Familia Brătianu deține un loc privilegiat în istoria României, numele Brătianu fiind legat de înfăptuirea actelor importante ale fondării statului român modern. Unicul fiu al lui Ionel Brătianu, Gheorghe, a fost moștenitorul averii morale a familiei sale, el fiind văzut de toți precum descendentul omului politic liberal sub al cărui ,,atent patronaj” se realizase actul deposedării principelui Carol de drepturile de moștenitor al Coroanei României. Firesc, cariera politică a lui Gheorghe Brătianu a fost legată de Partidul Național Liberal.
În iunie 1927, Gheorghe Brătianu participă la prima sa campanie electorală pentru alegeri parlamentare.
Liberalii câștigă, cu o victorie strălucită, alegerile la Iași, unul din locurile castigate în Camera Deputaților fiindu-i rezervat lui Gheorghe Brătianu.
Sabina Cantacuzino, mătușa lui G. Brătianu, spune în memoriile sale că tânărul Brătianu, împins din spate și de ambițiile soției sale, Elena Sturdza, ,,ceruse să fie numit șeful organizației liberale din Iași”. Adversarii lui Gheorghe Brătianu considerau că tânărul Brătianu a fost influențat ,,,a început să-și ia rolul în serios, crezând că, într-adevăr, are de îndeplinit «o misiune istorică». Apoi beneficiind de atențiunea și de platitudinile ce i se arătau de membrii organizației liberale ieșene (…) a ajuns șef la Iași”.
Era octombrie 1927, când sfatul parlamentar al organizației PNL Iași decide, după ,,examinarea situației ce s-a creat în ultimul timp în conducerea P.N.L. din localitate”, proclamarea lui Gheorghe Brătianu ca președinte. Aceasta se întâmpla desi, în lupta pentru șefia organizației Iași, alegerea tânărului Brătianu nu întrunea toate adeziunile fruntașilor locali.
Brătianu tatăl, despre alegerea fiului ca șef în PNL: “nu-i voi permite niciodată să-și înceapă cariera politică în asemenea împrejurări necorecte și nedemne”
Din mărturia lui Victor Iamandi reiese cum, după alegerile din 1927, Ionel Brătianu l-a chemat în biroul președintelui Camerei Deputaților și i-a spus: ,,Ceea ce ați făcut la Iași este nu numai o neîngăduită greșeală, este o adevărată provocare față de mine: întâi ca șef de partid care nu pot accepta asemenea procedee și apoi ca părinte care, cunoscându- l bine pe Gheorghe, nu-i voi permite niciodată să-și înceapă cariera politică în asemenea împrejurări necorecte și nedemne. Dumneavoastră nu-l cunoașteți pe Gheorghe. Eu l-am consiliat, încă din anul trecut, să nu se amestece în politică, ci să rămână la catedra care i s-a dat numai ca o obligație pentru dânsul de a dovedi că reprezintă ceva prin propriile lui străduințe, când maturitatea îi va fi definit și personalitatea și capacitatea sa în această direcție, iar ca o primă ucenicie l-am sfătuit să se înscrie în organizația de la Fălticeni și nu la Iași, unde situația e cu desăvârșire anevoioasă (…)
Numele pe care-l poartă nu poate constitui, nici într-un caz, titlul necesar, pentru a obține situații politice care se cuceresc treptat prin acțiuni, merite reale și sacrificii (…) Am fost împotriva intrării sale în organizația de la Iași, de aceea am considerat candidatura sa, în alegerile din urmă, numai după câteva luni de la înscrierea lui în partid, ca o greșeală și ca o încălcare a drepturilor altora, de aceea șefia sa de astăzi, smulsă prin mijloace incalificabile, nu (o) voi admite niciodată. Îi voi interzice de a mai face politică, iar situația de la Iași va rămânea așa precum am aranjat-o în anul trecut”.
Mărturisirea lui Iamandi, despre dezacordul exprimat de Ionel Brătianu față de ascensiunea politică rapidă a fiului său, primește confirmare și de la Sabina Cantacuzino:
,,Tatăl său se opusese, îl găsea prea tânăr, prea nou intrat în luptă, pe lângă alții mai vechi, ca să treacă înainte numai pe temeiul numelui cel purta”.
