Era o zi de toamnă, octombrie, anul 1913, atunci când a intrat în vigoare primul regulament care stabilea circulaţia autovehiculelor în România, totodată fiind reglementat și care erau condiţiile în care se putea obţine carnetul.
Regulamentul a fost adoptat într-o zi de 11 octombrie 1913, la Castelul Peleș.
Astfel, primul permis a fost emis după ce „Regulamentul pentru circulaţiunea autovehiculelor” a apărut, publicat, în Monitorul Oficial (1913). Prima variantă de permis era o hârtie lipită bine pe o bucată de pânză subţire, colorată în roşu, galben şi albastru.
Inițiativa de a reglementa circulaţia a venit din partea Prefecturii București, iar motivul era dat de creşterea numărului de maşini.
În anul, 1907, conform arhivelor vremii, în Capitală erau în circulație un număr de 138 de autoturisme. În aceeași perioadă, au fost scrise şi primele teste ale examenului, în urma cărora cei admişi erau notați oficial într-un registru special. Examinarea conținea o probă de viteză, trasată pe un traseu prestabilit, dar care putea fi întreruptă, inopinat, de examinator.
Cei care treceau de testări primeau un permis de conducere, în baza căruia puteau circula în mod legal.
Anul 1859: „Ordonanţa pentru reglementarea trăsurilor în Bucureşti”
În România, prima variantă de reglementare juridică dedicată anume domeniului circulaţiei pe drumurile publice a avut loc în anul 1859 când, în capitală, este elaborate și redactat, cu titlu experimental, primul regulament intitulat „Ordonanţa pentru reglementarea trăsurilor în Bucureşti”. În respectivul document se prevedeau obligaţiile date în sarcina birjarilor, cărora nu le era permis să circule decât la pas, erau atenționați să aibă grijă să nu stropească pietonii şi să se strecoare cu multă dibăcie prin locurile strâmte.
Acest document, chiar dacă inițiat în variant experimentalăm a rămas în vigoare timp de 9 ani, până în anul 1868, când Consiliul Comunal al Capitalei a votat un „Regulament pentru trăsurile de piaţă şi Bucureşti”, document în care erau prevăzute, printre altele, că: „* nimeni nu e volnic a conduce trăsura fără livret; * trăsurile să fie curate şi de buna stare, iar hrana cailor să fie: fân, ovăz şi orz, căci orice trăsură cu cai în stare de slăbire se va opri d-a mai circula; *conducătorii să fie îmbrăcaţi curat, cu haine cuviincioase; *conducătorii n-au voie a fuma când sunt în mers cu muşterii;*birjarii prinşi pe capră beţi, se vor aresta;*toate trăsurile vor avea, noaptea, felinare aprinse”… Și continua cu prevederea „nu va putea ţine hăţurile în mână prin Capitală decât acela care va avea asupra sa un act semnat de notabilii suburbiei şi de starostele respectiv, cum că are probitatea cerută şi este capabil a conduce cu ştiinţa trebuincioasă, pentru siguranţa publică şi vor fi îmbrăcaţi curat cu uniformă, şapcă cu doua trese, surduc lung, până din jos de genunchi două rânduri de nasturi galbeni”. Totodată, era stabilit „să nu suie pe capră acela care nu a împlinit 21 de ani” ,…. „să meargă numai pe partea dreapta a străzilor şi să nu transporte bagaje după ora 9 seara”.
Regulamentul din Focșani, anul 1886
În anul 1886, a apărut un Regulament și pentru Focșani, documentație aplecată “asupra birjelor şi circularea lor în oraşul Focşani, precum şi un regulament asupra circulaţiei pe strade şi trotuare”.
În acest document erau specificate obligaţiile conducătorilor de vehicule care trebuiau să știe bine străzile, adresele autorităţilor publice, erau obligați să circule pe partea liberă a străzii, să oprească numai în locurile fixate, dar și să fie îmbrăcaţi cu haine curate şi, foarte important, să nu conducă în cazul în care consumaseră alcool.
Mai departe, în l906 (Monitorul Oficial nr.211, 19 decembrie), a apărut și a fost pus în aplicare „Regulamentul poliţiei rulajului şi circulaţiei pe căile publice”.
În acest act normativ, se vorbea despre „persoanele care merg pe jos, dar nu trebuie să meargă în calea vehiculelor şi a animalelor conduse, fiind necesar ca ele trebuie să meargă pe acostamente aşa că circulaţia în mijloc să fie liberă”. Tot aici, în același subiect, era specificat că „… la rândul lor conducătorii vehiculelor şi ai animalelor sunt datori de a da semnale călătorilor pedeştri, că se apropie de ei, spre a nu sta în calea lor; semnalele vor fi date cu aparate sonore sau prin strigăte puternice.”
Cum se calcula viteza
În acea vreme era dificil de estimat viteza pe care o avea autovehiculul, bneexistând vreun aparat care să poată face asta. Astfe, viteza se stabilea cu aproximaţie, în funkier de trapul calului, aceasta fiind măsura după care se stabilea dacă s-au făcut depăşiri la limita de viteză legal admisă prin Regulament.
În anul 1913, introducerea indicatoarelor de circulaţie, într-o Românie cu 1300 de automobile
Introducerea primelor indicatoare de circulaţie pe şosele a fost decisă la Congresul Internaţional al Drumurilor, organizat la Paris (1908), eveniment la care a participat şi un reprezentant al României, care a semnat convenţia adoptata atunci.
Totuși, practice, în România, indicatoarele de circulaţie au fost introduse începând cu anul 1913, moment la care, în ţara noastră erau înregistrate 1300 de automobile.
Primele cursuri de pregătire a celor care solicitau permis de conducere au fost susținute în luna ianuarie 1911 şi au avut o durată de 3 luni. În urma lor, toți cei 12 elevi înscriși au fost brevetaţi. Examenul a constat într-o probă de viteză pe şosea şi o probă de frânare instantanee în momentul în care examinatorul arunca în fata automobilului, aflat în plină viteză, un sac umplut cu paie.
Din data de 11 octombrie 1913, a intrat în vigoare, după ce a fost publicat în Monitorul Oficial nr.156, „Regulamentul pentru circulaţiunea autovehiculelor”, document care prevedea o serie de condiţii pentru acceptarea în circulaţie a autovehiculelor.
Conform cerințelor din acest regulament, pentru a fi acceptat să circule pe drumurile publice din ţară şi din străinătate, orice autovehicul trebuia să fie „recunoscut bun pentru circulaţie” de către o comisie ce funcţiona pe lângă fiecare prefectură de judeţ, comisie din care trebuia să facă parte „şi un specialist de automobil, de preferinţă membru al Clubului Automobilistic Român”.
