Pe Cuza, văzut ca personaj monden, cel mai competent biograf al său, istoricul C. C. Giurescu, îl caracteriza astfel:”Era un om simpatic și inteligent, având replica promptă și ascuțită. Chiar și slabiciunile sale – nu disprețuia, mai ales nu disprețuise în tinerețile sale, un pahar de vin bun și omagia frecvent sexul frumos – erau din acelea pe care contemporanii le priveau cu îngaduiță. Pe de altă parte, nu era nici un ambițios doritor de a face, cu orice preț, carieră și nici nu umbrea pe ceilalți prin mari însușiri de orator – ca M. Kogalniceanu, de talent – ca Alecsandri sau de prestigiu – ca Negri. I se cunoștea firea dezinteresată: nu se folosise niciodată de slujbe spre a face avere, ca alții”.
Și totuși… Daca orice putere corupe, iar cea absolută cel mai mult, spre sfârșitul domniei s-a mai schimbat, contaminat mai ales de anturaj.
Face „școala vieții” la Paris și se întoarce acasă fără alte studii
Inițierea sau ucenicia într-ale amorului și le-a făcut Alexandru Cuza în timpul studiilor sale de la Paris, perioada anilor 1835-1837. Ajuns în capitala europeană a dragostei, la problematica vârstă a adolescenței (15-17 ani), fără să ma idea vreo socoteală familiei, mândrul crai moldovean, în vinele căruia curgea amestecat sângele italian si grecesc al rudelor din partea mamei, a căzut pradă capcanelor vieții mondene pariziene.
A îmbracat haina militara, pentru a cuceri damele
Aterizat într-o lume pe cât de seducătoare pe atât de scumpă, junele Cuza nu rezistă nu face eforturi să reziste în fața tentațiilor. După ce obține bacalaureatul, în 1835, are mai multe tentative de a urma o facultate, la început Medicina, apoi încearcă și Dreptul, dar fără success, așa că se retrage în țară (1837). Fără bani, el ajunge să frecventeze localurile de jocuri de noroc, dar și case intime, rău famate, ceea ce i-a făcut pe părinți săi să-l recheme acasă. Totuși, deprinderile din această perioadă a vieții sale s-au întipărit asupra comportamentului său.
Întors în țară, Cuza decide să se consacre carierei militare, care îl solicita mai puțin intelectual și care îi conferea un anumit statut social, inclusiv material. În același timp, Cuza știa că, mai întotdeauna, uniforma de ofițer îi asigura și succes facil în a atrage femeile galante. În septembrie 1837, este primit și înscris în armată cu gradul de cadet. Ajunge la Galati, oraș cu o bogată lume cosmopolită, situat pe traseele transportului și comerțului internațional ale acelei vremi. Aici se găseau multe localuri mondene, era și un cazino în care bogații și aventurierii îsi pierdeau nopțile, jucându-și norocul. Cuza nu era un băutor, dar fuma mult și bea cafea după cafea.
Excesul de tutun, de cafea neagra și nopțile pierdute aveau să-i afecteze inima și să-i agraveze boala de plamâni de care suferea. Pe lângă multele relații de amor cu femei întâmplătoare, necunoscute, tânărul devenise cunoscut și ca un cartofor, în rândul celor întâlniți frecvent în Cazinoul din Galați. Aceste plăceri l-au făcut să-și risipească repede averea mostenita, starea sa materială fiind un factor important, printre altele, care l-a făcut să se căsătorească, la 30 aprilie 1844, cu Elena Rosetti, fiica postelnicului Iordache, reprezentanta unei familii bogate și bine-situată în Moldova. Acest mariaj i-a asigurat, pentru un timp, confortul material dorit.
O căsnicie fără sare și piper
El avea 24 de ani, era magistrat, iar tânara soție avea 18 ani și era casnică. Elena Rosetti începe să constate că viața de soție o plictisește, că soțul său este mai mult plecat și stau foarte puțin împreună („Nu am noutati sa va dau, caci ies foarte rar, negasind placere decât la mine acasa; încolo societatea din Galati este de o monotonie fara asemanare”). Foarte ocupatul soț, Alecu Cuza, era deosebit de ocupat cu treburile publice, încât nu își vizita deloc socrii; el pleca uneori la Iași pentru săptamâni si nu dădea explicații nimănui. Evenimentele de la 1848, pregătirea Unirii, călătoriile în străinătate pentru tratamente aveau să contribuie la ruptura dintre cei doi soți. Plictisul conjugal si predispoziția lui Cuza spre aventuri amoroase duceau la povești de adulter gen menage a trois.