Dispariția lui Ionel Brătianu – loc liber pentru alt Brătianu
La 24 noiembrie 1927, I. C. Brătianu moare și liberalii se văd rămași fără un conducător ,,de neînlocuit”. O parte considerabilă din adversarii politici și chiar din membrii familiei Brătianu l-au acuzat pe Gheorghe Brătianu că a profitat și, după moartea tatălui său, ,,se proclamă singur, împins de nevastă și de câțiva amici a căror situațiune beneficia de această promoțiune”.
La 4 decembrie 1927, congresul organizației liberale din Iași ratifică hotărârea parlamentarilor săi, prin care Gheorghe Brătianu este ales ca președinte al organizației P.N.L. Iași, deși noul președinte al partidului, Vintilă Brătianu, unchiul lui Gheorghe, trimisese o telegramă ,,amănunțită” la Iași, prin care interzicea ratificarea alegerii lui.
Totuși, Vintilă Brătianu, care trecea prin ,,primele greutăți ale guvernului său, nu voi să înceapă lupta cu dânsul și îi cedă”, revine asupra propriilor convingeri și, referindu-se la împrejurările politice grele pentru liberali după moartea lui Ionel Brătianu, cere o ,,solidaritate desăvârșită între toți membrii organizației”, acceptâdu-l în cele din urmă pe tânărul său nepot în funcția pe care acesta și-o dorea atât de mult.
În martie 1928, Gheorghe Brătianu participat la dezbaterile Camerei Deputaților, ținând un discurs despre Legea învățământului secundar. Alegerea lui Gheorghe I. Brătianu ca membru corespondent al Academiei Române, în 2 iunie 1928, a stârnit comentarii referitoare la proptele politice. Cel care a intervenit a fost Nicolae Iorga care a spus ,,nu pot lăsa această bănuială”, deoarece tânărul istoric a fost ales ,,dintre acei care fac onoare științei românești”.
Și tot Iorga, în 1929, când se afla în conflict cu liberalii, a conturat posibilitatea preluării șefiei Partidului Liberal de către Gheorghe Brătianu. Propunerea a stârnit rapid o replica dură, venită în presă, din partea lui Nae Ionescu, care a reproșat “lipsa de substanță a activității de până atunci a candidatului lui Iorga”.
De partea principelui Carol
Sabina Cantacuzino, mătușa lui Gheorghe, susține că acesta s-a alăturat principelui Carol, imediat după ce a primit președinția organizației P.N.L. Iași. Astfel, Vintilă Brătianu ,,fu informat și se convinsese că, împotriva hotărârilor partidului, George se afiliase cu cei care complotau aducerea Prințului Carol, că fusese în străinătate să-l vadă. N-avea probe materiale, dar indicații destul de sigure”.
I. G. Duca a încercat o poziție diplomatică, spunând că „nu e vorba să se forțeze conștiința nimănui, fiecare să judece și fiecare să se lase hotărât numai de interese superioare și permanente ale țării pe care o slujim”, dar asta nu schimba acuzația de „trădare” care îl urmărea pe G. Brătianu, fiul lui Ionel Brătianu și șeful organizației P.N.L. Iași.
Era data de 7 iunie 1930, când guvernul Maniu și-a prezentat demisia. Viitorul guvern trebuia să organizeze actul proclamării lui Carol ca rege. Pentru aceasta, a fost propus, cu membrii aleși din rândul majorității național-țărăniste, un guvern national, în care se regăseau personalități precum Nicolae Iorga, Octavian Goga, Gheorghe Brătianu. Nu s-a concretizat această variantă, deoarece Carol era dispus să aștepte negocierile care ar fi dus la constituirea unui astfel de guvern.
„Craca putredă din PNL”
A doua zi după ce Carol a fost proclamat rege, s-a ținut ședința Comitetului Central al P.N.L, în cadrul căreia a fost lansat Manifestului P.N.L. către Țară, document care a formulat poziția publică a P.N.L. față de actul „Restaurației”, văzut drept o ,,lovitură de stat care a răsturnat ordinea constituțională” și față de care liberalii ,,nu se solidarizează“ și numind-o ca fiind o „aventură”.
