În 19 aprilie 1845, în satul Șerbănești din sudul Moldovei, s-a născut unul dintre cei mai importanți ingineri din istoria Europei – Anghel Saligny, fiu al unui profesor francez, Alfred Rudolf de Saligny, originar din Alsacia, care se stabilise printre români, la Focșani.
Micul Anghel Saligny a studiat mai întâi la Focșani, la pensionul pentru copii înființat de tatăl său, apoi a urmat cursurile Colegiului Național Unirea, urmând ca după aceea să fie trimis la studiile superioare de liceu în Potsdam, nord-estul Germaniei. Tot aici, în Germania, a început să studieze astronomia, în cadrul Universității din Berlin, dar apoi și-a descoperit pasiunea pentru inginerie, ceea ce l-a direcționat spre Școala de Tehnice Superioare din Charlottenburg.
Tânărul venit din România a dovedit o pasiune ce nu rămas neremarcată de profesorii săi, care i-au înlesnit posibilitatea de a lucra la proiectul căii ferate dintre Cottbus și Frankfurt pe Oder. Întors în țară, tânărul Saligny s-a văzut cooptat în planurile de construcție a căii ferate dintre Ploiești și Predeal, unul dintre cele mai mari și mai importante proiecte inginerești din România.
Gândirea sa în domeniul proiectării și calitatea muncii i-au adus invitații de a face parte din numeroase proiecte. La început, Saligny s-a remarcat prin construirea unor poduri de fier, apoi el a trecut la inovație, construind primele poduri combinate din România, pentru șosea și cale ferată. Spirit inovativ, el a încercat domeniul construcțiilor de tip industrial și a bifat o premieră mondială, construind primele silozuri din beton armat, amplasate în porturile din Brăila și Galați.
Anghel Saligny a desfășurat și o prestigiosă carieră universitară, care i-a adus calitatea de membru al Academiei Române și, mai târziu, chiar poziția de președinte al Academiei Române.
În anul 1885, Guvernul a hotărât să îi încredințeze unul dintre cele mai ample și importante lucrări din România – un sistem de poduri peste Dunăre, care aveau scopul de a face o conexiune mai strânsă între Dobrogea și Vechiul Regat, după Unirea teritoriului dintre Dunăre și Mare, consecință a Războiului de Independență din 1877 – 1878.
Amprenta lui Anghel Saligny, la Constanța
Numele lui Anghel Saligny este legat de mai multe proiecte remarcabile, realizate în judeţul Constanţa. Semnătura lui Saligny se găsește pe podul de la Cernavodă, de peste Dunăre, pe Portul Constanţa, incluzând marile lucrări din incinta sa, pe lărgirea Bulevardului Elisabeta.
Palmaresul impresionant al proiectelor marca Saligny mai conține și coordonarea lucrărilor aferente montajului liniei ferate Constanţa – Mamaia (1905), dar și (alături de ing. Zaharide) elaborarea lucrărilor pentru consolidarea malurilor de est, dintre Hotelul Carol şi Plaja Trei Papuci.
Record românesc în construcțiile civile – tânărul Saligny a ridicat cel mai lung pod din Europa
Era octombrie 1890, când au s-au deschis lucrările la podul peste Dunăre, la Cernavodă, proiectat la 30 de metri deasupra Dunării, pentru a fi asigurată trecerea tuturor vaselor, inclusiv a celor cu cele mai înalte catarge.
Lucrările au durat cinci ani și au ridicat costuri de circa 35 milioane de lei aur, cu tot cu realizarea liniilor de cale ferată şi a staţiilor din proiect.
Astfel, ansamblul cuprinde legătura feroviară dintre Feteşti şi Cernavodă, ce măsoară o lungime de 21 km şi conține podurile peste Braţul Borcea şi peste Dunăre. Podul a fost gândit cu o deschidere centrală de 190 metri şi alte 4 deschideri de 140 metri, alături de un viaduct cu 15 deschideri de 60 metri. La rândul său, podul peste Borcea structura 3 deschideri de câte 140 metri și un viaduct cu 11 deschideri a 50 metri. Lucrările s-au desfășurat prin Insula Borcea, care în acea vreme era o baltă, pe care s-a realizat traversarea printr-un tronson de cale ferată de 14 km și un viaduct cu 34 deschideri a 42 metri.