Cocuța Vogoride îi aprinde inima lui Cuza
Prima relație amoroasă extraconjugală mai cunoscută este cea cu Cocuța Vogoride, soția caimacamului Nicolae Vogoride, un antiunionist înfocat. În februarie 1857, Cuza este numit din nou pârcălab al Covurluiului și apoi reintră în armata, cu gradul de sublocotenent și atașat al Statului Major Superior. Urmează, în numai 45 de zile, avansarea sa în gradul de maior. Sigur pe sine, dar mai ales având bază pe sentimentele Cocuței, Cuza își permite ca în iulie 1857 să-și dea demisia, motivul fiind alegerilor măsluite de caimacam. După anularea scrutinului, prin intervenția marilor puteri, în august 1859, acceptă iar propunerea de colaborare a lui Vogoride și este înaintat la gradul de polcovnic (colonel). Trece puțin și este din nou avansat. Se pare că această ascensiune se explică prin influența Cocuței, soția caimacamului, care era foarte îndragostită de Cuza, iar naivul Vogoride, necunoscând aventura amoroasă, rămăsese foarte amorezat de ea.
Dama fatală, Maria Obrenovici
Episodul care a rămas cel mai controversat din viața amoroasă a lui Alexandru Cuza ramâne relația sa cu sârboaica Maria Obrenovici. Relația cu frumoasa prințesă din casa domnitoare a Serbiei, Maria Obrenovici, a început ca o aventură de o noapte transformată ulterior într-o dragoste puternică. Oricum, însă, strânsele legaturi ale familiei Mariei cu Rusia au condus la speculaații privind rolul femeii de „Mata Hari” pe lângă cercurile conducătoare din România, în frunte cu chiar domnitorul țării.
Kogalniceanu, partener fidel
Se pare că pasionalul Alexandru, interesat de noi aventuri, nu ezita să plece noaptea prin Bucuresti travestit, uneori singur, alteori însoțit de consilierul său Mihail Kogalniceanu, spre a vizita diverse adrese confidențiale, cu regim de lux. Un carnețel descoperit în arhive arată că sobrul Kogalniceanu, care obișnuia să noteze, bifase nu mai puțin de 700 de întâlniri memorabile, cu dame diferite.
În tot acest timp, Maria Obrenovici a rămas soția neoficială a lui Cuza, care are parte de toate privilegiile și are puterea de a se implica în deciziile domnitorului. Maria Obrenovici a rămas descrisă precum prototipul incontestabil al femeii care stie ce vrea și care știa cum să-și joace cu cartea frumuseții trupești pentru a obține tot ce dorea. „Femeie foarte frumoasa, cu un bogat par negru si ochi albastri, ce faceau un contrast reusit si produceau un efect minunat”, Maria a fost fiica lui Costin Catargi si a sotiei lui, Smarandita, nascuta Bals (dar, se pare ca avea în vene si sânge sârbesc). Mărturiile vremii o așează pe Maria Obrenovici ca factor cheie în planul tradarii lui Cuza, conceput de complotiști.
Domnitorul Alexandru Ioan Cuza nu a avut copii cu soţia sa, Elena Cuza, care nu putea rămâne însărcinată. A avut în schimb doi fii cu amanta Maria Obrenovici, pe Alexandru şi Dimitrie. Cei doi copiiau fost înfiaţi de soţia oficială a domnitorului, Elena, dar amândoi au avut parte de un destin tragic. Unul a murit bolnav, iar celălalt, Dimitrie Cuza, îndrăgostit fiind de o slujnică de la Ruginoasa, pe care mama sa vitregă, Elena, o alungase de la castel, şi-a zburat creierii cu un revolver.
Epiloguri
Cuza a murit, în 1873, la Heidelberg, vegheat de doamna sa, Elena. Pe patul de moarte, Cuza a cerut să fiE înmormântat la Ruginoasa. Aşa s-a şi făcut. La 1944, însă, rămăşiţele sale pământeşti au fost mutate la Curtea de Argeş, iar la 1946 au fost mutate din nou, la Biserica Trei Ierarhi din Iaşi, unde odihnesc şi în prezent.
În 1879, când află că suferă de o boală incurabilă, Maria Obrenovici s-a sinucis, la Dresda.
Elena Cuza i-a supravieţuit soţului său, ea a murit în 1909, la Piatra Neamţ. Dorinţa sa a fost să fie înmormântată la Soleşti (Vaslui), alături de mormântul mamei sale. Pe ultimul său drum, vagonul mortuar a luat foc și a ars complet, cu tot cu sicriul pe care-l transporta.
În viața sa personală, Alexandru Ioan Cuza a trăit ca un insolit personaj de dramă. Restul e istorie.