“Catehismul luteran” (sau “Catehismul românesc”) este prima carte de cult din România și totodată prima tipăritură apărută în limba română. Cartea a fost publicată sub impulsul Reformei luterane și sub influența studenților întorși din Germania, adepți fiind ai reformei protestante inițiate de Martin Luther. Mai multe exemplare au circulat în vechile provincii românești, iar conform înregistrărilor păstrate din acea vreme, se știe că voievodului Pătrașcu cel Bun i-a cerut lui Filip Moldoveanul un exemplar, pe care l-a și obținut, în anul 1556.
Prima ediție, dispărută
Din păcate, din această primă ediție, nu s-a păstrat niciun exemplar, atestarea ei și informații despre apariție fiind făcută atât pe baza existenței unei scrisori particulare, din 1546, cât și din unele înscrisuri păstrate în administrația municipiului Sibiu. Teoretic, e validă posibilitatea să existe exemplare, neevidențiate oficial, dar nicio arhivă nu face referire că păstrează sau că a avut această lucrare, în prima ediție. Acest lucru a fost subliniat și de Ion Bianu care scria, în “Bibliografia Românească Veche”, că unii bibliografi au contestat însăși existența acestui Catehism. Însă, în anul 1855, Timotei Cipariu, erudit român transilvănean, membru fondator al Academiei Române, creatorul filologiei moderne românești și autorul “Analectelor literare”, amintește în scrisurile sale despre o “Învățătură creștinească”, apărută la “Sibiu”. El a afirmat că a văzut personal “un exemplar defectuos, un catehism mic, fără început și fără sfârșit”, aflat în Biblioteca Mănăstirii Blaj și a fost conștient de importanța volumului, fapt reținut în notările făcute în “Organul luminării”, în articolul cu titlul “Care e cartea cea mai veche românească?”. Cel mai probabil, el a avut în mâini “Catehismul Luteran” (cunoscut și sub denumirea de Catehismul românesc” sau “Catehismul de la Sibiu”) este prima carte tipărită în limba română.
”tipărirea Catehismului românesc bacșiș 2 florini”
În “Istoria Bisericii Românești”, Nicolae Iorga precizează: “Cipariu, harnicul cercetător al vechii limbi românești, a mai apucat să vadă acest Catehism, căruia i se zicea: «Întrebare creștinească», dar noi îl cunoaștem numai după o nouă ediție pe la 1562, cu o ciudată și foarte ignorantă introducere, ca și după manuscriptul în care e copiat de un preot din cei d’intâiu ani ai veacului al XVII-lea.”
Trebuie spus că existența cărții este atestată și de câteva chitanțe care au fost găsite și în care se menționează plata sumelor aferente către tipografie, demonstrând astfel că data apariției primei tipărituri în limba română este 16 iulie 1544. Acest lucru este clar dovedit, de atunci este păstrată, în Arhiva Națională din Sibiu, o chitanță, prin care tipograful fusese plătit pentru munca sa: “Ex voluntate dominorum dati sunt M. Philippo Pictori pro impresione catechismi valachici bibale fl.2”, adică o simbrie de doi florini pentru efort: “În aceeași zi, după hotărârea domnilor, membrii sfatului orășenesc s-au dat magistrului Filip Pictor pentru tipărirea Catehismului românesc bacșiș 2 florini”.
Locul de tipărire, la Sibiu sau la Târgoviște
Există însă și dispute, cum ar fi cea în care unii cercetători lansează ideea că locul de tipărire nu ar fi Sibiul (deși se cunoaște că aici lucra o tiparniță încă de la 1530), ci ar fi Târgoviște. Alții cercetători fac referire la ipoteza conform căreia Filip Moldoveanul ar fi realizat lucrarea, la porunca domnitorului din Țara Românească, Radu Paisie, fost călugăr și stareț la Mănăstirea Curtea de Argeș, ales fiind de boieri.
Cine a fost Philippus Pictor?
Dar cine a fost Philippus Pictor, cel care a întocmit “Catehismul de la 1544”?
Conform istoricilor, “În legătură cu persoana care a întocmit «Catehismul de la 1544», menționăm o informație inedită aflată într-un proces dintre Radu Logofăt și Gh. Armbruster, judecat la Sibiu. În acest proces, în care figurează, la 4 noiembrie 1551, ca martor, «circumspectus magister Philippus Pictor et scriba litterarum Valachicarum», aflăm că acesta, de fapt, era un popă din Rășinari”. Așadar, se pare că acesta era cel ce primea și răspundea la toată corespondența româno-slavonă adresată Magistratului orașului Sibiu, ceea ce trimite la ipoteza conform căreia preotul din Rășinari deținea o funcție mare, chiar dacă nu era înregistrată oficial ca funcție administrativă. Este o variantă plauzibilă, fiind cunoscut obiceiul practicat încă de la sfârșitul secolului XV, ca Magistratul din Sibiu, în corespondențele cu domnul și boierii Țărilor Române, să se folosească de limba română.
Ediția a doua, anul 1559, la Brașov
Mergând pe informațiile existente și pe firul logicii, se pare că prima ediție a “Catehismului de la 1544” s-a epuizat foarte repede și apoi a fost retipărită o altă ediție, în anul 1559, la Brașov, de către diaconul Coresi. Aceasta era o ediție revizuită și adăugită a celei realizate la Sibiu. Un exemplar din ediția de la 1559 a fost descoperit în anul 1921 de cercetătorul Andrei Bârseanu.
Și totuși, controversele nasc controverse
Istoricii care au cercetat în amănunt tipăritura de la 1544 au opinii diferite în unele privințe. Unii spun că a fost o traducere din maghiară cu influențe husite, alții că a fost o traducere din cehă sau germană, iar alții că e alcătuit de români după mai multe catehisme străine.
Dar, dincolo de toate interpretările informațiilor existente, este cert că atât lucrarea intitulată “Catehismul de la 1544”, cât și edițiile apărute ulterior fac parte din categoria cărților româno-luterane.
