În urmă cu 82 de ani, pe 20 februarie 1938, avea loc debutul Mariei Tănase (1913 – 1963) la postul Radio Bucureşti, vocea care avea să devină simbolul cântecului popular românesc. Acompaniată de taraful lui Ion Matache din Argeș, format din doi violoniști, un contrabasist, un țambalist și un cobzar, necunoscuta Maria a susținut ”pe viu” un program de cântece românești la emisiunea ”Ora satului”, unde au rasunat refrenele unor piese ca: “M-am jurat de mii de ori”, “Șapte săptămâni din post”, “Ce-i mai dulce ca alvița”, “Cine iubește și lasă”, “Geaba mă mai duc acasă”, “Mărie și Mărioară” si altele.
Maria Tanase, tânăra plecată din mahalaua Cărămidarilor din București, a fost personajul căreia istoria i-a oferit un loc mai modest de cum ar fi meritat să aibă această personalitate strălucitoare, cu anvergură artistică de nivel hollywoodian, cu o distincţie boierească înnăscută și cu aplombul intelectual al culegătorului de folclor autentic, ce poate transforma, în aur, tot ceea ce atinge.
Maria Tănase, cea careia istoricul Nicolae Iorga i-a zis „pasărea măiastră” a muzicii populare româneşti, a ramas una dintre personalităţile care au făcut cunoscut cântecul popular românesc peste hotare, până peste ocean. Moartea ei a venit mult prea devreme, când avea numai 50 de ani şi a adus lacrimi în ochii a milioane de oameni care o adorau.
“… aș vrea ca pe un drum secetos și dornic de apă să se facă o fântână…”
Începutul sfarsitului a venit în primăvara anului 1963, cand se afla în turneu, undeva prin Hunedoarei, împreună cu Taraful Gorjului, când vocea a început să o lase, ceea ce i-a făcut pe unii să spună că se prezenta, la concerte, după ce băuse prea mult. Adevărul era că marea artista era măcinată de un cancer la plămâni în ultimul stadiu, ceea ce nu a împiedicat-o să stea pe scenă până când boala a doborât-o şi a fost transportată de urgenţă la spitalul Fundeni din Bucureşti. Într-o cameră de spital a murit (22 iunie 1963), acela fiind și locul în care, conștientă că sfârșitul e aproape, şi-a scris testamentul:
„Las toată averea mea mobilă, ce se va găsi în patrimoniu la data decesului meu, surorii mele Aurica Tănase și soțului meu Clerah Sachelarie, cu același domiciliu ca al subsemantei, pe care-i rog să ia hotărâri numai împreună privind averea rămasă. Dacă fratelui meu Ștefan Francois Tănase îi va face plăcere vreun obiect indiferent de valoarea lui, rog pe sora mea și soțul meu să i-l daruiască spre caldă și duioasă amintire. Nepoților mei celor trei copiii ai fratelui meu și celor trei copii ai surorii mele le las toată dragostea mea de mamă. Pe băieții fratelui meu și sorei mele precum și pe soțul Stefaniei îi implor cu cuvânt de moarte să nu fumeze de aci încolo și să-l iubească pe nenea Clery cum m-au iubit pe mine și cum eu i-am iubit pe ei”.
„Las cu cea mai aprigă dorință a mea ca ritualul înmormântării mele să nu formeze obiectul vreunei vulgare acțiuni ci să fie sobru. După moarte, corpul nescăldat, numai șters cu alcool să fie la dispoziția medicilor dacă vor considera că este cazul să se folosească de el la autopsie. Una din cele două cămăși albe de mătase pe care le am în dulap să fie puse pe sub rochia de pichet albă ce se găsește la spital și care se butonează în spate. Pe cap să-mi pună pichetul de colțar alb iar în picioare ciorapi albi scurți.
Cu limbă de moarte îi rog să nu aducă nimănui la cunoștință despre moartea mea cu excepția oficialităților și în orice caz înmormântarea să fie anunțata cu o zi mai târziu chiar celor ce m-au cunoscut. Nu vreau mascaradă. Să nu mi se facă parastas decât la șase săptămâni. Să-mi care apa cu cofă și să se închine cineva la cimitir în fiecare zi timp de șase săptămâni. Să nu vina la slujbă mea religioasă niciun popă afară de preotul și părintele Bejenaru Vasile din suburbia Cărămidarii de Jos, raion Niculae Bălcescu, căruia îi sărut mâinile ultima data deoarece atunci când mamei și tatălui meu le era greu, s-a oferit să-mi fie tata și mamă. Îi mulțumesc în veci pentru ținuta lui curată și pentru omenia de care a dat dovadă cum se cuvenea tot timpul vieții sale.
Dacă se va putea și nu va fi greu aș vrea ca pe un drum secetos și dornic de apă să se facă o fântână și în loc de acele parastase, pe care le interzic, din când în când să fie ajutat câte un student și o studentă cu plata cantinei sau a posibilităților de masă și să nu fie nimeni trist. Le doresc viață lungă și sănătate tuturor acelora pe care i-am cunoscut, chiar dacă unor le-am stat greu în drum și au considerat să mă cunoască după placul lor și nu după caracterul și firea mea. Îmbrățișez pe toți și doresc să le fie viață îmbelșugată, liniștită, sănătoasă și în voie bună”!
Pentru Securitate, privighetoarea era “Gaița”
Chiar dacă o lume întreagă considera că vocea sa este de privighetoare, pentru Securitate, Maria Tănase a fost…o gaiţă. Acesta este numele său de urmărire, scris pe coperta din faţa celor 200 de file de la Securitate. Inițial, trecuseră „Cântăreața”, apoi au tăiat și au notat „Gaița”.
