În urmă cu 132 de ani (1887), într-o zi de 28 aprilie, apărea Legea pentru înfiinţarea – la Bucureşti – a Institutului de Bacteriologie, a cărei conducere a fost încredinţată medicului Victor Babeş. Instituția există și în prezent, sub numele de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Domeniul Patologiei şi Ştiinţelor Biomedicale „Victor Babeş”.
Institutul a fost înființat în subordinea Ministerului de Interne, care pe atunci se ocupa de problemele sănătății publice.
Înființat în urmă cu 132 de ani, Institut de Bacteriologie este cea mai vechi instituție științifică medicală din România. În luna aprilie a fost adoptată Legea prin care a luat ființă iar în august, același an – 1887, s-a făcut numirea lui Victor Babeș la conducerea noii instituții, totodată fiind hotărât și ca institutul să intre în subordinea Ministerului Instrucțiunii Publice. Denumirea instituției a devenit Institutul de patologie și bacteriologie, sub care a ființat până la 2 martie 1925, când, prin lege, a primit titlul de Institutul „Dr. Victor Babeș”; după un an fiind înregistrată pensionarea profesorului Babeș – pe data de 1 octombrie 1926. Profesorul Victor Babeș s-a stins din viață, la scurt timp după momentul pensionării, la 19 octombrie 1926.
Este puțin cunoscut faptul că Babeș, datorită patriotismului său, a acceptat propunerea ministrului Învăţământului din România – D.A.Sturdza, și s-a întors în țară, la Bucureşti, pentru a realiza bazele cercetării bacteriologice româneşti, alegere care, foarte probabil, l-a costat şansa de a fi unul dintre primii laureaţi ai Premiului Nobel pentru medicină.
Institutul de Bacteriologie, model pentru înființarea altor instituții
În prima perioadă a existenței sale, institutul a funcționat, până în anul 1899, în vechiul palat al familiei Brâncoveanu, pe terenul aflat între Palatul de Justiție din București și clădirea Teatrului de Operetă (demolată, ulterior), pe malul drept al Dâmboviței, în fața Căii Victoriei. Deși cu alură aristocrat, vechiul palat al Brâncovenilor se prezenta drept o clădire foarte mare dar dărăpănată, care avusese și destinația de reședință domnească pentru Gheorghe Bibescu. Începând cu anul 1899, Institutul a funcționat în clădirea aflată pe Splaiul Independenței nr. 99-101 (proiect semnat de arhitectul francez Louis Blanc).
Inițial, Institutul a fost gândit ca o școală practică superioară destinată folosinței stundeților din domeniul sanitar, un institut medical complex asemănetor Institutului Pasteur de la Paris, unde își aveau locul secții de anatomie patologică, bacteriologie, patologie veterinară, serologie și chimie.
De-a lungul vremii, o parte din activitatea acestor secții a fost preluată de alte instituții nou-înființate, precum Institutul Cantacuzino, Institutul de Igienă și Sănătate Publică, Institutul de Virusologie sau Institutul Pasteur.
Instituția înființată în urmă cu 132 de ani, actualmente poartă titulatura de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Domeniul Patologiei și Științelor Biomedicale „Victor Babeș” și activitatea sa este destinată atât cercetării medicale fundamentale, cât și aplicaților clinice din ramurile farmacologice, profilactice și igienice.
Activitatea de cercetare principală are, în completare, și alte activități de diagnostic, prin teste speciale de diagnostic anatomopatologic, imunologic, biochimic, genetic pentru unități sanitare din toată România.
Victor Babeș, creatorul al şcolii românești de morfopatologie şi microbiologie
V. Babeș a fost un bacteriolog și morfopatolog român, membru al Academiei Române din 1893; este fondatorul școlii românești de microbiologie.
Alături de Victor André Cornil, Babeș (care avea numai 31 de ani) este autorul primului tratat de bacteriologie din lume – “Bacteriile și rolul lor în anatomia și histologia patologică a bolilor infecțioase”, lucrare prin care a pus bazele moderne ale acestei științe.