Dacă intoducem în calcul și rampele de acces, cei aproape 4088 de metri de poduri compuneau cel mai lung complex de poduri construit în România şi al treilea, ca lungime, din întreaga lume. Remarcabil, deschiderea centrală de 190 m era cea mai mare din toată Europa continentală. Podul “lui Saligny” se prezenta – și atunci, și astăzi – cu o siluetă zveltă, echilibrată armonios. Ceea ce face ca, și în prezent, să fie considerat unul din cele mai frumoase poduri metalice din lume.
Garanția de rezistență: Anghel Saligny, pe o șalupă, sub pod
Inaugurarea podurilor a avut loc în septembrie 1895, printr-o festivitate la care a fost prezent şi Carol I. Un tren special, plin cu oficialităţi, a părăsit Gara de Nord din Bucureşti la ora 9.00 şi a sosit la Feteşti la ora 12.30. A fost marcat momentul de finalizare a lucrării, prin baterea ultimul nit – un nit din argint – apoi a fost zidit documentul inaugurării şi a fost oficiată o slujbă religioasă. După aceste momente, trenul de încercare, format din 15 locomotive, a trecut pe pod având o viteza de 60 de kilometri pe oră, însoțit de șuieratul produs de fluierele locomotivelor, de sirenele vaselor de pe Dunăre şi de muzica fanfare prezente la eveniment.
Conform planului de testare gândit de tânărul inginer, a urmat un al doilea tren, care avea o viteză de 80 de kilometri pe oră.
Pe parcursul manifestării de inaugurare, Anghel Saligny a stat sub pod, pe o şalupă, alături de muncitorii săi, pentru a garanta rezistenţa lui.
În perioada Primului Război Mondial, trupele române aflate în retragere au minat tronsonul de peste Borcea, cu scopul de a împiedica trupele germano-bulgare să avanseze în Muntenia; lucrările de reconstrucţi a podului s-au desfășurat pe tot parcursul anului 1921. Timp de aproape un secol, podul a mai fost tranzitat, până în anul 1987, când s-a construit altul.
“Trebuia să fac pe pod o cale dublă: una pentru căruţe şi pietoni, să mai fi existat şi o astfel de legătură între Dobrogea şi Muntenia”
Podul de la Cernavodă a fost, la timpul său, cel mai mai lung pod din Europa şi a bifat performanța de a fi, ca lungime, al treilea din lume. Mărturie a modului în care Anghel Saligny trăia prin proiectele sale stă și un fragment din memoriile inginerului Nicolae Ionescu Johnson în care sunt redate regretele și neliniștile genialului inginer: „Anghel Saligny venea foarte des la Cernavodă. Ceasuri întregi umbla pe podul ridicat de el, sau cobora pe dedesuptul lui şi cerceta, parcă ar fi căutat cine ştie ce lucru ştiut numai de el. Mă împrietenisem cu acest bătrânel care – deși era un adevărat savant – îşi dădea silinţa să nu pară în acest fel. Adesea îl conduceam cu barca sub pod şi urmărindu-l cum îşi plimba ochii cercetători de la un loc la altul, mă întrebam la ce s-o fi gândind bătrânul acesta, a cărui pace nu îndrăzneam s-o tulbur cu întrebări nelalocul lor. Dar într-o zi tot mi-am luat inima în dinţi şi l-am întrebat de anume îl face să stea ceasuri întregi și să nu-şi mai ia ochii de la pod, ca şi cum nu s-ar mai sătura să-şi aprecieze opera. Nu s-a supărat de întrebare. A zâmbit ca în faţa unei naivităţi şi mi-a răspuns: «Îmi admir opera mai puţin decât îţi închipui. Dacă mă vezi zgâindu-mă la ea ceasuri întregi, estepentru că încă încerc să-i descopăr părţile slabe, greşelile… Şi mai este una pe care nu mi-o ieri. Trebuia să fac pe pod o cale dublă: una pentru căruţe şi pietoni, să mai fi existat şi o astfel de legătură între Dobrogea şi Muntenia»“.
