Despicând apele Dunării la 9 km de localitatea Ostrov, județul Constanța, insula Păcuiul lui Soare se prezintă călătorului contemporan ca o fortăreaţă naturală ce ascunde printre păduri de ulmi, vişini sălbatici, călini, măceşi şi peri pădureţi, ruinele vechii cetăţi bizantine din care se mai observă azi doar a zecea parte, restul fiind acoperit de apele fluviului.
Cetatea Vicina – cea mai puternică dintre cele care se cunosc în această regiune, a fost construită între anii 972-976 de trupele împăratului Ioan Tzimiskes şi reflectă atât trăinicia stăpânirii bizantine la Dunărea de Jos, cât şi măreţia dinastiei împăraţilor macedoneni.
Se presupune că bizantinii au ridicat cetatea pe ruinele uneia mai vechi, refolosind materialul de construcţie şi punând totodată în practică o tehnică nouă care a demonstrat competenţa şi abilitatea constructorilor. În condiţiile unui sol de natură sedimentară, existau două posibilităţi pentru a asigura siguranţa zidurilor: fie o temelie cât mai adâncă, ceea ce cerea un efort imens, fie o substrucţie de lemn, care necesita însă o mare cantitate de piatră. S-a preferat a doua variantă, temelia zidului de incintă construindu-se din pari de stejar trecuţi prin foc şi înfipţi în pământ din loc în loc, peste care constructorii au aşezat bârne de stejar dispuse longitudinal şi transversal, iar spaţiile rămase libere au fost umplute cu mortar – un amestec de var, prundiş şi sfărâmături de piatră.
Cetatea îndeplinea în primul rând rolul de bază navală, aşa cum o arată existenţa instalaţiilor portuare, numeroasele arme descoperite, precum şi situarea topografică. Aflată la un străvechi vad de trecere, numit până astăzi Dervent – care în limba turcă înseamnă „pasaj”, „trecere” – fortăreaţa era prin poziţia sa nu numai o pavăză pentru oraşul Durostorum, dar şi un puternic bastion la frontiera Dunării de Jos pentru însăşi capitala Imperiului. Un fluviu ca Dunărea, neîntărit şi necontrolat, în condiţiile prezenţei pericolului kievean, ar fi uşurat atacarea Durostorum-ului, ceea ce în ultimă instanţă ar fi putut duce la provocarea unei serioase breşe în sistemul de apărare bizantin din nord-estul Peninsulei Balcanice.
Destinaţia iniţială a cetăţii s-a menţinut numai o scurtă perioadă, căci la zece ani după moartea împăratului Ioan Tzimiskes (976), bulgarii se răscoală şi reintră în posesia celei mai mari părţi din teritoriile pierdute în 971, bizantinilor rămânându-le numai Dobrogea de nord şi câteva capete de pod pe linia Dunării, aflate la sud de Cernavodă, printre care şi Durostorum-ul. În anul 1001, în urma unei expediţii armate, bizantinii vor reuşi să reocupe Podişul Prebalcanic, nord-estul Bulgariei, Dobrogea de Sud, dar nu şi regiunile din stânga Dunării (Oltenia, Muntenia), unde se vor stabili în aceeaşi perioadă pecenegii. Începând cu acest an, toată regiunea de la Dunărea de Jos se pare că a fost alipită pentru o vreme themei Tracia, moment ce corespunde cu reluarea vieţuirii pe insula Păcuiul lui Soare.
Cetatea îşi pierde însă caracterul eminamente militar, aceasta explicându-se prin faptul că pericolul pentru bizantini nu-l mai reprezentau, după anul 1000, ruşii kieveni, care erau navigatori, ci pecenegii – o populaţie nomadă de stepă, obişnuită să lupte pe cai şi pe jos. În aceste condiţii se impunea adaptarea zonei la noua situaţie politico-militară, motiv pentru care s-a recurs la întărirea trupelor de uscat – pedestrimea şi cavaleria – în dreptul vadurilor de trecere, la Păcuiul lui Soare rezidând de acum o unitate de ostaşi pedeştri, recrutaţi din sânul populaţiei locale, ca şi în cazul celorlalte fortificaţii bizantine.
A urmat apoi un sfert de veac de linişte şi prosperitate pentru thema Paristrion, primele două decenii ale secolului al XI-lea reprezentând poate cea mai înfloritoare perioadă din istoria acestei provincii bizantine de frontieră. Măsurile de apărare a intereselor stratioţilor (soldaţi împroprietăriţi), sporirea fiscului pe seama marilor feudali şi continuarea operei de reconstrucţie a aşezărilor de pe malul drept al Dunării au contribuit la consolidarea economică şi militară a statului. Această evoluţie a contextului regional se va răsfrânge desigur şi asupra aşezării de pe insula Păcuiul lui Soare, care va cunoaşte o perioadă de maximă dezvoltare, cercetările arheologice atestând pentru începutul secolului al XI-lea o largă circulaţie a mărfurilor bizantine, a ceramicii smălţuite, a obiectelor de podoabă, a cruciuliţelor şi monedelor.
Atacurile pecenegilor se înteţesc şi în anul 1036 cetăţi precum Dinogeţia-Garvăn, Dervent şi Capidava sunt distruse. După acest an însă puterea pecenegilor slăbeşte datorită grelei înfrângeri suferite în atacul împotriva kievenilor, precum şi războaielor cu uzii. Bizantinii fructifică acest moment încheind un tratat de pace cu pecenegii, soldat cu încetarea temporară a invaziilor şi regenerarea vieţii economice în ţinuturile de la sud de Dunăre. În 1048 are loc invazia peceneagă care prin amploarea şi consecinţele ei este comparabilă cu marea invazie a goţilor din a doua jumătate a secolului al IV-lea. Trecând în sudul Dunării, pecenegii au luat în stăpânire regiuni întregi ale Peninsulei Balcanice, inclusiv Dobrogea.
În a doua jumătate a secolului al XI-lea, cetatea bizantină Păcuiul lui Soare a fost şi ea ţinta unui atac din afară, care a avut ca urmare distrugerea aşezării printr-un puternic incendiu. După o întrerupere de un veac şi jumătate, datorată probabil raidurilor repetate ale cumanilor, dar şi unei posibile inundaţii, vieţuirea în interiorul cetăţii s-a reluat la mijlocul secolului al XIII-lea.
Dacă în secolele X-XI cetatea Păcuiul lui Soare fusese prin excelenţă o fortificaţie bizantină, dar, în acelaşi timp, şi un puternic centru de schimburi comerciale, în secolele XIII-XIV aşezarea îşi va păstra numai această a doua funcţie, devenind unul din cele mai importante centre comerciale de la Dunărea de Jos.
Din motive încă necunoscute, în jurul anilor 1421-1422, cetatea este părăsită de către locuitori şi îşi încetează definitiv existenţa. În verile secetoase, când apele Dunării seacă, cetatea oferă un spectacol extraordinar. În 2003, spre exemplu, a ieşit la suprafaţă până şi temelia acestor ziduri din oraşul dispărut.
Sursa: Dervent.ro