Victor Babeș este cel care a creat concepția de „patomorfologie a procesului infecțios”, o sinteză a microbiologiei cu histopatologia.
Activitatea lui Babeș a influențat și dezvoltarea medicinei veterinare, cu accent pe rolul medicinei profilactice. În această idee, a fost introdusă vaccinarea antirabică în România.
Totodată, prin cercetările sale minuțiuoase asupra antagonismelor microbiene, Victor Babeș este conacrat ca unul dintre precursorii ideilor moderne asupra antibioticelor.
V. Babeș a introdus vaccinarea antirabică în România
Victor Babeș s-a născut în 1854, la Viena, ca fiu al lui Vincențiu Babeș, originar din Banat, şi al Sophiei Goldschneider.
Așa cum și-a dorit, a început să studieze Arta Dramatică, la Budapesta, dar moartea surorii sale, Alma, din cauza de tuberculozei, la o vârstă fragedă, l-a determinat să abandoneze studiile începute şi să se înscrie la Medicină.
V. Babeș a avut, pe lângă activitatea sa științifică, și o preocupare aplicată de analiză și intervenție în starea sanitare a populației, în special pentru combaterea și prevenirea pelagrei. El a studiat cauzele acestei boli care, asemănător tuberculozei, se extindea în masă, și a sintetizat substratul social al acesteia, relevantă fiind decarația sa din 1907, când a spus „Leacul pelagrei, al acestei boli a mizeriei, al acestei rușini naționale, vi-l dau eu: împroprietărirea țăranilor.”
În anul1888, Babeş a fundamentat principiul imunităţii pasive și, la distanță de câţiva ani mai târziu, a enunșatprincipiul antibiozei, aceste două descoperiri oferindu-i aproape pe tavă un premiu Nobel. Însă, regretabil, stabilirea la Bucureşti l-a îndepărtat de zona în care se făcea selecția pentru recunoaşterea meritelor ştiinţifice. Astfel, Babeş a ratat Nobelul, iar Romania a câştigat un savant care a lăsat aici o instituţie şi o şcoală, toate purtându-i numele.
În aceeași idee, V. Babeș s-a preocupat cu atenție concretă de problemele medicinei profilactice, el aducând în atenție probleme precum starea rețelelor de alimentare cu apă a localităților sau organizarea științifică a luptei antiepidemice.
Din punct de vedere academic, Babeș și-a exersat concepțiile sale filozofice, înscrise pe linia materialismului, dezvoltându-le în lucrări precum “Considerațiuni asupra raportului științelor naturale către filozofie” (1879) sau “Credință și știință” (1924). Cu elocvență și determinare științifică, Victor Babeș a combătut agnosticismul lui Kant, teoria ideilor înnăscute a lui Descartes, apriorismul idealist al lui Schelling. El a susținut cu perseverență caracterul obiectiv al lumii, complex al legilor naturii și al cauzalității.
Un adevărat pionier în medicină şi biologia universală, V. Babeş a pus bazele şcolii române de morfopatologie şi microbiologie. În anul 1895, el a formulat principiul serovaccinării. A fost unul dintre promotorii determinați, implicați și activi ai proiectării și concretizării primelor programe de medicină socială din România. În laboratorul său au fost realizate diverse săruri şi vaccinuri pentru prevenirea şi combaterea, la nivel de mse largi – a unor boli transmisibile. Tot Victor Babeș a introdus vaccinarea antirabică în România.
În 1893, Victor Babeș este ales membru titular al Academiei Române.
A fost membru al Academiei Române, membru corespondent al Academiei de Medicină din Paris și ofițer al Legiunii de Onoare (Franța).
V. Babeș a pus bazele publicațiilor „Analele Institutului de Patologie și Bacteriologie“ (1889), „România medicală“ (1893) și „Archives des sciences médicales“ (1895).
