Într-o zi de 6 decembrie, anul 1912, trece în neființă fondatorul și președintele Societății Arhitecților din România

Ion Mincu s-a născut într-o zi de 20 decembrie 1852, la Focșani, urmând să devină personalitate de marcă și reper al arhitecturii românești. În formarea sa intelectuală, a fost influențat de stilul brâncovenesc, caracterizat de construcții elaborate bogat ornamentat, cuprinzând scări exterioare, arcade, bolte, un exemplu semnificativ fiind planul Palatului Mogoșoaia.
Mincu a făcut studiile secundare la liceul „Unirea” din Focşani, pe cele iar cele superioare le-a urmat la Şcoala de Poduri şi Şosele din Bucureşti, și la Şcoala Naţională de Belle-Arte din Paris (între anii 1875-1877), unde a obţinut și licența de arhitect. La pregătirea sau au contribuit profesori-arhitecţii de renume precum Refny de Louanges sau Jules Guadet, care l-au susţinut pentru a primi marele premiu al Societăţii Centrale a Arhitecţilor Francezi (1883).
În acea perioadă, în România exista curentul cultural al împrumutului de modele din alte culturi și curentul care promova și căuta valorilor naționale. Către cel din urmă a optat și Ion Mincu, care se decide să se întoarcă în România pentru a promova politica unui nou stil arhitectonic, focusat pe elementele specific traditional romanești. Stilul creat și promovat de arhitectul Ion Mincu a fost denumit neoromânesc și cuprindea elemente preluate din arhitectură rurală (din care a ales elemente precum foișorul și cerdacul), arhitectura veche românească (bogat în elemente de ornamentație exterioară suprapuse și coloanele scurte), arhitectura bisericească (din care a selectat elemente precum folosirea stucaturii sau studiul planimetriei curții interioare).
Arhitectul Mincu a fost unul din pionierii arhitecturii moderne din România, creatorul şi susţinătorul învăţământului românesc de specialitate și totodată
fondatorul școlii românești de arhitectură. El a contribuit decisive la organizarea profesională a arhitecţilor din România, promovând stilul arhitectonic românesc, care dezvolta și valorifica tradiţiile naţionale.
Totodată, Mincu a dezvoltat și arhitectura bisericească, el realizând lucrări importante precum decoraţiunile interioare ale Catedralei din Constanţa (1890-1895) sau restaurarea bisericii Stavropoleos din Bucureşti (1904-1910).
Folosind elemente clasice și romantice românești, Ion Mincu și-a adus la modul determinant contribuția în realizarea mai multor immobile, precum: Casa Monteoru (1887-1888, acum sediul Uniunii Scriitorilor – Bucureşti); Casa Vernescu (1887-1889), pe Calea Victoriei din Bucureşti; asigurând decoraţiunile interioare ale Palatului de Justiţie din Capitală (1890-1895), fostul Palat Administrativ din Galaţi (1905-1906), fostul Palat al Băncii Comerţului din Craiova, proiectele Palatului Primăriei şi ale Şcolii de Război din Bucureşti.
Ion Mincu a fost profesor la Școala Superioară de Arhitectură (azi, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”). El s-a implicat și în politică, fiind deputat in Parlamentul României. Dar contribuția sa cea mai importantă, cu urmări în domeniu, a fost de elaborare a statutului profesional al arhitecților din România, Mincu fiind membru și apoi președinte al Societății Arhitecților Români (1903-1912).
În ziua de 6 decembrie 1912, Ion Mincu se stinge din viață, în urma unei boli incurabile.