La 15 iunie 1889, Titu Maiorescu scria în jurnalul său: “Astăzi a murit Eminescu, în institutul de alienaţi, de o embolie”.
Afecțiunea de care suferea Mihai Eminescu și cauza reală a decesului au îmbrăcat haina unui mare mister şi au constituit o sursă inepuizabilă de teorii şi polemici. În ultima perioadă, cercetătorii în domeniul Eminescu au ajuns la concluzia că poetul a fost victima unui caz grosolan de malpraxis, el fiind distrus de un tratament administrat greşit.
„Sâmbătă seara s-a înmormântat Eminescu”
Era ziua de 15 iunie 1889, ora 4 dimineaţa când, în sanatoriul de boli mintale al doctorului Şuţu, își dădea ultima suflare, pe un pat metalic, poetul nepereche al neamului românesc- Mihai Eminescu. Avea vârsta de 39 de ani.
Ultima dorinţă a celui care ne-a lăsat ”Luceafărul” sau ”Odă în metru antic” a fost un simplu pahar cu lapte, pe care l-a primit de la medicul de serviciu, strecurat prin vizeta metalică a ”celulei” în care primea tratamentul medical. Poetul i-a spus medicului, în șoaptă ”sunt năruit”.
A doua zi, în data de 16 iunie, a fost constatat decesul, iar medicii Şuţu şi Petrescu au pregătit documentele legale şi un raport oficial, elaborat destul de ambiguu, din care nu reiese cauza morţii. În raportare, sunt înregistrate o serie de simptomele specifice unei tulburări psihice, nicidecum fizice. Mai mult, la autopsie (efectuată de dr Tomescu şi ulterior de dr Marinescu de la laboratorul Babeş) creierul nu a putut fi studiat în niciun fel, el fiind degradat ca urmare a faptului că o asistentă îl uitase pe pervazul unei fereastre deschise, ceea ce a dus la descompunerea sa accelerată…
”Din nefericire, nu aş putea să vă dau multe informaţii în privinţa creierului marelui şi nefericitului poet Eminescu. Creierul mi s-a adus de la Institutul Şuţu într-o stare de descompunere care nu permitea un studiu fin al structurii circumvoluţiunilor” – era răspunsul primit din partea medicilor de către un ziarist ieşean, care solicitase informații pentru redactarea unui articol.
Eminescu a fost depus la biserica Sfântul ”Gheorghe cel Nou” din Bucureşti, pe un catafalco decorat cu ramuri de tei, în jurul sicriului fiind depuse coronae și mesaje din partea Academiei Române şi a prietenilor. În jur de ora 17.00 a urmat înmormântarea, care a fost descrisă de Titu Maiorescu, într-o scrisoare trimisă surorii sale, în modul următor: ”Emilia dragă, în Biserica Sf. Gheorghe nou, coșciugul deschis al lui Mihai Eminescu era încins cu crengi de tei, în amintirea poesiilor lui parfumate cu flori de tei. Am rupt o frunză de la coșciug şi pentru tine şi ţi-o trimit aici. Sub bandă primeşti şi un număr din «Constituţionalul» cu descrierea îngropării. Articolul e de Caragiali. Când am însoţit pe jos, cu capetele goale, pe Eminescu, de la biserică pe bulevard, până la cimitirul Belu, Rosetti, Laurianu, Mihăileanu, eu, Anicuţa şi vreo 600 de şcolari şi studenţi, admirabilul cor vocal de la Mitropolie, era singura pompă. Era vremea acoperită, liniştită, nu vânt, nu zgomot, câteva picături de ploae, vreo 5 minute, apoi iar bine. Cortegiul a pornit din biserică pe la 6 ore, a sosit la cimitir pe la 7. S-a luat loc de la Primărie un mormânt de veci pentru el, e ceva mai în fund la dreapta de la tata. Din întâmplare, un mare copac de tei e în apropiere. Pentru grilaj şi o piatră de mormânt – eu cred o mare stâncă brută de marmoră cenuşie, cu o singură parte netezită, pe care să fie inscripţia Mihai Eminescu şi poate 4 versuri ale lui, şi un tei înlăuntrul grilajului se vor face subscripţii. Părerea mea e de 50 de bani, pentru ca toţi şcolarii, şi din Transilvania, să contribue. Sâmbătă seara s-a înmormântat Eminescu”.
Înmormântat cu tot cu misterul morții sale
La cimitirul Bellu, odată cu înmormântarea poetului, a fost îngropat şi misterul morţii sale. Peste 100 de ani, specialiştii din mai multe domenii, și în special din cel medical, au încercat să îi pună lui Eminescu un diagnostic clar şi să stabilească cu exactitate cauza morţii sale. ”Din păcate, nici acum nu se ştie cu certitudine totul despre moartea lui Eminescu”, declară V. Coşereanu, doctor în literatură şi eminescolog la Memorialul Ipoteşti din judeţul Botoşani.
