Ion Minulescu, figură aparte în registrul simboliștilor, a murit în ziua de 11 aprilie 1944, în urma unui stop cardiac, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu.
Ion Minulescu a venit pe lume în noaptea de 6 spre 7 ianuarie a anului 1881, în București. Tatăl său (Tudor Minulescu) era negustor de produse de pielărie, iar mama sa (Alexandrina Ciucă) provenea tot din același mediu, dar din Slatina. Ion Minulescu a avut patru surori și un frate (sora cea mare, Zinca, a murit de tuberculoză, la vârsta de numai 17 ani).
Viața scriitorului nu a fost foarte lungă, dar a fost fructuoasă, el murind la 63 de ani, în ziua de 11 aprilie 1944, în spitalul Brâncovenesc, de colaps cardiac, considerat ca fiind o complicație a comoțiilor suferite la dezastruosul bombardament aerian ce a avut loc în 4 aprilie 1944.
Primul pseudonim – I. M. Nirvan
Era anul 1897 atunci când i-au apărut primele poezii – pe când încă era elev, în revista „Povestea vorbei”, la Pitești – publicate sub pseudonimul I. M. Nirvan. După finalizarea studiilor liceale, Ion Minulescu studiază jumătate de an cursurile Universității din București, iar apoi pleacă la Paris cu intenția de a studia științele juridice, dar ajuns acolo preferă să cunoască literatura simbolistă franceză și să se bucure de viața pariziană.
În anul 1905, îi apar publicate poezii și fragmente de proză în revista „Viața Nouă” iar un an mai târziu îi sunt publicate, în „Viața literară și artistică”, o mare parte din versurile ce vor face parte din „Romanțe pentru mai târziu”. Este perioada în care Minulescu participă la „sâmbetele literare” organizate de „Convorbirile critice” ale lui Mihail Dragomirescu, mediu din care fac parte și Liviu Rebreanu, Emil Gârleanu, Mihail Sorbul.
“Poet”, „Prozator”, „dramaturg”, „ziarist”
Poetul „Romanțelor pentru mai târziu” folosește cele mai cunoscute tehnici din recuzita simbolistă: rime somptuoase, cifre fatidice, sublinierea substantivelor cu majuscule, nume de localități exotice etc. Toate aceste artificii literare sunt completate și de atiutdinea și expresia personală a lui Minulescu, care folosea cu plăcere nedisimulată modul de recitat teatral, gestica retorică, dicția de „trubadur”, parfumul de melancolie lejeră imprimat versurilor și sentimentalismul efervescent, redat spontan, familiar dar pompos.
Ion Minulescu a abordat în modul său specific toate speciile literare.
Romanul său „Roșu, galben și albastru” apare cu dedicația: „Lui Dumnezeu, care ne-a purtat de grijă, lui Mihai Viteazul, care a încercat prima întregire a neamului românesc și mie însumi, care am scris cele ce urmează”. Subiectul romanului este o cronică de război, elaborate intenționat neserioasă și accentuate cu teribilism, unde este satirizată ideologia slavă și ideea purității în mentalitatea femeii ruse. Un exemplu de folosire a metaforelor burlești este dat în următoarea descriere: “Doamna Grunberg are „părul galben auriu ca tărâțele de lemn, fața rumenă ca o turtă dulce spoită cu sirop de zahăr ars, ochi albaștri ca sticlele de apă gazoasă…”.
Din anul 1909, I. Minulescu și-a intensificat activitatea de jurnalist, publicând frecvent în ziarul „Viitorul”, unde avea rubricile „Săptămâna bucureșteană” și „Impresii”, cu apariții constante. Ziaristica lui Minulescu trădează formarea simbolistă, dar în același timp este și de o abundentă savoare lirică. Astfel, articolele apărute în „Viitorul” (perioada 1909 – 1911) au un ton asemănător cu cel folosit în „Romanțe pentru mai târziu”.
„Cu Ion Minulescu – spune Tudor Vianu în «Scriitori români» – a dispărut o figură foarte vie a mișcării noastre literare, un temperament original, amestec de boem și dandi, purtător de steag al tendințelor de înnoire în lirica românească, după Macedonski, după Mircea Demetriad, Ștefan Petică și Iuliu Săvescu, înaintașii cărora le-a adus uneori omagiul său. Nimeni din câți l-au cunoscut, l-au auzit citindu-și versurile pe scenele pe care apărea cu plăcere sau numai l-au văzut trecând înfășurat în marile lui șaluri colorate nu vor putea uita pe artistul independent în persoana căruia s-au concentrat timp de aproape patru decenii lozincile modernismului literar…”.
Casa memorială „Ion Minulescu şi Claudia Millian” se află la adresa Strada Gheorghe Marinescu 19, ap. 2, sectorul 5 – București.
Apartamentul a fost achiziţionat de familia Minulescu în anul 1934, iar în anul 1991, acesta a fost lăsat (inclusiv patrimoniul din interior), de către Mioara Laurenţia Minulescu, fiica lui Ion Minulescu, pentru Muzeului Naţional al Literaturii Române
Astfel, în casa memorială „Ion Minulescu şi Claudia Millian”, se pot viziona manuscrise, documente literare şi fotografii inedite. Printre numeroasele tablouri şi sculpturi rămase în moștenirea soţilor Minulescu şi Millian, unele sunt semnate de artişti precum Henri Catargi, Iosif Iser, Cecilia Cuţescu Storck, Alexandru Ciucurencu, Oscar Han şi, desigur, Claudia Millian.
