Ion Heliade-Rădulescu a murit în ziua de 27 aprilie 1872, în locuința sa din str. Polonă, nr. 20, la doi ani după ce își pierduse soția. În data de 30 aprilie, s-a organizat funeralii naționale, cu participarea a mii de oameni. Atunci, Mihai Eminescu a scris oda “La Heliade”, iar după decesul scriitorului – “La moartea lui Eliade”.
Ion Heliade-Rădulescu (n. 6 ianuarie 1802, Târgoviște — d. 27 aprilie 1872, București). După obiceiul și în spiritul vremii, Ion Heliade Rădulescu învață limba greacă, înainte de a învăța să citească românește din lucrarea Istoria pentru începutul românilor în Dachia a lui Petru Maior (asemeni lui C. Negruzzi, în Moldova), sub influența mamei sale, Eufrosina care „știa carte numai grecească”, după cum mărturisește Heliade.
A lăsat repere trasate în istorie, pe mai multe planuri
Ion Heliade-Rădulescu a fost poet, istoric, publicist, traducător, a fost creator de sisteme lingvistice, profesor de matematică și astronomie; a mai fost editor a mai multe publicații. Totodată, Ion Heliade Rădulescu a rămas în istorie drept una dintre personalitățile emblematice ale Revoluției de la 1848, care a militat pentru cultivarea limbii române și pentru cunoașterea istoriei naționale. El este cel care, în anul 1828, a realizat și a tipărit prima gramatică modernă a limbii române.
La inițiativa și sub patronajul lui Ion Heliade Rădulescu, a apărut primul ziar românesc, pe 8 aprilie 1829, scriitorul fiind şi unul dintre cei doi redactori ai ziarului.
Inițiator al unei “biblioteci universale” și realizatorul primei lucrări „Gramatica Românească”
Între anii 1822-1829, după retragerea lui Gheorghe Lazăr, Heliade i-a luat locul la conducerea Colegiului Sfântul Sava, și a predat cursuri de aritmetică rațională, de geometrie și trigonometrie, de algebră, de geographiă matematică sau astronomie.
Este aceeași perioadă în care se pregătește și apare, la Sibiu, “Gramatica Românească”, în care Heliade face dovada că este un adevărat reformator al domeniului lingvistic; el susţine simplificarea alfabetului chirilic și a fonetismului ortografic, împrumutarea neologismelor din latină şi din limbile romanice. În anul 1846, Heliade proiectează și face demersuri pentru realizarea unei „biblioteci universale”, care avea ca scop înzestrarea culturii românești cu ce mai mare parte a capodoperelor literare, istorice, filozofice ale tuturor timpurilor, un plan de o amploare uriaşă, ce depăşea vizibil capacitatea de efort a unei generaţii, oricât de multă determinare exista.
Ion Heliade Rădulescu a fost membru fondator al Societăţii Academice Române (Academia Română) şi primul preşedinte al acesteia.
Poezii în care erau plânși cei doi copii morți
Ion Heliade Rădulescu s-a făcut remarcat și în calitate de scriitor. Primele sale poezii de autor sunt: “Cîntarea dimineței”, “Elegie I”, “Trecutul”, “Elegie II”, “Dragele mele umbre”. Se pare că această lucrare reflectă durerea poetului după moartea prematură, în 1830, a fiului său, Virgil. Fiica poetului, Virgilia a murit în 1832. (Heliade a mai avut avut cinci copii, patru fete și un fiu – Sofia, Eufrosina, Virgilia, Maria și Ienache ).
Dar, se pare că după moartea celor doi copii, Virgiliu și Virgilia, căsnicia lui Heliade cu soția a început să se destrame. Conform părerilor lui George Călinescu, se pare că Heliade îi dădea nevestei sale motive întemeiate de gelozie, din cauza legăturilor pe care le întreținea și cu alte femei.
