Era o zi de 21 noiembrie (1887) cînd înceta din viaţă Petre Ispirescu (născut ăn anul 1830) scriitor, folclorist, povestitor, editor, tipograf. Numele său a rămas cunoscut în special datorită activitaţii sale de culegător de basme populare româneşti, printre cele mai cunoscute găsindu-se titluri precum „Tinereţe fără de bătrâneţe şi viaţă fără de moarte“, „Prâslea cel voinic şi merele de aur“, „Aleodor Împărat“, „Greuceanu“, „Înşir-te mărgăritari“.
Principala operă a vieţii sale a fost culegerea Legende sau basmele românilor, (1882) care include 37 de basme şi a fost prefaţată de Vasile Alecsandri cu textul: „recunoştinţa noastră îţi este dar câştigată pentru totdeauna. Preţiosul dumitale volum trebie să se afle în fiecare casă”.
Petre Ispirescu s-a născut în ianuarie 1830, în Bucureşti, în mahalaua Pescăria Veche, într-o familie în care tatăl era frizer și mama era o casnică ce avea mare talent la povestit. Din mediul de acasă și din frizeria tatălui său, micul Petre a ascultat, toată copilăria, nenumărate povestiri populare, fabule, basme. El nu a mers la şcoală, educația sa fiind asigurată de mai mulţi dascăli care aveau activitate pedagogică în cadrul bisericilor. Cînd a crescut a lucrat în tipografii și acolo a citit cât de multe cărți a putut dintre cele care i-au trecut prin mâini. De aceea, el mărturisea: „Eu n-am trecut nici patru clase primare”.
Petre a început să muncească de la vârsta de paisprezece ani, când a intrat ucenic la tipografia condusă de Z. Carcalechi, loc în care apărea și ziarul Vestitorul românesc. Aici, Ispirescu muncea câte 14 ore zilnic, iar când a crescut a devenit tipograf calificat.
Din anul 1854, tânărul Ispirescu s-a angajat la tipografia Copainie, unde se tipăreau, traduse cărți aler unor autori importanți precum Jonathan Swift, Jean-Jacques Rousseau, Alexandre Dumas , Victor Hugo, Miguel de Cervantes. Aceasta a fost perioada în care a citit, în varianta originală, Fabulele nuvelistului francez Jean-Pierre Claris de Florian.
În anul 1858, atunci când erau în desfășurare acțiunile privind dezbaterile pentru oportunitatea Unirii Principatelor Române, la tipografia unde lucra Ispirescu s-au imprimat, fără filtre de cenzură, corespondenţa secretă a principelui Vogoride, un text de utilitate pentru gruparea unor unionişti. Drept urmare, Poliţia i-a arestat pe toţi participanţii la acțiune, iar P. Ispirescu a stat trei săptămâni în închisoare, în plus fiind și dat afară de la serviciu.
La sfărșitul aceluiași an, 1858, V. Boerescu, politician unionist şi viitorul ministru de externe al țării, i-a oferit lui Inspirescu șansa de a conduce o tipografie, una modernă în care funcționa prima presă mecanică din Bucureşti. Aici, printre altele, se imprima și revista Naţionalul. În această tipografie, Petre Ispirescu a prosperat financiar şi a venit în contact cu scriitori şi oameni importanţi ai acelei perioade, precum Ion Ionescu de la Brad, Nicolae Filimon, Ion Ghica, Dimitrie Bolintineanu și lista continua.
Basmele românilor
Avea vârsta de 32 de ani când (1862), Petre Ispirescu publica primele şase basme (Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, Prâslea cel voinic şi merele de aur, Balaurul cel cu şapte capete, Fata de împărat şi pescarul şi Fiul vânătorului) culese de el, în publicația “Ţăranul roman”, încurajat fiind de N. Filimon. Este vorba de basmele.
În anul 1866, după abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza, invitat fiind de ministrul de interne Ion Ghica, Petre Ispirescu a acceptat să conducă Imprimeria de Stat. După doi ani, în colaborare cu alţi trei asociaţi, el a înfiinţat Noua tipografie a laboratorilor români. Atunci când a rămas unic asociat al imprimeriei sale, Ispirescu a redenumit-o Tipografia Academiei Române.
Era anul 1882 când, la îndemnul lui Vasile Alecsandri, Petre Ispirescu a adunat toate basmele şi legendele culese de el într-o lucrare pe care a intitulat-o “Legendele sau basmele românilor”.
Interesant de știut, Petre Ispirescu nu a părăsit niciodată Bucureştiul natal, excepție făcând călătoria din 1880, când a călătorit la Roşiorii de Vede, localitate aflată la 120 km de Bucureşti, unde fiica sa a fost numită institutoare.
Petre Ispirescu a murit la 21 noiembrie 1887, din cauza unei congestii cerebrale suferite când se afla la masa de lucru.
