La 5 noiembrie 1880, la Paşcani (judeţul Iaşi), s-a născut Scriitorul Mihail Sadoveanu – nume la naştere, Mihail Ursachi – fiul avocatului Alexandru Sadoveanu şi al Profirei Ursachi, fiică de răzeşi din Verşeni.
A urmat şcoala primară în Vatra Paşcanilor (1887-1891), avându-l învăţător pe Mihai Busuioc, pe care Sadoveanu avea să-l evoce mai târziu în ”Domnu Trandafir”. La absolvirea acestei şcoli, capătă numele Sadoveanu. La sugestia lui Ştefan Octavian Iosif, în 1903 Mihail Sadoveanu a mers la Bucureşti, unde a lucrat în redacţia de proză a revistei „Sămănătorul”.
În 1904, apar primele volume ale marelui clasic al prozei româneşti, fiind remarcat de Nicolae Iorga, E.Lovinescu, Sextil Puşcariu. Nicolae Iorga a numit anul 1904 drept ”Anul Sadoveanu”. În 1905 are loc prima întâlnire a lui Sadoveanu cu Titu Maiorescu. Graţie raportului favorabil al acestuia, Sadoveanu primeşte, în 1906, Premiul Academiei Române.
La izbucnirea Primului Război Mondial, Sadoveanu este concentrat cu regimentul la Războieni, la Piatra Neamţ (1904). În perioada 1905-1906 duce o viaţă de cazarmă, cu marşuri şi instrucţie militară. Mobilizat fiind, în 1916 editează, din însărcinarea Marelui Cartier General al Armatei, ziarul de front ”România” (1916-1917), alături de I. Minulescu şi P. Locusteanu.
Legăturile scriitorului Mihail Sadoveanu cu regimul comunist au rămas controversate până astăzi. Dintre marii scriitori şi oameni de litere interbelici care au acceptat colaborarea cu regimul comunist, Sadoveanu a fost cel care a primit contra unor importante beneficii materiale, cele mai multe şi înalte funcţii în stat şi a semnat şi texte de propaganda ale regimului. După anul 1945, scrisul său a virat puternic spre ideologia noului regim comunist, publicând opere afiliate curentului sovietic al realismului socialist, celebre fiind romanul ”Mitrea Cocor” sau cartea de reportaje din URSS ”Lumina vine de la Răsărit”. Conform istoricului Vladimir Tismăneanu, Sadoveanu a fost unul dintre „intelectualii non-comunişti” atraşi de Partidul Comunist Român şi al său regim comunist. După abdicarea Regelui Mihai, conducerea statului a fost preluată de un prezidiu provizoriu al Republicii Populare Române, care număra un preşedinte, C. I. Parhon, şi patru vicepreşedinţi, printre care şi Mihail Sadoveanu.
Mihail Sadoveanu oferea propria definiţie a politicii sale într-o conversaţie cu scriitorul Ion Biberi (1946): „Nu am intrat în politică pentru a fi singura persoană care controlează lumea. Sunt o persoană de dreapta, care urmează zelul poporanist în spiritul revistei Viaţa Românească, dar unul adaptat noilor circumstanţe”.
La 5 noiembrie 1960, Lucian Blaga scria în „Viaţa Românească”: „M. Sadoveanu împlineşte 80 de ani. O asemenea vârstă conferă fiilor celor mai dăruiţi şi mai binecuvântaţi ai omului o aură biblică. Pe cel ce o poartă, o asemenea vârstă îl apropie de toate stihiile fără de vârstă; de văzduh, de apă, de foc şi de pământ. O asemenea vârstă îl apropie şi pe M. Sadoveanu (e numele unui om sau al unui stejar?) de toate stihiile ţării, cari, la rândul lor, şi ele îi ies întru întâmpinare, slăvindu-l”. Anul următor, la 19 octombrie, scriitorul Mihail Sadoveanu murea la locuinţa sa din strada Zambaccian nr. 15. Trei zile mai târziu, a fost înmormântat cu funeralii naţionale la Cimitirul Bellu, lângă Eminescu.
Surse: Agerpres.ro, Historia.ro
