Istoric al Antichităţii şi filosof al istoriei, Vasile Pârvan şi-a înscris numele printre cei mai de seamă oameni de cultură români de la începutul secolului al XX-lea. Numit „părintele arheologiei româneşti”, V. Pârvan a fost iniţiatorul unui vast plan național, primul de acest fel, de cercetări arheologice, în cadrul căruia s-au efectuat săpături sistematice în aşezări şi cetăţi din Dobrogea şi Muntenia
Vasile Pârvan s-a născut la Huruieşti, judeţul Bacău, într-o zi de 28 septembrie 1882. El este considerat părintele şcolii arheologice româneşti care a rămas în istorie prin realizările făcute în nu foarte lunga sa viață, în care a coordonat şantierele de la Histria, cetatea descoperită de el în 1913, Callatis, Ulmetum, complexul dacic din Munţii Orăştiei sau din cadrul unor aşezări neolitice şi dacice din Câmpia Dunării.
V. Pârvan a făcut studiile de istorie şi arheologie la Universitatea din Bucureşti, unde i-a avut la catedră pe Nicolae Iorga şi Dimitrie Onciul, apoi (1905 – 1908) se specializează la Jena, Berlin şi Breslau, unde își ia doctoratul în filosofie cu teza “Die Nationalität der Kaufleute im römischen Kaisereiche. Eine historisch-epigraphische Untersuchung” (1909).
Începând cu anul 1913, el devine profesor titular al catedrei de istorie veche, epigrafie şi antichităţi greco-romane din cadrul Universităţii Bucureşti.
Considerat părintele şcolii arheologice româneşti, Vasile Pârvan este specialistul care a elaborat primul plan de cercetare la nivel naţional, efectuând săpături în mai multe sit-uri arheologice din Dobrogea şi Muntenia. A coordonat şantierele arheologice de la Histria, Callatis, Ulmetum, complexul dacic din Munţii Orăştiei sau din cadrul unor aşezări neolitice şi dacice din Câmpia Dunării.
Vasile Pârvan a fost unul dintre fondatorii Institutului de studii sud-est europene, a fost numit director al Muzeului Naţional de Antichităţi şi al Şcolii Române din Roma, dar şi iniţiatorul publicaţiilor „Ephemeris Dacoromana“ şi „Diplomatarium italicum“.
Printre lucrările din opera lui V. Pârvan se găsește și monumentala „Getica“ (1926), o protoistorie a Daciei în mileniul I, lucrare în care este prezentată istoria geto-dacilor din punct de vedere politic, economic, cultural, dar şi religios, la elaborarea căreia a folosit, pentru prima dată în domeniu, izvoare arheologice şi numismatice din Dacia preromană.
Dar el a fost autorul mai multor lucrări de referință, precum Studiu istoric (1909), Contribuţii epigrafice la istoria creştinismului daco-roman (1911), Cetatea Tropaeum (1912), Începuturile vieţii romane la gurile Dunării (1923), Civilizaţiile străvechi din regiunile carpato-danubiene (1928) și lista continuă.
Primul oraş atestat pe teritoriul actualei Românii
Vasile Pârvan a organizat numeroase șantiere arheologice, dintre care cel mai important este cel de la Histria (1914). Zidul fortificației târzii a fost primul monument devenit vizibil în urma săpăturilor. Descoperirile au continuat și, de atunci, mai multe generații de arheologi au lucrat pentru aducerea la lumină a unor întinse arii din orașul târziu, dar și a traseului integral al incintei târzii, care a împrejmuit protectiv orașul între secolele III – VII p.Chr..
În prezent, ruinele orașului Histria se află pe teritoriul administrativ al comunei Istria (județul Constanța). Histria a fost întemeiată de coloniștii greci din Milet – ca port la Marea Neagră – în jurul anului 657 î.Hr. (conform istoricul Eusebiu din Cezareea) sau 630 î.Hr. (după Skymnos) și a fost distrusă în secolul al VII-lea d.Hr. de invaziile avaro-slave.
Apendicita fatală
Istoricul Vasile Pârvan a murit în ziua de 26 iunie 1927. Preocupat obsesiv de munca pe care o făcea pe șantier, Vasile Pârvan a ignorat durerile pe care le avea și care ascundeau o complicație ce s-a dovedit fatală. A ajuns în final pe masa de operație, cu o apendicită în formă gravă, însă a fost mult prea târziu pentru a putea fi salvat. Când a murit, avea doar 45 de ani
