Elena Farago a fost o poetă română care este cunoscută, în special, pentru poeziile compuse pentru copii. Printre cele mai populare creaţiile se numără „Căţeluşul şchiop”, „Gândăcelul”, „Cloşca”, „Sfatul degetelor” şi „Motanul pedepsit”. În anul 1906, Elena Farago a publicat primul său volum de poezii, la îndemnul lui Nicolae Iorga, a cărui prietenă şi confidentă a fost. Începând cu anul 1907, ea se stabileşte la Craiova, unde o vor găsi evenimentele sângeroase ale acestui an tulbure, iar afilierea ei la mişcarea ţărănească a făcut să fie arestată, eliberarea ei fiind posibilă numai la intervenţiile lui Iorga.
Rol de mama pentru șase frați
În ziua de 29 martie a anului 1878, la Bârlad, se naște Elena Paximade, viitoarea poetă Elena Farago, în familia negustorilor Francisc și Anastasia Paximade. Elena Paximade urmează școala din localitatea natală, apoi pensioanele Varlaam și Drouhet.
În 1890 însă, Elena Paximade rămâne orfană de mamă și este nevoită să abandoneze școala și să-și îngrijească frații și surorile mai mici, pe cei trei băieți (Ernest, Nicolae, Gheorghe) și cele trei fete (Antoaneta, Celestina, Virginia). Trei dintre frați s-au stins din viață, pe rând, la vârste fragede.
Guvernantă la familia lui Ion Luca Caragiale
În anul 1895, după moartea tatălui său, toți frații sunt împărțiți pe la rude, iar Elena ajunge la unchiul pe linie maternal, la Brăila
Următorul an (1896), orfană de ambii părinți, Elena primește diagnosticul de anemie severă, boale care o va chinui toata viața. Ea se mută la Bucuresti, unde locuiește fratele său mai mare, Ernest. În această perioadă, tânăra se angajază, ca menajeră, în casa lui Gheorghe Panu, ziarist și om politic, loc în care îl cunoaște pe dramaturgul Ion Luca Caragiale. În 1897, urmează o nouă slujbă, de guvernantă la familia scriitorului Ion Luca Caragiale, acolo unde ia contact cu literatura clasicilor. Pentru Elena, este o perioadă senină a vietii; tot acum îl cunoaște și pe economistul Francisc Farago, cel care îi devine soț, un an mai târziu (1898).
Arestată fiind, este eliberată la intervenția lui Nicolae Iorga
Debutul literar al Elenei Farago ar loc în 1898, cu un reportaj, pe care îl semnează Fatma. În anul 1902, ea publică prima poezie în ziarul “România muncitoare”, iar în 1906 publică primul său volum de poezii – “Versuri” – la îndemnul lui Nicolae Iorga, a cărui prietenă şi confidentă a fost. La sfatul aceluiași Iorga, începe să semneze cu numele ei – Elena Farago. Urmează perioada tulbure din 1907, când Elena, stabilită la Craiova, asistă la evenimentele sângeroase ale acestui an, iar afilierea ei la mişcarea ţărănească face ca ea să fie arestată şi eliberată numai după ce intervine personal Nicolae Iorga.
Fondatoare a revistei literare “Năzuinţa”
Din anul 1921, poeta e numită director al Fundaţiei „Alexandru şi Aristia Aman” din Craiova, fundaţie pe care o va conduce pentru 30 de ani. Din această poziție, ea a contribuit semnificativ la regulamentul de organizare şi de funcţionare al bibliotecii, la modalitățile de fişarea a cărţilor şi la modalitățile de ţinere a unei evidenţe corecte de aranjare a publicaţiilor în rafturile bibliotecii, precum și la dezvoltarea sectorului de achiziţii şi donaţii.
În 1922 fondează, alături de I. B. Georgescu, C. Gerota, Ion Dongorozi, C.D. Fortunescu, revista literară “Năzuinţa”, publicație la care au colaborat nume mari, precum Simion Mehedinţi, Ion Barbu, Perpessicius, Victor Eftimiu, Camil Petrescu. Totodată, poeta a patronat şi revista educativă pentru copii şi tineret “Prietenul Copiilor”.
Elena Farago s-a stins din viaţă, în anul 1954, la Craiova, după o lungă suferinţă.
Cunună de premii și distincții
Activitatea ei literară este presărată de mai multe distincţii:
– Premiul „Adamachi” din partea Academiei Române pentru volumele Şoapte din umbră (1908) şi Traduceri libere (1908), apoi pentru volumele Şoaptele amurgului (1920) şi Din traista lui Moş Crăciun (1920); Premiul „Neuschotz” al Academiei Române (1927) pentru Ziarul unui motan (1924); Premiul Internaţional „Femina” (1924); Premiul Naţional pentru Literatură (1938);
Medalia „Bene Merenti” – clasa I şi „Ordinul Meritul Cultural” – Cavaler clasa a II-a din partea regelui Carol al II-lea pentru merite literare.