Pe bună dreptate, Mihail Kogălniceanu este considerat părinte al Dobrogei revenite la Țară. Nu că ceilalți oameni politici de la București ai vremii nu ar fi luptat pentru Dobrogea și interesele ei. Este de ajuns să amintim interesul deosebit acordat de regele Carol I pământului dintre Dunăre și Mare, cu tot ce înseamnă el, podul de la Cernavodă și portul Constanța și să nu-l uităm pe Ion C. Brătianu, și el sprijinitor al Dobrogei și al devenirii ei. Însă, Mihail Kogălniceanu este autorul actelor cele mai importante ale integrării în fapt a Dobrogei la Țară. El este autorul celor două Proclamații ale Regelui, Proclamația către dobrogeni și Proclamația către Armată la intrarea în provincia proaspăt revenită la România. Tot el, împreună cu prefectul Constanței, Remus Opreanu, a gândit și a scris așa numita Constituția a Dobrogei.
După Războiul de Independență (1877-1878), Marile Puteri au reușit să impună cedarea Basarabiei Rusiei de către România și primirea ca schimb, a Dobrogei. Aceasta în ciuda opoziției realizate de Ion C. Brătianu, secondat de ministrul de Externe Mihail Kogălniceanu și, de altfel, de aproape întreaga clasă politică românească. Conform hotărârilor Tratatului de la San Stefano și al Congresului de la Berlin, Delta Dunării, cu Insula Șerpilor, și Dobrogea , de la Rasova la Silistra și la sud de Mangalia, intră în componența României. La propunerea lui Kogălniceanu…
CITEȘTE POVESTEA ÎNTREAGĂ ÎN POVEȘTILE MĂRII NEGRE
