”Deși aflați într-o situație extrem de favorabilă, cu doar câteva ore înainte de declanșarea insurecției aproape nici unul dintre liderii bolșevici nu voia ca ea să aibă loc. Teama cea mai mare era legată de aprobarea Congresului Sovietelor, ce urma să se deschidă pe 25 octombrie, singurul care putea oferi legitimitate acțiunii lor de preluare a puterii. Pe de altă parte, era greu să împiedici mulțimea. La căderea întunericului în seara de 24, soldați și muncitori din Gărzile Roșii s-au revărsat spre centrul orașului, capturând blocadele instalate de guvern pe poduri. Au instalat propriile baricade, pe străzi au început să patruleze mașini blindate, în timp ce spectatorii ieșiți de la teatru se grăbeau spre casă.
La primele ore ale dimineții, forțele bolșevice preluaseră controlul gărilor, poșta și telegraful, banca de stat, centrala telefonică și centrala electrică. Unele secții de poliție fuseseră ocupate. Insurgenții dețineau aproape integral controlul orașului, cu excepția zonei centrale din jurul Palatului de Iarnă și al Pieței Sf. Isaac. Baricadați în interiorul Palatului, miniștrii Guvernului Provizoriu al lui Kerenski nu aveau control nici măcar asupra propriilor telefoane sau mijloace de iluminat. Pe măsură ce aceste vești bune îi erau raportate, Lenin a început să fie atras de ideea unei preluări imediate a puterii.
Închis într-un apartament al unei apropiate, Lenin a scris la ora 18, în seara zilei de 24, un apel disperat către organizațiile de Partid din Petrograd pentru a le îndemna să declanșeze insurecția în următoarele câteva ore. Dacă bolșevicii nu reușeau să pună mâna pe putere până în după-amiaza următoare, când Congresul Sovietelor urma să se deschidă, totul putea fi ratat. La orele 22 Lenin nu a mai rezistat. Şi-a pus pe cap peruca și o șapcă muncitorească, și-a înfășurat un bandaj în jurul capului și a pornit spre Smolnîi, însoțit de un bolșevic finlandez, un apropiat. Folosind un tramvai gol-goluț și apoi pe jos, au fost la un moment dat opriți de o patrulă a guvernului aproape de Palatul Taurida.
După spusele lui Eino Rahiia, care îl însoțea, Lenin (îmbrăcat ponosit) a fost confundat cu un bețiv inofensiv și lăsat să meargă mai departe. Lenin a ajuns în jurul miezului nopții la Smolnîi, iar retorica sa a fost decisivă. Impulsionați, liderii bolșevici au adus o hartă militară pe care au trasat principalele direcții de atac.
Când Kamenev l-a prevenit că partidul nu va putea păstra puterea mai mult de două săptămâni, Lenin, întins pe podea, epuizat, a replicat usturător: „Peste doi ani, când o să fim tot la putere, o să spui că nu putem rezista mai mult de doi ani”. În realitate, Marea Revoluție Socialistă din Octombrie a fost un eveniment de mică amploare, nimic altceva decât o lovitură militară care a trecut neobservată de majoritatea locuitorilor din Petrograd.
Teatrele, restaurantele și tramvaiele au funcționat aproape în regim normal în timp ce bolșevicii preluau puterea. Întreaga insurecție s-ar fi putut termina în șase ore, dacă insurgenții nu s-ar fi dovedit ridicoli de incompetenți, ceea ce a mai adăugat aproximativ 15 ore. Legendarul asalt asupra Palatului de Iarnă, unde cabinetul Kerenski își ținea ceea ce avea să fie ultima ședință, a fost mai degrabă o arestare la domiciliu, dat fiind că majoritatea forțelor care apărau palatul, înfometate și demoralizate, plecaseră deja acasă înainte de începutul atacului.”
Citește întregul calendar al zilei de 25 octombrie pe Historia.ro