În privinţa cauzelor morţii lui Eminescu, s-au formulat mai multe teorii, dar concluzia rămasă după filtrarea lor prin trecerea timpului și interpretările specialiștilora fost cea conform căreia Eminescu a fost victima unui caz de malpraxis.
Victima unui caz de malpraxis?!
Medicii care au studiat cazul Eminescu, folosind și ultimele descoperiri din domeniul neurologiei şi psihiatriei, au dat ca verdicat final în cazul lui Eminescu: poetul a murit ca urmare a unui stop cardio-respirator provocat de intoxicaţie cu mercur.
Altfel spus, Eminescu a fost una dintre victimele sistemului medical românesc din secolul al XIX lea, medici care l-au diagnosticat şi l-au tratat greşit. În primul rând, Eminescu a fost diagnosticat, încă din anul 1886, de către medicul ieșean Julian Bogdan ca fiind sifilitic, paralitic şi în pragul demenţei din cauza abuzului de alcool şi a gomelor sifilitice dezvoltate pe creier. Un diagnostic asemănător a primit poetul şi de la medicul P. Zosin care, în 1886, scria că pacientul Mihai Eminescu suferea de o ”alienţie mintală”, provocată de apariţia sifilisului şi agravată de alcoolismul. Ulterior, neuropatologul O. Vuia, care a cercetat detaliat fişele de observaţie, a comparat simptomele şi a analizat rapoartele medico-legale în cazul Eminescu a concluzionat, cu fermitate: Eminescu nu a fost bolnav de sifilis.
Ucis de intoxicaţia cu mercur
Începând cu anul 1883, când au apărut primele crize şi comportamente deviante ale lui poetului şi până în anul1886, poetul a beneficiat de tratamente medicale făcute în Austria şi Italia, de specialişti care i-au ameliorat condiția fizică, așa cum spunea bunul prieten al poetului, scriitorul Ioan Slavici. Însă, în 1886, cînd suferă de o cădere nervoasă și este internat la mănăstirea Neamţului, unde era ospiciu de boli nervoase şi unde este bătut cu frânghia udă şi scufundat în butoaie. Apoi, medicii români care săau ocupat de el îi pun rapid diagnosticul de sifilis și se trece la tratamentul cu mercur, sub formă de frecții și chiar injecții cu mercur.
Interesant este de redat punctul de vedere al profesorului doctor Irinel Popescu, membru corespondent al Academiei Române şi preşedinte al Academiei de Ştiinţe Medicale din României care, în cadrul unei sesiuni ştiinţifice ce a avut loc în urme cu trei ani, organizată tocmai pentru a discuta cazul Eminescu, spunea că are certitudinea că poetul a fost ucis din cauza intoxicării greşite cu mercur, prescrisă de către medicii din aceea perioadă. Intoxicaţia cu mercur a dus la un stop-cardio-respirator, cauza morţii poetului. ”Între lunile februarie – iunie 1889, lui Mihai Eminescu i s-a administrat intravenos clorură de mercur la Institutul Şuţu şi, probabil, că aceasta a fost cauza stopului cardiac, care i-a provocat moartea”, arată cercetările încheiate recent.
Concluzia este că Eminescu a murit prin intoxicare (făcută involuntar) cu mercur de un grup de medici incompetenţi. Și aceasta s-a întamplat în România acelor vremuri, în condițiile în care mercurul era deja interzis ca şi tratament al sifilisului în Europa de Vest a secolului al XIX lea, tocmai din cauza efectelor sale adverse.
Eminescu suferea de tulburare bipolară?
Cauza morţii luiMihai Eminescu este clară acum, poetul a ajuns în sanatoriile unde a şi fost diagnosticat greşit din cauza unor tulburări psihice. Problema condiției lui psihice era dată de tulburarea bipolară sau stări alternante de mânie şi depresie, care apăruseră în anul 1883.
Pentru sindromul bipolar al lui Eminescu există atât probe directe provenite din documentația lui Şuţu despre tulburările de comportament, precum și opinia unui renumit psihiatru – E. Slater, care a studiat dosarul cu boala lui Eminescu şi a concluzionat că este vorba cu siguranță despre o psihoză maniaco-depresivă care “poate apărea în unele circumstanțe la scriitorii cu probleme psihice, iar creativitatea artistică poate fi asociată cu bipolaritatea”.
Chipul lui Mihai Eminescu, mort, imprimat în ghips
