Un copil pe nume Mihai, născut să devină Rege
Era data de 25 octombrie 1921, ora 19:30, atunci când prinţesa moştenitoare Elena a născut un băiat. A fost o naştere complicată şi au existat complicații care au dus la ipoteza ca mama şi copilul să nu scape cu viaţă.
Regele Ferdinand a ținut o cuvântare, pentru popor, în care anunța naşterea micului principe şi care suna așa: „Astăzi Pronia Cerească a hărăzit Dinastiei un nou vlăstar. A.S.R. Principesa Moştenitoare Elena a României a dat naştere unui principe, care a primit numele de Mihai. Sunt încredinţat că întreg poporul român, care atât în clipele de bucurie, ca şi în cele de grea cumpănă a fost necontenit sprijinul Tronului şi al Dinastiei, va sărbători cu însufleţire fericitul eveniment împreună cu Mine şi Familia Mea. Dragostei poporului Meu prea iubit şi bravei mele armate le încredinţez pe Principele nou născut. Dat în Palatul Bucureşti, în ziua de 25 octomvrie anul 1921“ .
Botezul principelui Mihai a avut loc în 22 ianuarie 1922, la Palatul Regal din Calea Victoriei, fiind prezenţi principele Carol, principesele Marioara şi Ileana, principele George al Greciei şi principesa Elisabeta a Greciei.
Respectând tradiţia cea veche, mama copilului – principesa Elena nu a luat parte la botezul fiului ei. Au fost de față însă, la ceremonie, preşedintele Consiliului de Miniştri, miniştrii, preşedintele Senatului, foştii preşedinţi ai Consiliului de Miniştri şi ai Corpurilor Legiuitoare, Corpul Diplomatic, foştii demnitari ai Curţii, înalţi prelaţi, preşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Înaltei Curţi de Conturi, generali şi ofiţeri, Curtea Civilă şi Militară a regelui.
De la Principesa Nan la Regina Ana cea fără de țară
Venită pe lume într-o familie nobilă, cu sânge albastru, și înrudită cu marile case regale din Europa, Anne Antoinette Françoise Charlotte Zita Marguerite – poreclită, pe scurt, Nan – și-a asumat la 24 de ani o soartă apăsătoare, anume aceea de a deveni soția unui rege fără țară și regina neîncoronată a unei țări îndepărtate și necunoscute, pe care avea să o vadă întâia dată abia peste patru decenii – România.
Dragoste la prima… vizionare
În anul 1998, la cincizeci de ani după căsătorie, Regele Mihai a făcut mărturisiri pe care nu le mai făcuse niciodată, legate de modul în care a vazut-o prima oară pe cea care avea să-i fie soție devotată, pe viață. În anii războiului, la palat se primeau filme documentare despre acțiunile de pe front, pe care le viziona familia regală. Urmărind imaginile unui reportaj făcut în Maroc, tânărului Mihai i-a atras atenția principesa de Bourbon-Parma. El l-a rugat pe operator să facă selecție cu fotogramele în care apărea Ana și să le transforme în fotografii. Tânăra Ana îi captase atenția regelui României. Au trecut doi ani până când s-a produs întâlnirea față în față între cei doi, atunci când s-a confirmat că sunt făcuți unul pentru celălalt.
În timpul în care Mihai se lăsase vrăjit de imaginile cu Ana, și tânăra aflase câte ceva, din discuțiile de familie, despre Mihai al României (Margareta a Danemarcei era verișoară și prietenă bună a reginei mamă – Elena).
Întâlnirea dintre cei doi tineri nu a fost întâmplătoare. Era luna noiembrie a anului 1947, atunci când Ana și-a însoțit părinții la Londra, cu prilejul căsătoriei principesei Elisabeta, actuala regină a Marii Britanii. De la aeroport, Ana s-a îndreptat către hotelul Claridge’s, locul în care trebuia să se întâlnească cu mama sa. A urmat un episod devenit anecdotic, așa cum l-a povestit chiar tânăra principesă: „Era multă lume în salonul mamei. Printre invitați, regina Elena a României și, alături de ea, un tânăr înalt și frumos, în uniforma aviației române. Era el! Într-o clipă, văzând uniforma, toate amintirile de război mi s-au aglomerat în minte și, după ce i-am fost prezentată, în loc să fac reverența în fața lui, cum ar fi trebuit, am luat poziție de drepți, lovind cu strășnicie călcâiele, ca un soldat. Vă imaginați rezultatul, eu fiind îmbrăcată în rochie și cu capul descoperit!”
Dincolo de hazul situației, stinghereala principesei a fost percepută, în ochii regelui Mihai, drept fermecătoare. Cei doi tineri s-au regăsit apoi la un dineu ținut la ambasada Luxemburgului și, din aceea seară, ei au devenit nedespărțiti.
