În ziua de 17 iunie 1910, a avut loc primul zborul al unui avion conceput, realizat și pilotat în România de inginerul Aurel Vlaicu, zbor care a avut loc pe Dealul Cotrocenilor, în București
Au fost mai multe încercări nereușite, dar în după-amiaza zilei de vineri (17 iunie 1910), după ce a făcut un rulaj de câțiva metri, avionul numit “A. Vlacu No. I”, pilotat chiar de cel care îl realizase, a decolat, s-a înălțat și a zburat circa 50 de metri, la o înălțime de 3-4 metri, iar după aceea a aterizat încetișor. Chiar dacă nu a zburat decât aproximativ 50 de metri și înalțimea nu a depășit patru metri, Aurel Vlaicu s-a arătat entuziasmat: „Nici Alpii nu mi-i închipuiam mai înalți ca înălțimea la care mă ridicasem eu. Fiindcă patru metri erau pentru mine un record care-mi consacra mașina. Zburasem și aceasta era principalul”.
În acest fel, nu numai că inginerul român A.Vlaicu își împlinise visul de a zbura cu aparatul proiectat de el dar, atingând această performanță aeronautică, România devenise a treia ţară din lume, după Statele Unite ale Americii şi Franţa, pe teritoriul căreia s-a zburat cu un aparat original, inventat, construit şi pilotat de un cetățean al acelui stat.
Cum era de așteptat, evenimentul a fost comentat pe larg în presa vremii.
Ziarul „Dimineaţa”, din ziua de 19 iunie 1910, consemna:„Dând aparatului ceva mai multă benzină şi o viteză puţin mai mare, după 30 de metri de parcurs pe teren, aeroplanul s-a ridicat repede de la pământ la o înălţime de doi metri şi dacă inginerul Vlaicu n-ar fi manevrat de cârmă în jos, el s-ar fi înălţat şi mai mult continuându-şi zborul… Toţi cei de faţă au felicitat din plin pe aviator, care a fost luat de prinţul Carol în automobilul domnului Brătianu şi condus la hangar”.
O altă publicație, de largă circulaţie la acea vreme, „L’Indépendence Roumaine”, relata:
„Zborul de aseară nu este una dintre acele performanţe extraordinare cu care se bat recorduri stabilite, el constituie totuşi un record şi mai scump patriei noastre căci este vorba de o invenţiune românească şi care înseamnă un pas înainte chiar pentru progresul întregii omeniri. Astfel, primul zbor al lui Vlaicu a fost o victorie a întregului neam românesc, care prin aceasta s-a afirmat şi în acest domeniu al tehnicii din nou, după zborul lui Vuia, alături de marile state din occident, care au luptat pentru cucerirea aerului”.
În presa din România, într-un articol publicat anul următor în revista „Flacăra”, ing. Aurel Vlaicu afirma: „Bucuria cea mai mare însă am simţit-o când am zburat pentru prima oară la Cotroceni. Nu m-am ridicat atunci mai sus de patru metri. Cu toate acestea nici Alpii nu mi-i închipuiam mai înalţi ca înălţimea la care mă ridicasem eu. Fiindcă patru metri erau pentru mine un record care-mi consacra maşina. Zburasem şi aceasta era principalul. Mă menţinusem singur în aer. Făcusem evoluţii neşovăielnice”.
