Castelul Peleș din Sinaia, construit între 1873-1883 la dorința Regelui Carol I al României, a fost reședința de vară a Curţii Regale, până în 1947. Plecarea la Sinaia se făcea după serbarea Zilei Naționale – 10 mai, iar revenirea la Bucureşti avea loc după 6 luni, reprezentând adevărate evenimente pentru Curte, Guvern și Corpul Diplomatic străin acreditat la București. Majoritatea miniștrilor și reprezentanților diplomatici străini urmau Curtea la Sinaia, având deja sau închiriind reședințe de vară în apropiere, preferând desigur avantajele șederii în răcoroasele stațiuni de munte navetei cu trenul, trăsura sau, mai târziu, automobilul, din toridul București!
Deplasările între București și Sinaia se desfășurau după un ceremonial îndelung exersat de-a lungul domniei Regelui Carol I: autorităţile locale de pe traseu erau înştiinţate din timp despre trecerea Regelui, pe care îl întâmpinau îmbrăcaţi în înaltă ţinută militară sau civilă, întotdeauna fiind prezente și diverse detaşamente militare care dădeau onorul. Trecerea Suveranului era un adevărat eveniment pentru micile orașe și sate din provincie, fiind anunţată în prealabil de sunetul clopotelor care îi aduna totodată și pe locuitorii obișnuiți, îmbrăcați în haine de sărbătoare.
Regele Carol I al României a fost renumit pentru stilul său de viață simplu și riguros, dar odată ajuns la Sinaia, deşi lucra zilnic cu miniştrii şi dădea audienţe, își îngăduia mai multe momente de destindere decât în Bucureşti. La Sinaia, una din plăcerile Suveranului era să aibă zilnic cât mai mulți invitați la prânz şi cină. De multe ori cererile de audienţă ale unor diplomați străini sau personalități artistice și culturale erau satisfăcute printr-o invitaţie la prânz. Înaintea meselor Regele Carol şi Regina Elisabeta se întâlneau în Sala de Marmură a palatului cu invitații, cu care întrețineau conversații cât mai interesante. După masă, se retrăgeau cu toţii în holul castelului, unde Regele avea plăcerea să ofere de fiecare dată oaspeților o surpriză, invitându-i să admire cerul – tavanul sălii era mobil. Uneori, în special la cină, când erau invitate persoane mai apropiate, după masă se juca biliard și whist, singurul joc de cărţi pe care îl juca Regele, destul de rar și doar cu persoane din familie sau cu oaspeţi străini de rang înalt.
Castelul Peleș a fost însă și scena unor evenimente deosebit de grave și importante precum cele din vara anului 1914, înaintea declanșării Primului Război Mondial. Suveranul dorea să intre în război de partea Puterilor Centrale, în virtutea Tratatului secret de alianță din 1883, care nu a fost cunoscut de majoritatea oamenilor politici și opinia publică din România, preponderent francofonă și francofilă. La 21 iulie / 3 august 1914 a fost convocată o întrunire de urgență a Consiliului de Coroană, unde Regele Carol le-a comunicat reprezentanților principalelor partide politice existența și prevederile tratatului, exprimându-și dorința de a intra în război de partea Puterilor Centrale. A întâmpinat însă o opoziție fermă din partea majorității membrilor Consiliului de Coroană, care au arătat că tratatul din 1883 trebuia activat doar în cazul în care Imperiul Rus ar fi atacat unul dintre semnatari, decizând în schimb neutralitatea României. Aceasta avea să fie ultima vară petrecută de Regele Carol I la Castelul Peleș, unde a și trecut la cele veșnice la 27 septembrie/10 octombrie 1914.
I.Gh. Duca, marele diplomat și politician liberal, ne-a lăsat descrierea atmosferei apăsătoare din acea vară, din perioada imediat premergătoare declanșării Primului Război Mondial:
“Austria-Ungaria împingea la război. Totuși nu puteam crede într-un asemenea act de demență din partea Puterilor Centrale; până în cele din urmă furtuna trebuia să fie înlăturată, dacă nu de la Berlin și de la Petersburg, atunci de la Paris sau de la Londra trebuia să vie mijlocul de aplanare a conflictului, vreo formulă de împăcare, vreo propunere de mediațiune ori consimțământul mutual pentru vreun arbitragiu. Cu cât zilele treceau, telegramele erau însă mai îngrijorătoare. Evenimentele se precipitau cu o iuțeală vertiginoasă, Împăratul Wilhelm se întorsese în grabă din călătoria sa din Norvegia, Președintele Republicii Franceze care era în vizită oficială la Tsarskoe-Selo se înapoia cât mai repede la Paris, în Anglia erau neîncetate consfătuiri și consilii de miniștri, la Roma agitație și la Viena pentru prima dată hotărâre și intransigență.
Din îndemnul lui [Ion I.C.] Brătianu am plecat la Sinaia. Nu voi uita acele zile. De dimineața până seara stăteam la Castelul Peleș în camera rezervată acolo primului-ministru. Împreună cu mai mulți colegi, de obicei Antonescu, Angelescu și Radovici, așteptam știrile. Zeci de telegrame soseau la fiece moment de la agenții, de la legațiile noastre de pretutindeni. Bietul Constantin Brătianu amețise cifrând și descifrând. [Ion I.C.] Brătianu venea și ieșea. Stătea ceasuri întregi jos cu Regele Carol, apoi se urca sus la noi, era frământat cum cred că nu l-am mai văzut niciodată de atunci. Treceam prin alternative de speranța și descurajare. Eu mai păstram oarecare nădejde. Bratianu era convins că mergem cu pași siguri și repezi spre războiul general. Singur ceasul din turnul Castelului, cu bătăile lui sonore, ne trezea la intervale regulate din lumea de gânduri și de griji în care stam cufundați.”
SURSA: Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe
