Alteţa Sa Regală Principesa Elisabeta Charlotte Josephine Victoria Alexandra s-a născut la Sinaia, la 29 septembrie / 11 octombrie 1894, ca fiică a Principilor Moştenitori Ferdinand şi Maria. S-a căsătorit, la 27 februarie 1921, cu Principele George al Greciei şi Danemarcei, viitorul Rege George al II-lea al Greciei, de care a divorţat în 1935. Principesa Elisabeta a României a murit la 15 noiembrie 1956, la Cannes, în Franţa.
Principesa Elisabeta a fost cel mai enigmatic dintre urmașii regelui Ferdinand și ai reginei Maria, o copilă descrisă ca fiind bizară, cu apucături aproape de neînțeles. Distantă, tăcută, acuzată de un egoism feroce, totuși în același timp foarte pasionată de muzică, Elisabeta a rămas un personaj misterios, descris în nuanțe sumbre.
A fost căsătorită din obligație cu un soț care, însă, o iubea sincer și care a făcut-o regină a Greciei, dar ea s-a declarat nefericită și nemulțumită și a preferat să se întoarcă în România. Aici, a dus o viață retrasă, apoi a trait experiența exilului. A murit departe de țară, a fost înmormântată pe pământ francez și a rămas în istorie cronicile istoriei ca o personalitate bizară, despre care se știu date, dar nu se cunosc multe.
Copilul Elisabeta
S-a născut într-o zi de 12 octombrie 1894, la Sinaia, primind titlul de principesa Elisabeta a României. A fost cel de-al doilea copil al cuplului princiar Ferdinand și Maria, prima fiică a acestora.
Micuța a fost botezată înainte de a împlini două luni, primind numele de la regina Elisabeta, soția regelui Carol I. Cea care era alintată Lisabeta și-a petrecut copilăria alături de familie, la Sinaia, un tărâmul idilic cu munții, brazii, aer rece și curat de munte.
Principesa Elisabeta a fost un copil curios, dar taciturn, cu un comportament rece și căreia nu îi plăcea compania.
Chiar principesa Maria dezvăluia despre fiica sa, pe când aceasta împlinise 3 ani, că „rar dădea pe față ce simțea sau ce dorea, iar mișcările ei erau hotărâte și precise. Fața ei era foarte rotundă, trăsăturile mici, regulate și de un clasicism cât se poate de pur, iar privirea ei era pătrunzătoare, uneori foarte severă, gurița mică și strâns închisă. De fapt, era o ciudată bucățică de om, însă foarte atrăgătoare în felul ei copilăresc” .
La Peleș, la castel, frecvent venea în vizită marele Enescu, care susţinea recitaluri, iar atunci când mica principesă Elisabeta a făcut vârsta de 5 ani, ea a primit lecții de pian și de vioară de la maestro. Principesa Elisabeta a fost singurul dintre cei șase copii ai Regelui Ferdinand care nu a mers la nicio școală, studiind exclusiv particular.
Apropiații Elisabetei spuneau că ea a fost o mare melomană, o talentată pianistă, având și o voce frumoasă, dar care se auzea foarte rar.
Chiar mama sa a făcut referire la ea ca la un copil ciudat, care nu accepta iubirea celor din jur, tratându-i cu indiferență pe cei din jur, jucând rolul de neînțeleasă.
Tinerețea
Sfârșitul anului 1914 a adus mari schimbări în viața principesei Elisabeta. Moartea Regelui Carol I a adus și urcarea pe tron a tatălui său, Ferdinand I, iar întreaga familie s-a mutat de la Sinaia la București, în palatul de la Cotroceni. Pentru tânăra Elisabeta nu a fost o problemă, ea acomodându-se imediat la noua viață. Apăruseră obligațiile oficiale, din ce în ce mai multe, vizite, secțiuni de socializare, diverse acțiuni filantropice de care Elisabeta s-a achitat onorabil, deși fără entuziasm.