,,Bătrânii liberali”, având „motive de ordin etic și de ordin politic și național”, nu puteau accepta noua soluție politică. Atitudinea lor a fost exprimată foarte clar de I.G. Duca: ,,Aș considera că mă dezonorez făcând altfel și deci să sfârșesc cariera mea politică cu un act de dezonoare. Aș trece totuși peste dezonoarea mea, dacă aș avea conștiința că slujesc un mare interes politic și național. Am însă absolut convingerea contrarie”.
În aceeași ședință a fost discutat și ,,cazul George Brătianu”.
Comitetul Central al P.N.L. a încercat să-l pună pe Gheorghe Brătianu în fața unei situații fără ieșire, cerându-i o declarație cu titlu personal, prin care să-și afirme solidaritatea cu ,,actul de la 4 ianuarie 1926”. Tânărului Brătianu nu i se acceptase ,,atitudinea de prudentă expectativă”, pe care el o susținea, cerându-i-se ferm ,,intrarea în plin conflict cu Coroana”.
Vintilă Brătianu, unchiul său, se exprimase plastic referitor la acest moment, anunțând că era hotărât să ,,taie craca putredă”.
G. Bratianu a încercat în zadar să găsească o soluție prin care să iasă din tirul unchiului său, astfel că poziția conducerii P.N.L. a rămas categorică și s-a decis excluderea lui din partid.
Se naște mișcarea georgistă
Motivațiile disidenței lui Gheorghe Brătianu au produs valuri în lumea politică, regele însuși fiind foarte interesat de atitudinea lui Gheorghe Brătianu, așa că îl invită într-o audiență, în seara zilei de 10 iunie. G. Brătianu și-a păstrat poziția prin care ,,este dispus să lupte până la capăt”, iar suveranul face publică simpatia sa pentru disident, prezentându-l drept viitorul lider principal al liberalilor.
Încurajat și motivat, Brătianu cere o ,,înnoire” a Partidului Liberal, vorbind de ,,criza de stat prin care am trecut, care deschide astfel în Partidul Național Liberal o criză de conducere”. Soluția găsită prin moțiunea citită de către Vasilescu–Valjean, în care Gheorghe Brătianu era proclamat șef al Partidului Liberal.
Noul Partid Liberal
G. Brătianu a strâns alături de el o serie de personalităţi marcante ale culturii române – printre care Ştefan Ciobanu, C. C. Giurescu, P. P. Panaitescu, Simion Mehedinţi, Arthur Văitoianu, Mihai Antonescu – iar la 15 iunie a anunţat înfiinţarea propriei formaţiuni politice pe care a denumit-o… Partidul Naţional Liberal. PNL-ul lui George Brătinu, ridicat din mișcarea georgistă, chiar daca nu a adunat capital electoral, a sprijinit în primii ani politica lui Carol al II-lea, urmând ca mai târziu, când regimul trece într-un registru autoritar, Brătianu să se distanţeze de atitudinile politice ale monarhului.
Întoarcerea nepotului risipitor
Cu prilejul alegerilor din decembrie 1937, G. Bratianu semnează pactul de neagresiune electorală cu PNŢ şi Garda de Fier împotriva guvernului condus de Gheorghe Tătărescu, însă el nu primește sprijinul bătrânilor din partid, în frunte cu Dinu Brătianu, celălalt unchi al său. Momentul politic este marcat de faptul că nici un partid nu reuşise să obțină un procent de minim 40% din voturi, pentru a avea o majoritate care ar fi permis susţinerea unui guvern, iar Carol urmează procedura și cheamă la guvernare partidul clasat pe locul patru, pas ce deschide calea spre instaurarea dictaturii regale.
Acesta fiind cadrul, Gheorghe Brătianu face demersuri pentru reîntoarcerea în PNL, iar la 10 ianuarie are loc fuziunea dintre cele două formaţiuni liberale.