„Ca o singură ființă”
Se aflau în automobile, pe drum, atunci când Mihai a cerut-o pe Ana în căsătorie. „Eram în mașină, și el a ales momentul de a-mi cere mâna într-un mod foarte original. Se afla la volan, așa că am hotărât să facem acest pas fără să ne privim în ochi, urmărind doar drumul șerpuitor din fața noastră. Am reflectat îndelung, pentru că răspunsul nu era ușor. Am spus «da». Imaginea aceasta a amândurora privind înainte nu era întâmplătoare. Fiindcă toată viața noastră asta am făcut:umăr la umăr, ne-am ajutat mereu și am fost complici, fără să ne uităm unul la altul, ci privind amândoi, ca o singură ființă, drumul șerpuitor din fața noastră.”
Principesa Ana a avut de luat o decizie care, în contextul istoric al vremii, nu a fost ușoară. Mihai era încă rege, dar conjunctura dificilă în care se afla era deja cunoscută și în afara granițelor. Mai mult, Mihai i-a mărturisit Anei că liderii comuniști din România sperau ca el să nu se mai întoarcă înapoi la București după ce plecase la nunta de la Londra.
Mihai și Ana s-au logodit fără să facă public acest lucru și, la numai o lună, regele a fost obligat să abdice și să-și părăsească țara. Astfel, Ana a devenit logodnica unui tânăr rege fără regat, condamnat la un exil forțat care anunța încă de atunci că avea să dureze mulți ani. Și a durat… patruzeci de ani.
O căsătorie încheiată cu peripeții
Pe lângă drama exilului, tinerii logodnici s-au mai văzut puși în fața unei mari probleme. Pentru că Ana era de religie catolică, era nevoie c Vaticanul să-și dea acordul pentru căsătoria cu Mihai, care era ortodox. Iar Mihai nu putea accepta ca viitorii săi copii să fie botezați în altă religie decât cea ortodoxă, lucru clar prevăzut pentru rege, în Constituția României. Dar Papa s-a arătat neînduplecat și nu a acceptat să-i acorde Anei dispensa necesară pentru încheierea acestei căsătorii.
Cei doi au căutat soluții și, în cele din urmă, cuplul s-a căsătorit după rit ortodox la Atena, acolo unde au fost găzduiți de Regele Paul, fratele reginei mamă Elena. La ceremonia religioasă, familia Anei nu a putut participa, astfel că mireasa a fost condusă la altar de un unchi, care era protestant. Mihai și Ana au făcut și o ceremonie catolică, abia peste 18 ani, la Monaco, cu ajutorul și intervenția directă a cuplului princiar Rainier și Grace de Monaco.
Mereu pe drum, niciodată acasă
Cei doi tineri au avut o scurtă lună de miere, în Grecia, apoi cuplul a locuit o perioadă în Elveția și Italia, alături de regina mamă Elena, la Villa Sparta. Primul lor copil, Margareta, a venit pe lume în martie 1949, la Lausanne, iar în 1951, s-a născut și a doua fiică, Elena, timp în care familia își muta domiciliul între Elveția, Italia și Marea Britanie.
În Marea Britanie, ei au închiriat un apartament în vila unui prieten și au trăit o viață modestă, creșteau găini, cultivau legume și fructi, trăind din banii obținuți în urma comercializării acestora. În anul1956, ei s-au mutat înapoi în Elveția (cu cele trei fete, în 1953 venind pe lume și Irina), unde au închiriat o vilă aproape de Geneva,loc în care Mihai lucra pentru o companie americană de aviație.
În următorii ani, până în 1964, familie s-a mărit, venind pe lume încă două fete, Sofia, născută în 1957, și Maria, născută în 1964.
O soție perfectă și cinci fiice, averea Regelui Mihai
Alături de cele 5 fiice ale lor, Mihai și Ana au trait o viață de familie frumoasă și împlinită, dar care a stat permanent în umbra unei mari tristeți – distanța față de România. Cumva, cei doi nu-și găseau locul, ei s-au tot mutat cu domiciliul dintr-o parte în alta căutand locul în care să se simtă acasă. După cum spunea Ana: „rana rupturii de țară era grea și adâncă, mai ales pentru rege. De aceea am schimbat orașele și țările, casele, locurile. Nu am reușit de la bun început să ne stabilim definitiv undeva, fiindcă ne căutam pe noi, căutam un loc, o identitate; căutam armonia cu un spațiu care nu se lăsa descoperit. Desigur, cel care ar fi fost normal să fie spațiul nostru era închis. Oamenii în mijlocul cărora ar fi trebuit să trăim erau departe.”