În căutarea unui soț
Începutul Primului Război Mondial a amânat pentru moment aranjarea unei viitoare căsătorii pentru principesa Elisabeta, care ajunsese la vârsta de 20 de ani. Atunci când lucrurile s-au liniștit în țară, Regina Maria a reînceput căutările, urmărind găsirea unui soț pentru Elisabeta, cee ace nu era o sarcină ușoară, având în vedere temperamentul fiicei sale.
Întorcându-ne puțin în timp vedem că, pe când avea etatea de16 ani, Elisabeta l-a cunoscut pe tânărul prinț moștenitor George, anume cel m ai mare fiu al Regelui Constantin I al Greciei. Atunci când, trei ani mai târziu, acesta și-a manifestat intenția de a o lua în căsătorie, cererea nu a fost pe placul Reginei Elisabeta, care aprecia că Lisabeta putea face o partidă mai bună decât cea cu un prinț moștenitor aflat în exil. Pe principesă nu a deranjat-o părerea Reginei, mai ales că tânărul George nu o impresionase.
Elisabetei, un ghem de capricii
Elisabeta, retrasă, dezinteresată de ce era în jur și mai mereu tristă, avea o relație dificilă cu aproape toți membrii familiei.
Mama sa, Regina Maria, nota în jurnal: „Sub fața ei frumoasă se ascunde o oarecare nemulțumire, resentiment, invidie. Ea nu se poate bucura de norocul cuiva.[…] Ea găsește cuvinte dure cu care să spună lucruri neplăcute, care-i ating pe ceilalți în cele mai sensibile puncte. Când este cu Carol și ceilalți, eu întotdeauna sunt grijulie. Ceilalți se tem de ea și-i înghit mojiciile, dar Carol ripostează și atunci sar scântei, și eu trebuie să intervin să joc rolul de pacificator” .
Elisabeta participa rar la distracțiile organizate în familie, refuzând compania și preferând cel mai frecvent să rămână singură cu câinele său și să citească.
Capricioasa tânără avea însă o plăcere în a flirta cu diferiți bărbați și nu o interesa dacă aceștia erau căsătoriți sau nu. Într-una din filele de jurnal ale anului 1919, Regina Maria scria despre ea: „Lisabeta îi face ochi dulci soțului lui Marie [n.a.: mai tânăra verișoară a reginei, abia căsătorită]. Sper că nu va merge mai departe. Pentru moment, Marie râde, dar se poate ca în final să o plictisească”
Înclinațiile fetei pentru aventurile romatice pasagere, cu diverşi bărbaţi, o îngrijorau pe Maria. Se spune că atunci când a auzit de relaţia Elisabetei cu un cântăreţ de operă ceh, relaţie pe care o purta în paralel cu relația cu logodnicul George al Greciei, Maria a numit-o „fată uşuratică“
Pe 12 octombrie 1919, la Stresa, Elisabeta împlinise 25 de ani, iar regina a decis că trebuie s-o mărite cât mai repede posibil.
În decembrie, același an – 1919, Regele Ferdinand și Regina Maria au primit o scrisoare de la Regina Sofia a Greciei, prin care erau rugați să accepte un mariaj al Elisabetei cu fiul ei, George.
Dacă tânărul George era îndrăgostit și își dorea această căsătorie, Elisabeta, în schimb, nu îl plăcea prea mult și nu avea niciun interes pentru un mariaj. Dar presiunile familiei au făcut posibil ca nunta să aibă loc…
Nunta și plecarea
Nunta principesei Elisabeta cu principele George a fost un eveniment important, sărbătorit cu fast și cu etichetă. Căsătoria civilă a avut loc în ziua de 27 februarie 1921, în biblioteca mare a Palatului Regal din Calea Victoriei, în prezența familiei regale și a ministrului Justiției, cel care a îndeplinit rolul de ofițer al Stării Civile.
După oficierea căsătoriei, Elisabeta și-a urmat soțul în țara lui, acolo unde socrul său era instalat pe tron, proaspăta mireasă devenind prințesă moștenitoare a Greciei. Chiar dacă suna bine și privilegiat, viața în casa regală nu era deloc roz.
