La data de 1 august 1943 a fost lansată Operațiunea „Tidal Wave”, primul atac aerian de anvergură lansat de aviația americană asupra teritoriului României, care viza regiunea petroliferă de la Ploiești-Valea Prahovei.
Misiune strategică a aviaţiei americane de bombardament, operaţiunea „Tidal Wave” (Valul nimicitor), de la 1 august 1943, avea drept scop să distrugă nouă rafinării din jurul oraşului Ploieşti. În ciuda unei pregări îndelungate, „Valul nimicitor” a fost un eşec: la Ploieşti nu s-a înregistrat „niciun fel de micşorare a capacităţii globale de producţie”, dar aviaţia americană a pierdut într-o singură zi 53 de avioane şi 660 de militari.
Avioanele vor ajunge deasupra obiectivelor la timpul stabilit şi vor începe bombardarea. Doar că rezistenţa întâmpinată va fi crâncenă, atât din partea FLAK-ului, cât şi din partea Luftwaffe. Primul care va ataca va fi grupul 93, comandat iniţial de locotenent-colonelul Addison Baker şi de maiorul John L. Jerstad, copilotul său. Ei vor lovi rafineria „Columbia Aquila”, dar vor fi doborâţi apoi de antiaeriana germană. Vor fi decoraţi post-mortem cu „Medalia de Onoare”. Maiorii Ramsay D. Potts şi George S. Brown vor prelua, de pe aparatele pilotate de ei – „Ducesa” şi Queenie” – comanda grupului 93 şi vor bombarda, la rândul lor, rafinăriile „Astra Română”, „Unirea Orion” şi „Columbia Aquila”. Grupul de luptă 93 a pierdut unsprezece aparate.
Grupul de luptă 376, comandat de generalul Ent şi colonelul Compton, va bombarda rafinăriile „Steaua Română”, de la Câmpina, şi „Concordia Vega”, iar grupul 98, comandat de colonelul John R. „Killer” Kane, şi grupul 44, condus de colonelul Leon W. Johnson, au făcut un ocol pe la Floreşti, după care s-au angajat şi ei în bombardarea rafinăriilor „Astra Română” şi „Columbia Aquila”. Bombardamentele se vor desfăşura pe fundalul unor încleştări dramatice ale avioanelor americane cu avioanele de vânătoare şi cu antiaeriana germană, care făceau ravagii în rândurile lor. Totuşi, americanii îşi vor îndeplini misiunea, reuşind să-şi lanseze bombele asupra ţintelor programate.
Au fost şi replieri pe parcurs:cu 21 de aparate din cele ale grupurilor de luptă 93 şi 376, locotenent-colonelul James T. Posey a reuşit să lovească rafinăria „Creditul minier”, de la sud de Ploieşti. În sfârşit, „Steaua Română” va fi din nou bombardată de grupul de luptă 389, comandat de colonelul Jack Wood, astfel încât rafinăria românească va fi practic scoasă din funcţiune până la sfârşitul războiului.
Bilanţ: 310 americani ucişi în acţiune, 350 luaţi prizonieri
Pentru americani, operaţiunea a fost totuşi un eşec, de vreme ce din totalul bombardierelor plecate spre Ploieşti, 53 de avioane au fost pierdute, doborâte de inamic sau scufundate în Marea Mediterană pe drumul de înapoiere. Iar dintre cele care au reuşit să revină în Libia, 55 erau grav avariate – între acestea, şi avionul lui John S. Young, autorul relatării de mai jos. În sfârşit, dintre oamenii plecaţi în acţiune, 660 nu s-au mai întors:310 au fost ucişi, iar restul au căzut prizonieri.
Cât priveşte pagubele materiale produse de bombardament, informaţiile diferă, evident, în funcţie de surse. Estimările americane au indicat, astfel, distrugerea a 40% din capacitatea de producţie a rafinăriilor. Adevărul e însă că majoritatea lor a rămas neatinsă, iar cele lovite într-adevăr îşi vor reveni în numai câteva săptămâni. Iar conform evaluării efectuate în septembrie 1943 de către Ennemy Oil Committee asupra rezultatelor bombardamentelor de la Ploieşti din 1 august 1943, „nu a fost înregistrată nicio micşorare a capacităţii globale de producţie”, multe dintre rafinerii operând, înaintea atacului, sub capacitatea maximă.
Sursa: Historia.ro – VEZI CALENDARUL COMPLET AL ZILEI DE ASTĂZI
