„Nae Ionescu a lăsat în urmă o mână de discipoli excepționali, dar și o viziune îngustă și toxică asupra raporturilor dintre etnie și religie și modelul unui intelectual utopic muncit de fantasmele puterii politice. Dar dacă e ca biografia pe care am scris-o să aibă vreo teză, atunci teza este că discipolii – Eliade, Cioran, Vulcănescu, Sebastian, Noica – sunt adevărata operă valabilă a lui Nae Ionescu” – Tatiana Niculescu (biografa lui Nae Ionescu)
Profesor, filozof, logician, teoretician antisemit și jurnalist roman, Nae Ionescu s-a născut pe 16 iunie 1890, la Brăila, și a a murit pe 15 martie 1940, la vârsta de 50 de ani.
A rămas una dintre figurile importante ale unei epoci şi ale unei generaţii, o personalitate controversată despre care s-a scris cu patimă și pro și contra. El a avut o influenţă oarecum hipnotică asupra tinerilor săi studenţi, adunînd în jurul său o pleiadă de membri ai generaţiei de aur interbelice a literaturii şi gândirii româneşti precum Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Mihail Sebastian, Emil Cioran, Constantin Noica, Vasile Moisescu şi lista poate continua. Discursul său era axat pe propunerea unui curent bazat pe valorile naţionale şi pe religia ortodoxă.
Mentorul unei generații
Mircea Vulcănescu spunea că, pus în faţa cursurilor lui Nae Ionescu, nu aveai cum să nu reacționezi în vreun fel sau altul, nu puteai rămâne pur și simplu neutru. Fără să fie încadrat şi plasat în vreunul dintre curentele deja existente în epocă, „Nae Ionescu trebuie definit comportamental, în sensul că a avut o atitudine justă faţă de toate evenimentele din România. N-a gândit însă just întotdeauna. Eu l-am preciat mai mult atitudinal, nu ideologic; nu-l prefer pe omul politic” – spunea Petre Ţuţea.
N. Ionescu a fost un profesor universitar şi un gazetar plin de fervoare, care a devenit mentorul unei generaţii. Opera sa a fost interzisă, după moarte, de către cenzorii regimului comunist.
„Nae Ionescu trebuie definit comportamental, în sensul că a avut o atitudine justă faţă de toate evenimentele din România. N-a gândit însă just întotdeauna. Eu l-am preciat mai mult atitudinal, nu ideologic; nu-l prefer pe omul politic” remarca Petre Ţuţea.
Ca „teolog”, Nae Ionescu este caracterizat de unul dintre discipolii săi. Ca teolog Nae Ionescu este “aspru cum numai răsăritenii pot fi. El aparţine unei spiritualităţi de la care se revendică. Nu este, potrivit celor spuse de Vulcănescu, un personaj ce propune un mesaj alogen, ci redescoperirea valorilor ortodoxe şi naţionale în acelaşi timp”. (M.Vulcănescu)
În prelegerile sale, N. Ionescu stabilea diferanţa clară între religia de o anumită factură şi tradiţia, ca element de memorie colectivă populară.
……..o „biserică puternică, curată şi mândră”
Apropierea sa de mişcare legionară s-a suprapus peste teorii care suportau mai multe maniere de interpretate. Nae Ionescu și-a câștigat titlul de promotor al trasării unei anumite direcţii ortodoxe în filozofia românească. A deschis o poartă pe care, paradoxal, el nu a putut să intre şi să investigheze.
Relaţiile sale cu bisericile românești reies din următorului fragment: „…nu există în chip normal în istorie feluri individuale, ci numai feluri naţionale de a trăi cuvântul lui Dumnezeu. De aceea comunitatea de iubire a Bisericii se acoperă structural şi spaţial cu comunitatea de destin a naţiei. Asta e Ortodoxia”.
Nae Ionescu a fost perceput ca un spirit critic ce a urmărit într-o manieră aparte ca valorile ortodoxe, româneşti, să fie exploatate la maximum în beneficiul spiritului national, principiile formulate de el fiind raportate la perioada unui secol nationalist, în care un ideal se realizase și părea necesar să fie legitimat printr-o serie de valori comune. Cea mai la îndemână astfel de valoare era Ortodoxia. „Ortodoxia nu se defineşte ca un hibrid, ca ceva adăugat neamului cum este greco-catolicismul, nici ca o confesiune răsăriteană ce a subjugat fiinţa naţională şi care se opune cu orice preţ Apusului, ci ca o stare de normalitate , o valorificare fundamentală a existeţei generale şi a celei româneşti mai ales” spunea N. Ionescu.