Numai trei luni au trecut de la acest moment și partidele politice vor fi dizolvate, liberalii văzându-se nevoiţi să activeze în ilegalitate.
Gheorghe Brătianu, opera unui mare istoric
După performanţe istorice strălucite, de la vârsta de 30 de ani este membru corespondent al Academiei.
Opera lui Gheorghe Brătianu – care este fragmentată în scrierea ei de război şi se oprește odată cu detenţia – se prezintă ca una din cele mai obiective şi convingătoare pledoarii despre unitatea poporului român în spaţiul carpato-pontic.
Gheorghe I. Brătianu a fost un excelent profesor, el a predat istoria universală la Iaşi şi la Bucureşti, fiind directorul Institutului de istorie până în anul 1947. Muncise și obținuse trei doctorate, unul la Cernăuţi, două la Paris. A fost un foarte bun cunoscător al istoriei evului mediu, cu ample interpretări în istoria culturală europeană a epocii, care pornea în pledoariile sale de la ideea că păstrarea unităţii naţionale era cel mai mare avuție a României interbelice.
Câteva dintre lucrările sale, ce definesc opera unui intelectual de marcă, sunt:
„O enigmă şi un miracol: poporul român”, „Constituirea statelor feudale româneşti”, „Sfatul şi Adunarea Ţării” Brătianu este cel care a făcut legătura între cercetarea istorică românească şi cea europeană prin lucrări complexe academice de mare analiză.
Poziţiile sale la cedarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord sunt redate publicului European fără să fie lăsat loc de vreo interpretare, el adresându-se liderilor Franţei şi Angliei prin „Basarabia şi drepturile sale istorice” sau sublinia importanţa strategică a Mării Negre, parte a unui sistem defensiv ce integra şi Marea Caspică. „Cine are Caspica, va deţine şi controlul Mării Negre şi a strâmtorilor”
Conform arhivelor vremii, Gheorghe Brătianu a avut o poziție fermă când s-a opus, în consultarea cea a avut loc în Consiliul de Coroană din 31 august 1940, atunci când se încerca limitarea pierderilor teritoriale prin Dictatul de la Viena. G. Brătianu a cerut, în termini tranșanți, rezistenţa militară împotriva ocupării Transilvaniei de Nord.
Liberal, dar pe front
A urmat o perioadă dificilă pentru G. Brătianu, care se exprimă considerând Rusia sovietică un pericol pentru ţară. El folosește deplasările făcute în scop ştiinţifico-politiv în Germania şi, primit fiind de Hitler (16 noiembrie 1936), încearcă să îi explice acestuia pericolul revizionismului maghiar, încurajat de Mussolini, dar nu obține niciun rezultat. În 1940, G. Brătianu se declară adeptul rezistenţei armate.
Când încep operaţiunile militare ale României în cel de-al Doilea Război Mondial, în anul 1941, G. Brătianu a fost mobilizat în cadrul Diviziei 7 infanterie, cu gradul de căpitan de rezervă, până în iulie 1941. După această dată a fost ataşat Comandamentului Corpului de Cavalerie, ca translator de limbă germană, până la demobilizarea sa, noiembrie 1941. În luna martie a anului 1942, el obţine gradul de maior și este mobilizat din nou, la Corpul de Cavalerie, participând la luptele din Crimeea.
Vânat de comuniști
După 23 august 1944, începe să fie vânat de comuniştii, considerat adversar al acestora şi atacat; în 1947 i-au fixat domiciliu obligatoriu pe strada Biserica Popa Chiţu, în Bucureşti, interzicându-i-se contactele cu lumea din exteriorul ţării. A fost suspendat din postul de la Universitate şi de la Institutul de Istorie Universală „N. Iorga”, și i se retrage calitatea de membru al Academiei Române, alături de alte 97 personalităţi ştiinţifice şi culturale româneşti.