Comuniștii au redus uriașa ei personalitate la conditia de cântăreaţă ce activa cu leafă fixă, la normă. Iar, pe lângă norma stabilită, avea și alte obligaţii obștești-proletare, cum era cea de a cânta pe la întreprinderi, iar după reprezentații de a participa la discuţii colective cu muncitorii spectatorii, analizând critic piesele interpretate, cele muzicale sau de teatru. Deși arătase că acolo unde ajungea, în țară sau în străinătate, făcea publicul să explodeze în aplauze și urale, comuniștii – care îi controlau repertoriul și ieșirile scenice – au decis că e mai bine să-i interzică să mai plece în turnee în străinătate.
Legionarii au disprețuit-o, sistemul Antonescu a supravegheat-o, încercand să o manevreze, iar regimul comunist a persecutat-o. Viaţa Mariei Tănase reflectă zbuciumul unei societăţi care trecea accelerat de la libertate la dictatură, de la pace la război.
Spionaj, amor și multă picanterie
Viața personală a Mariei este o poveste amestecată, strident colorată, amețitoare și trepidantă, pe alocuri greu de crezut. În plan social, artista avea o natură de o generozitate exagerată, de multe ori dând, din buzunar, și ultimii bani pentru cei aflați la nevoie, pe care îi cunoștea sau nu.
În ceea ce privește viața ei intima, prieteniile și relațiile ei sentimentale, sunt aduse în prim-plan numele unor oameni care au avut roluri importante în istoria vremii.
Cu o frumusțe ce o eclipsa pe cea a dansatoarei Mata Hari și concurând cu marile artiste ale timpului, Maria Tănase a fost implicată, direct sau indirect, ea însăși ori prin alții, în intrigile fiecărui regim politic pe care l-a traversat. Iar în lumea complicată a spionajului, iubirile celebre și amantlâcurile scandaloase erau, de multe ori, altceva decat ceea ce păreau a fi, frecvent acestea fiind singura acoperire credibilă și singura posibilitate de rezistență în fața unor presiuni ce duceau riscurile până la pierderi de libertăți sau chiar de vieți.
Astfel, documentele vremii vorbesc despre cum Maria Tănase a fost arestată (1940) pentru bănuiala de spionaj în favoarea englezilor, in timp ce arhiva M.A.I. arata cum (1940) Maria Tănase a fost reținută și anchetată de germani pentru că avea o relație „fierbinte” cu Maurice Nègre – atașatul de presă al agenției franceze „Havas” (mai târziu, el a devenit primul director al Agenției France Press)
Tot în arhivele M.A.I. se arată că: „într-o declarație dată de Tănase Maria în anul 1941, se arată că un ofițer german a încercat să o recruteze și că ea a început să îndeplinească unele sarcini trasate de acesta, însă, atunci cînd i s-a cerut să semneze angajamentul de colaborare, a refuzat”
În ceea ce privește aventurile ei amoroase, personajele sunt dintre cele mai interesante, de la „diplomatul României trimis la Berlin” până la generalul englez Greer, fost șef al Misiunii Militare Britanice la București”.
Lista relațiilor discutabile (persoane pe care “le frecventa” Maria Tanase) contine mai multe nume, precum pe cel al ziaristului american de origine română Theodor Andrica sau pe al lui Serafim Buta, fost funcționar al Legației Americane, dar și pe William Lawrence, fostul corespondent al publicației „New York Times” la București.
America a fost vrăjită ascultând: „Mi-am pus busuioc în păr, măi/ Să pot avea pe vino-ncoa’/ Să fiu ochioasă, năbădăioasă/ Să se-mbulzească și să mă iubească băieţii”
Vocea sclipitoare, greu de uitat, a Mariei din România a răsunat până departe, în Occident; mărturie stă și decizia reprezentanţilor casei de discuri “Columbia”, din Viena, care au considerat că o astfel de voce merită înregistrată și păstrată la cele mai înalte standard tehnice, cu o aparatură performantă, astfel că au solicitat prezența artistei în studiourile din străinatate. La Viena, Paris și Londra, românca a cântat, a impresionat și a confirmat că are un timbru vocal rar și prețios.
Expoziţia Universală de la New York (1939) a rămas un punct de referinţă pentru cultura românească, acolo fiind locul în care oamenii importanți ai lumii au văzut „Pasărea” lui Brâncuși, l-au descoperit pe Enescu și au ascultat-o pe Maria Tănase. Ea a cântat în faţa lui Hoover și a lui Roosevelt. A strălucit și a făcut o întreagă Americă să se îndrăgostească de ea. A plecat de la New York lăsând în urma ei ușile deschise, propuneri serioase. Maria din România spunea: „Am avut propuneri. Şi mai am încă și astăzi un angajament, încă valabil, de a da 15 spectacole la Radio-City, cu muzică românească, răstălmăcită pe tehnica jazzului american, dar asta n-aș face-o dacă n-aș fi sigură că negrii muzicanţi vor păstra toată nostalgia și atmosfera de puritate a cântecului nostru”.
Nu, nu s-a mai întors, vreodată, în America.
O viață cu viteză de montagne-russe
Viața Mariei Tănase a fost reconstituită din fragmente, cu surse diferite şi traversând regimuri politice tulburi; iar în cele din urmă a fost făcut „Dosarul I- 57076”, aflat astăzi în Arhivele CNSAS. Din arhivele vremii, cu diferite documente păstrate sau reconstituite, mărturisiri și declarații, a fost alcătuit portretul marii artiste, fragmentar şi fragmentat, o istorie întinsă pe două decenii, în care tresar şoapte, suspiciuni, acuzații, abuzuri, urmăriri – un tablou complicat în care se vorbește pe mai multe voci despre cea a cărei voce a rămas nemuritoare, auzindu-se și astăzi.