Pentru cel supranumit “Profesorul”, ortodoxismul românesc nu era o activitatea deliberată generate de biserică prin esența și misiunea sa, ci „…lucrarea stăruitoare, anonimă şi individuală, a unor misionari deprinşi materialmente de baza lor canonică. Aceasta explică de ce ortodoxia noastră ţărănească nu este atât o religie cu biserică chezăşuitoare a credinţei, cât mai ales un fel de cosmologie în care elementele de dogmă strict ortodoxă se ipostaziază în realităţi cocrete; de ce, cu alte cuvinte, creştinismul a coborât la noi în realităţile imediate ale zilei contrbuind la crearea unui suflet specific românesc” Pentru ceea ce defineşte el a fi ortodoxismul elementul de bază este ortodoxia şi se tinde spre o „biserică puternică, curată şi mândră”
„inadecvarea democrației de tip occidental la realitățile, tradiția… la religia și spiritul poporului român”
Nae Ionescu era “urmașul unui clăcaș ambițios din câmpia Bărăganului, făcuse studii solide de logică și filozofie, vorbea și citea în multe limbi străine, dar fondul lui intim rămânea țărănesc” așa cum spune biografa lui, Tatiana Niculescu (Editura Humanitas, volumul “Seducătorul domn Nae. Viața lui Nae Ionescu”)
Tot Tatiana Niculescu afirmă: „În adolescență și tinerețe era înclinat spre ideile socialiste și anarhism, apoi a trecut prin faza filozofiei idealiste, în Germania, când s-a trezit în lagăr, a făcut cunoștință cu teologia catolică grație unui călugăr carmelit cu care a rămas prieten, iar ulterior, întorcându-se în țară, predând istoria filozofiei și cursuri de metafizică a pus bazele unei teologii ortodoxe autohtone – destul de precară la vremea respectivă – introducând pe piața de carte autori creștini clasici și filozofi creștini contemporani, o terminologie modernă și o dezbatere de idei religioase de nivel european. Cu cât s-a apropiat mai mult de mișcarea legionară și cu cât s-a îndepărtat mai mult de soția lui catolică, Elena Margareta, cu atât a devenit mai intransigent în privința dogmei ortodoxe. Aspira să predea teologie, dar nu a reușit să se facă acceptat de conducerea Bisericii Ortodoxe”. În ceea ce privește programul politic pe care îl viza Nae Iones, acesta “era o utopie și, ca toate utopiile, a avut rezultate dezastruoase. El a fost ideolog al mișcării legionare și visa la închegarea unui mare și unic partid de mase, cu o doctrină naționalist-ortodoxistă și condus de un monarh charismatic”.
Una dintre ideile mereu reformulate ale lui N. Ionescu făcea referire la „inadecvarea democrației de tip occidental la realitățile, tradiția, organicismul, la religia și spiritul poporului român”.
Între Măruca Cantacuzino și Cella Delavrancea
În căsnicia sa, Nae Ionescu a călcat strâmb în mod frecvent, printre numele cunoscute ale femeilor ce i-au împărtășit sentimentele aflându-se Măruca Cantacuzino, și alte doamne și domnișoare la fel de celebre. Dar, totuși, singur care l-a iubit și dincolo de moarte a fost nevasta lui, femeia pe care a dus-o la altar.
Despre cele două mari amoruri celebre ale lui N. Ionescu, Tatiana Niculescu spune: “Prin Măruca Cantacuzino, bună prietenă a reginei Maria, i s-au deschis ușile în lumea aristocrației și a elitei politice a epocii. Prin Cella Delavrancea, o veche cunoștință, se apropia din nou – spre sfârșitul vieții, când Carol II îl îndepărtase, de curtea regală de la care poate ar fi sperat o reabilitare după ce eșuase ca ideolog al Gărzii de Fier”.
“Nae mort, Nae pământ?”
Cînd s-a stins soțui ei, Nae, Elena-Margareta Fotino nota în jurnal: „A murit Nae. A murit, a murit… E oare cu putinţă? Sunt complet năucită! Cum pot eu să înţeleg un asemenea lucru? Nae mort, Nae pământ? El, care a fost numai spirit, numai inteligenţă şi strălucire? E cu putinţă, Doamne, e cu putinţă aşa ceva?
Odată cu el se năruie tot ce a clădit cu talentul lui de 20 de ani încoace. N-a scris mai nimic şi nu rămâne pentru mai târziu mai nimic de pe urma lui; şi totuşi, a fost omul a cărui spiritualitate a avut un efect covârşitor asupra întregei ţări. Nae, Nae, cum e cu putinţă ca tu să nu mai fii? Niciodată n-o să mai vorbesc cu tine? Niciodată n-o să te mai văd? Niciodată, niciodată. … Tu să mori şi eu să rămân aici? Nu, Nae, nu. Nu tu ai murit azi, ci eu. Tinereţea mea, viaţa mea toată se stinge azi. Toate iluziile mele şi toate visurile mele au murit azi, fiindcă eu nu am trăit decât pentru tine şi pentru copilaşii noştri. Ce se vor face ei fără tine? Sunt amândoi distruşi de durere”.