Aflată în Grecia, Elisabeta s-a îmbolnăvit de febră tifoidă, o boală care s-a agravat mult, a făcut complicații și a dus inclusiv la repetate intervenții chirurgicale. În aceste condiții, Regina Maria a plecat la Atena pentru a avea grijă de fiica sa, iar atunci când aceasta și-a mai revenit s-a decis să revină în România, unde a fost prezentă la încoronarea părinților săi la Alba Iulia ca regi ai României Mari
În acest timp, situația politică în Grecia a devenit instabilă, iar socrul Elisabetei, Regele Constantin I, s-a văzut obligat, în septembrie 1922, să abdice în favoarea fiului său, George. Acesta a fost uns ca rege sub numele de George al II-lea, iar astfel Elisabeta a devenit regină a Greciei.
O regină izolată
Pentru Elisabeta, viața în Grecia nu a fost deloc ușoară, tânăra regină neputând să se adapteze la noua ei patrie. Nu-și iubea soțul, nu dorea să învețe limba greacă, nu se înțelegea cu ceilalți membri ai familiei regale elene, ceea ce făcea chiar ca soacra ei să se plângă Reginei Maria de indolența principesei, dar mama tinerei nu era surprinsă. Viața Elisabetei era umbrită și de lipsa banilor, deoarece Regele George primea o subvenție prea mică din partea statului elen, astfel că multe lucruri pe care și le putea permite odată, acum îi erau refuzate.
Elisabeta suferea după traiul ei de altădată, îi era dor de România și de mama ei, căreia îi scria tot mai des. Preocupările ei erau de cultivare a florilor și plantelor exotice. De asemenea, citea foarte mult, cânta la pian, picta, și reușea în ciuda banilor puțini să călătorească la Viena, Florența, Londra, Paris.
Domnia celor doi tineri Regi ai Greciei nu a durat mult, mai exact s-a sfârșit în 1924, când Grecia a devenit republică. Astfel, Elisabeta și George au fost nevoiți să părăsească țara, iar Elisabeta a fost bucuroasă de întoarcerea acasă în România, la Cotroceni. Și la București, ea și-a păstrat atitudinea rece față de soțul său, pe care aproape nu-l mai suporta.
Exilul și moartea
Elisabeta a făcut totul ce i-a stat în putere să pună capăt relației cu George. Nu a interesat-o deloc coroana de regină, atunci când – în 1935 – soțul său și-a reluat tronul. În același an a fost pronunțat și divorțul, motivul oficial al despărțirii fiind că regele George fusese plecat în străinătate, timp de doi ani, cee ace se traducea prin părăsirea soției.
Totuși, dincolo de motivațiile oficiale, se spunea că Elisabeta avea o relație amoroasă, de mai mulți ani, cu Alexandru Scanavi, un important om de afaceri grec, pe care îl cunoscuse în anturajul oameniulor de încredere ai regelui George. Scanavi avea afaceri înfloritoare, el făcea contrabandă cu diverse obiecte de lux și mătăsuri fine, care aveau scutiri de vamă ca fiind destinate Casei Regale .
După divorțul de regele George, cei doi s-au afișat mereu împreună. Îndrăgostită de el, Elisabeta l-a numit administrator al averii sale.
Tulburările istoriei au intervenit iar și, după venirea comuniștilor la putere, Elisabeta și frații ei au fost nevoiți să ia calea exilului.
A urmat o perioadă petrecută în castelul de la Sigmaringen al rudelor sale germane, iar apoi fosta regină a Greciei s-a stabilit la Cannes, pe Coasta de Azur, unde a locuit într-un apartament închiriat. Pentru a-și asigura traiul, ea a început să dea lecții de pian.
A murit la 15 noiembrie 1956, în vârstă de 62 de ani. Din comentariile vremii, a apărut ipoteza că Elisabeta și-a petrecut ultimele zilele într-un hotel din Paris, acolo unde trăia o poveste amoroasă cu un tânăr aventurier francez, care afișa un controversat titlu de marchiz. A fost înmormântată în pământ francez.
Elisabeta a nu a fost un om fericit și nu s-a înrădăcinat, cu adevărat, în niciun loc din cele pe care a trecut în această lume.