Heliade a scris și proză cu conținut satiric și pamfletar, a fost autorul a numeroase traduceri și prelucrări din clasici ai literaturii universale (Boileau, La Fontaine, Dante Alighieri, Goethe, Byron etc). El a avut, totodată, și preocupări de natură filosofică și religioasă, de inspirație gnostică (Biblicele, 1858; Echilibru între antitezi, 1859).
De reținut, elaborarea scrisă a lucrării “Echilibru între antitezi sau Spiritul și materia” rămâne recunoscută ca prima schiță românească ce reprezintă un sistem filozofic.
Heliade a abordat mai multe genuri, și satira și fabula politică.
Revoluția de la 1848 și exilul
În anul 1848, la izbucnirea primelor revoluții europene, Ion Heliade Rădulescu a început să colaboreze cu “Frăția”, o societate secretă revoluționară, înființată de Nicolae Bălcescu, Ion Ghica, Christian Tell și Alexandru G. Golescu, la București, în 1843, și a devenit membru în comitetul de conducere al acesteia.
El a participat, alături de Nicolae Bălcescu, la redactarea Proclamației de la Islaz ce cuprindea revendicările pașoptiștilor în 22 de articole, sub deviza „Respect la proprietate. Respect la persoane”; Heliade a avut și misiunea tipăririi documentului Proclamației.
În același ton politic, ca mulți alți revoluționari, Heliade a acceptat menținerea unor relații cordiale cu Poarta, urmărind ca o astfel de politică să ajute la ieșirea de sub protectoratul Rusiei. Atunci când situația nu i-a mai dat alternative, Heliade a căutat refugiu la consulatul britanic din București. După înfrângerea revoluției, Heliade pleacă în exil la Paris (perioada anilor 1848-1858), apoi în insula Chios și la Constantinopol. Când conjunctura a fost pozitivă pentru el, Ion Heliade Rădulescu a revenit în țară, unde și-a continuat activitatea.
Ion Heliade-Rădulescu a murit în ziua de 27 aprilie 1872, locuința sa din str. Polonă, nr. 20, după ce la 18 mai 1870 își pierduse soția. La 30 aprilie i s-a făcut înmormântare națională, la care au participat mii de oameni.
“… cu 200 de ani în urma Europei apusene la capitolul presă”
Primul ziar românesc a apărut pe 8 aprilie 1829, sub patronajul lui Ion Heliade Rădulescu.
„Curier românesc“, primul ziar în limba română cu o apariţie îndelungată şi constantă, a ieşit de sub tipar în anul 1829, iar în editorialul de pe prima pagină Heliade spunea, trist, că momentul arăta un decalaj măsurat în 200 de ani în urma Europei apusene la capitolul presă.
În primul număr al „Curierului românesc“, scriitorul era şi unul dintre cei doi redactori ai ziarului, celălalt fiind Constantin Moroiu, un jurist întors din şcolile occidentale.
Primul ziar românesc număra patru pagini şi folosea alfabetul chirilic, unele numere fiind tipărite şi în limba franceză și avea apariții săptămânale sau, uneori, bisăptămânale. Începând cu anul 1844 s-a trecut, în etape, la editarea publicației cu alfabetul latin.
Pe frontispiciul „Curierului românesc“ era scris „Gazetă politică, commercială şi literară“. Abonamentul pe un an costa doi galbeni împărăteşti „plus cheltuiala poştiilor analoghiceşte după depărtare“. Publicarea unui ziar a însemnat un debut dificil, Ion Heliade Rădulescu fiind nevoit să se ocupe de tot, de la tipar până la distribuţie şi realizarea balanţei economice între costuri şi încasări.
„Această foaie va servi şi omului politic, pentru gândirile şi combinările sale, ea va fi pentru literat şi pentru filozof, pentru cine se interesează de războaiele de pretutindeni, pentru cei ce se gândesc la speculaţii, negociaţii, ba chiar şi pentru asudătorul plugar” – spunea Ion Heliade Rădulescu, la momentul lansării ziarului „Curier românesc“