Fusese sfătuit să plece din România, dar Gheorghe Brătianu a refuzat şi a continuat activitatea sa ştiinţifică pe durata anilor de domiciliu forţat (1947-1950), redactând patru mari lucrări: „Sfatul domnesc şi adunarea stărilor în Principatele Române”, „Formules d’organisation de la paix dans l’histoire universelle”, „În jurul întemeierii statelor româneşti” şi capodopera sa, „La mer Noire. Des origines a la conquete otomane”.
Întemnițat fără nicio judecată
În noaptea de 7 spre 8 mai 1950, a fost arestat şi întemniţat la Penitenciarul pentru deţinuţi politici de la Sighetu Marmaţiei. Gheorghe I. Brătianu nu a fost condamnat printr-un proces, ci printr-o hotărâre administrativă emisă de Ministerul de Interne şi aplicată unei liste întregi de deţinuţi.
Gheorghe I. Brătianu a murit în noaptea de 27 aprilie 1953, în Celula 73 a închisorii de la Sighet, la vârsta de 55 de ani.
Deşi murise în luna aprilie 1953, pedeapsa i-a fost majorată (postmortem) cu 60 de luni, în august 1953, prin Decretul Ministerului Afacerilor Interne nr. 559 din 6 august 1953.
Sinucidere sau crimă atroce comisă de comunişti
G. Brătianu a fost văzut ultima data, în ziua de 23 aprilie 1953, foarte slăbit şi bolnav. ”Părea foarte obosit, abătut, deprimat. Avea chipul foarte slăbit şi de o mare tristeţe. Părea nenorocit, disperat. Gardianul continua să strige, să-l insulte, terorizîndu-l, lovindu-l în cap fără încetare. A fost ultima oară cînd l-am văzut. Două zile mai tîrziu, pe 27 aprilie, am aflat de moartea lui prin alfabetul Morse pe care-l inventasem. În timpul nopţii, trupul a fost transportat într-un camion militar şi îngropat în cimitirul evreiesc, cimitir abandonat, pe malurile rîului Iza. […] Mi s-a poruncit să curăţ celula nr. 73. Pe duşumea am văzut picături de sînge şi pe tinetă nişte blacheuri foarte ascuţite. Am bănuit că a avut loc o sinucidere, dar nu sînt sigur, nu cred. Totul era posibil la Sighet”, este mărturia ce apare într-o scrisoare trimisă fiicei lui Brătianu de către preotul Alexandru Raţiu, care i-a fost coleg de detenţie la Sighet.
De-a lungul timpului, asupra morţii istoricului G. Brătianu au fost emise mai multe ipoteze: asasinat (lovit în cap de un gardian prea “zelos”), boală sau sinucidere („tăindu-şi venele gâtului”). Din lipsa documentelor de arhivă relevante, niciuna din aceste ipoteze nu a putut fi verificată. Certificatul de deces a fost întocmit retroactiv, la 20 iulie 1957, iar la rubrica cauza morţii este trecut: „insuficienţă circulatorie, datorită caşexiei neoplasmice stomacale”.
În cercurile de prieteni ai lui G. Brătianu, de la Paris, a circulat ipoteza sinuciderii, ceea ce ar putea motiva necesitatea unui scenariu de suicid, construită de regimul comunist pentru imaginea cazului în străinătate.
Elena Brătianu, soţia lui Gheorghe Brătianu, a fost arestată în 13 octombrie 1951, și a fost condamnată administrativ la 36 luni detenţie, fiiind eliberată în 4 iunie 1954.
Cei trei copii ai lui G. Brătianu, Maria, Ioana şi Ion, au fost trimişi în străinătate, încă din 1944. Ei nu şi-au mai revăzut tatăl niciodată.
După 20 de ani, liniște în Cavoul Brătienilor
La aproape două decenii de la moarte, în 1971, familia a primit autorizația să-l reînhumeze în cavoul Brătienilor din judeţu Argeş, la Biserica Florica, împreună cu ale unchiului său Constantin I. C. Brătianu, mort și el în temniţele comuniste.
Familia a pus, pe placa funerară de la Biserica Florica, următoarea inscripţie: „Au murit la Sighet, neclintiţi în credinţa lor. Osemintele aşezate în aceeaşi criptă la 2-octombrie-1971”.
