În urmă cu 125 de ani, pentru a realiza adaptarea formei de învățământ existente, superior și profesional, la cerințele mereu crescânde ale societății moderne române de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, Spiru Haret reformează învățământul prin legile din 23 martie 1898 pentru primul și 31 martie 1899 pentru cel de al doilea, completate pe parcursul celor trei mandate ministeriale deținute cu noi regulamente și decizii.
- Știința, cu un pas înaintea filozofiei
În legea învățământului secundar și superior din 1898, modernizarea a pornit de la nevoia înlocuirii învățământului clasicist, cu structură teoretică, care nu avea nicio bază în cerințele concrete ale țării noastre pe linie economică și culturală, cu un învățământ în care științele devin un factor din ce în ce mai important, urmărindu-se ca materialitatea obiectivă din contemporant să predomine ideile filozofice lăsate de clasicii antichității.
Spiru Haret a fost nevoit să înfrunte, într-o manieră categorică, opoziția venită din partea adepților învățământului clasic, persoane influente din viața politică și culturală a acelei perioade. Esența reformei făcută în învățământul secundar a constat în prelungirea duratei acestuia de la 7 la 8 ani și împărțirea lui în două cicluri – cel inferior, gimnaziul (durata fiind de 4 ani), care forma treapta inferioară a liceului și avea programa cu caracter practic și cel superior, liceul. - Pregătirea omului cult
Conform gândirii aplicate a lui Spiru Haret învățământul secundar trebuia să asigure tineretului o bază de cunoștințe necesare oricărui om cult. Acesta era rolul nivelului superior. Gimnaziul era un suport individual văzut, cu o materie de cunoaștere delimitată dar accesibilă, absolvenții lui obținând, în urma unui examen de absolvire, certificate de capacitate, care le dădea dreptul să ocupe anumite funcții; tinerii putând să se oprească la acest nivel sau să treacă în învățământul secundar superior (în liceul propriu-zis cu 4 clase), care se încheia cu un examen de diplomă ce le dădea dreptul absolvenților să poată trece mai departe în învățământul superior, unde puteau urma cursurile unei faculteți sau ale unei școli superioare asimilate ei.
Școala secundară, strcturată în secțiile reală, clasică și modernă
Perspectiva lui Haret construia legături funcționale între ciclurile de învățământ, fiecare ciclu de instruire școlară, de la cel primar la cel superior, având individualitate proprie în ansamblul numit învățământ modern românesc unitar. Mai mult, unul dintre principiile respectate era cel al diversificării învățământului și a raportării acestuia la realitățile și nevoile economice și culturale ale societății acelor vremuri, existând și un segment de practică, reflectat în cele trei direcții trasate de Haret în școala secundară, în secțiile reală, clasică și modernă.
La secția reală, locul principal era ocupat de matematică, fizică și științele naturii, în cea clasică limbile latine și greacă, iar în secția modernă se găseau elemente ale celor două secții. Disciplinele comune pentru toate cele trei secțiile erau: limba română, istoria patriei, istoria universală, limbile franceză și germană, noțiuni de psihologie, de logică, de economie politică, drept uzual și instrucție civică, muzică vocală și gimnastică. - “Viata este prea scurtă, timpul este prea scump… “
Cu caracter… revoluționar și de răsunt au fost și măsurile luate de Haret de a înlocui bacalaureatul cu examenul general de absolvire a liceului.
“Viata este prea scurtă, timpul este prea scump pentru că tinerii să consacre 8 ani la preumblari în grădinile de la Academos iar la vârsta de 20 de ani să se găsească în lume tot așa de străini ca și un contemporan al lui Platon care ar fi dormit 24 de secole” (“Operele lui Spiru C. Haret”, vol II, p. 158).
Planul reformator al lui Haret, de a organiza toate formele de învățământ într-un sistem unitar, cu aceleași sistem de principii, stă la baza elaborării ulterioare a legii învățământului profesional, din 1899, completată pe parcursul celor trei mandate deținute la minister. Școlile profesionale erau gândite cu un caracter realistic-practic. Haret precizează rolul școlilor profesionale în felul următor: “Scopul școlilor profesionale este de a procura elevilor o meserie pentru a avea un mijloc de a-și câștiga viata”.
Spiru Haret definea, prin legea sa din 1899, scopul învățământului profesional: “învățământul profesional are drept obiect studiul teoretic și practic al agriculturii și industriilor anexe sau deservite, al meseriilor și al comerțului”. - “Omul școlii”
În perioada în care el a condus destinele învățământului românesc, s-au construit 2 343 de școli, din care 1 980 în timpul ministeriatelor sale, a înființat peste 1 700 de posturi de învățători. Rezultatele au fost spectaculoare, s-a dublat numărul elevilor înscriși în școlile elementare, astfel că procentul alfabetizaților din România a crescut de la 22% la 39%. În anul 1910, numărul școlilor din mediul rural crescuse la 4 695 de unități. Totodată, erau înființate grădinițele.
Datorită acestor realizări, care nu aveau precedent, el primește titulatura de “Omul școlii”.
Spiru Haret este considerat întemeietorul învățământului românesc, renume datorat reformelor pe care le-a inițiat în învățământ, articolelor publicate, calității sale excepționale de a coopta mai multe personalități din cultura românească în proiectele sale, reușind să pună bazele unui sistem educativ modern.
Memorabil este mesajul lăsat Spiru Haret
„Căutați a face pe copii să prețuiască evenimentele mari ale istoriei noastre mai mult decât ale altor popoare; convingeți-i că strămoșii lor au fost eroi; redeșteptați în inima lor aceiași iubire aprinsă de țară pe care și ei trebuie să o aibă ca urmași ai acelor mari eroi. Nu vă temeți că veți călca în exces; oricât de departe veți merge, cu atât bine va fi.”
