Multă lume cunoaște Constanța, dar sunt puțini cei ce știu cărei cauze se datorează rapida dezvoltare a acestui oraș, clădit pe ruinele anticului Tomis.
Numeroși turiști au admirat frumusețile Constanței, au vizitat muzeele, Cazinoul și diversele atracții, s-au odihnit pe malul mării, au respirat aerul ozonat, s-au desfătat privind valurile spumegânde ale mării dezlănțuite, sau luciul ei ce se pierde în zarea îndepărtată.
Și, dacă sunt puțini aceia care știu că dezvoltarea Constanței se datorează creării portului, sunt și mai puțini aceia care cunosc câți bani și energie s-au cheltuit cu înființarea lui.
Orice lucrare din port, fie cât de mică, își are istoricul său. Fiecare bloc aruncat în mare, fiece piatră așezată în ziduri, conține o părticică din energia muncitorilor care au contribuit la clădirea portului.
După războiul neatârnării din 1877, am obținut Dobrogea, și odată cu ea, o parte din coasta Mării Negre. Accesul la mare face ca o țară să respire liber și să se dezvolte.
Pe coasta mării, Kustendje – Constanța era un mic port construit de o companie engleză, amenajat rudimentar, prin care se scurgeau, totuși, cerealele aduse în port cu căruțele, și care avea o linie ferată Cernavodă-Kustendje, construită tot de englezi.
Cerealele erau depozitate fie în magaziile din oraș, fie în port, într-o magazie cu etaje, clădită în 1864, parte pe platforma portului, parte pe taluzul malului dinspre oraș.
Portul Constanța nu trebuia să deservească numai Dobrogea, ci întreaga țară. Prin el urmau să fie trimise, spre miază-zi și apus, produsele solului și subsolului țării.
Neexistând căi fluviale sau canale care să lege partea țării din stânga Dunării cu portul Constanța, prin care să fie transportate mărfurile din interiorul țării, imediat după obținerea Dobrogei s-a simțit nevoia construirii unei căi ferate care să lege Cernavodă cu portul Constanța.
Astfel s-a construit calea ferată București-Fetești și apoi Fetești-Cernavodă, cu falnicul pod ce leagă ca un lanț de oțel Dobrogea de patria mamă.
Această din urmă linie a fost pusă în circulație în toamna anului 1895.
Primele studii în vederea construirii portului Constanța s-au început în anul 1881 de către Sir Charles Hartley, inginerul șef al comisiunii europene a Dunării. Abia în 1888 guvernul român a înființat un serviciu special pentru studierea, proiectarea și executarea lucrărilor portului.
Portul Constanța, având menirea să servească în prima linie ca port de export, a trebuit să fie construit și amenajat astfel încât să se poată scurge prin el produsele principale de export ale țării: cerealele, petrolul și cheresteaua; iar pentru a putea face față concurenței pe piețele mondiale, nevoia a impus să se întrebuințeze instalațiile cele mai perfecționate, încât manipularea mărfurilor să se poată face repede și ieftin.
De aici necesitatea construirii magaziilor cu silozuri, recunoscute ca unealta cea mai perfecționată pentru primirea, selecționarea, înmagazinarea, condiționarea și predarea cerealelor, precum și utilizarea instalațiilor cele mai practice pentru manipularea și depozitarea produselor petrolifere.
Așa cum a procedat și în alte cazuri, Saligny a aplicat și în portul Constanța procedee și metode dintre cele mai moderne pentru acel timp. Astfel, digul de larg a fost executat din blocuri mari de beton, de forme și mărimi diferite, dispuse în trepte spre exteriorul bazinului.
Festivitățile de inaugurare a portului s-au desfășurat pe 27 septembrie 1909, în prezența familiei regale, membrilor guvernului și a unei numeroase asistențe. Cu această ocazie, prin intermediul instalațiilor de la prima magazie-siloz s-a încărcat cu cereale destinate exportului vaporul ”Iași”.
În discursul rostit cu solemnitate, Regele Carol I spunea: ”Am credința că marile lucrări ce s-au săvârșit până acum nu sunt decât un început față de ce rezervă viitorul, iar Constanța va deveni peste un timp nu prea îndepărtat unul din cele mai importante porturi ale Mării Negre.”
Spre sfârșitul anului 1910, Saligny s-a retras de la conducerea șantierului construcției portului Constanța, dirijarea lucrărilor fiind încredințată inginerului Mihail Râmniceanu. Cauze independente de voința lui Saligny, îndeosebi de ordin financiar, au dus la amânarea unor lucrări. Totuși, perioada în care Saligny a condus lucrările rămâne una dintre cele mai fertile prin realizările înfăptuite în portul Constanța.
Sursa: Analele Dobrogei nr.1/1920 – ing. E. B. Lazarovici
Portul Constanța – Petre Covacef
Marea Noastră nr.1/2004
