Zona de coastă a României este vegheată de şapte mari faruri amplasate de-a lungul ţărmului Mării Negre, la Mangalia, Tuzla, Constanţa, Midia, Gura Portiţei, Sfântu Gheorghe şi Sulina.
Pot fi vizitate doar farurile ce reprezintă obiective de interes turistic.
Farul Genovez de la Mangalia
Acces auto dinspre localitatea 2 Mai pe DN39 / E87, pe strada Portului, de-a lungul portului, intrare pe faleza Mangaliei, până la far.
Primul far a fost ridicat în jurul secolului XIII, de negustorii genovezi ajunși la Callatis, vechea denumire a Mangaliei. Ulterior, construcția a dispărut, fiind înghițită de înaintarea apelor mării spre uscat, rămânând despre ea doar referințele din analele orașului.
Ceea ce localnicii din Mangalia numesc farul genovez sau vechiul far, unul dintre principalele puncte de atracţie din staţiunea situată în sudul litoralului românesc, are o poveste care începe în 1952. Era perioada în care sovieticii restituiseră României navele confiscate ca pradă de război, iar dezvoltarea economică impunea modernizarea portului şi realizarea unor construcții noi, și anume un dig şi a unui far nou. În acest context, oficialii de la SOVROM (societăţile mixte româno-sovietice înfiinţate la sfârşitul războiului cu scopul oficial de a recupera datoria României faţă de Uniunea Sovietică) au construit un canal, care să lege lacul Mangalia de portul de la Marea Neagră, şi un far de navigaţie modern, proiectat după un model legendar. Cu timpul, bijuteria arhitectonică și-a pierdut utilitatea, rămânând doar un simbol al orașului. Lentila uriaşă care genera lumina puternică a fost scoasă din turn şi transportată la Muzeul Naţional al Marinei Române din Constanţa.
Farul de la Tuzla
Acces auto dinspre localitatea 23 August pe DN39/E87, pe strada Farului, de-a lungul portului, intrare pe faleza Mangaliei, până la far.
Cu aspect de turn metalic cu zăbrele, farul de la Tuzla este unul dintre cele șapte faruri care străjuiesc litoralul românesc. Este cel mai vechi de pe litoralul românesc, fiind construit în anul 1900 și inaugurat în anul 1901, în timpul domniei Regelui Carol I. A fost modernizat în anii 1946, 1957 şi 1972, iar în anul 1958 a fost electrificat. Are o lumină albă cu grup de două sclipiri, perioada 9,7 secunde, vizibilitate 20 mile marine. Pe farul de aterizare Tuzla se află instalat un far auxiliar, care are o lumină roşie fixă, vizibilitate 6 mile marine, şi un semnal de ceaţă (nautofon) care emite litera „U“ în codul Morse. Lumina roşie fixă indică navigatorilor că se află într-o zonă cu ape periculoase, puţin adânci.
A fost considerat una dintre marile realizări inginerești ale epocii. Cu ai săi 44 de metri înălțime, a fost printre primele construcții din lume de mari dimensiuni, în întregime metalice. La realizarea lui, au contribuit mari nume ale ingineriei românești, precum celebrii ingineri Anghel Saligny și Gheorghe Pănculescu, prin proiectarea farului în cadrul companiei franceze BTT.
Farul a fost amplasat pe Capul Tuzla datorită poziției terenului, fiind partea cu cea mai mare vizibilitate din sudul litoralului românesc. O machetă a sa poate fi admirată și la Muzeul Național al Marinei Române. Tot aici, se află și lentila originală a farului. Aceasta cântărește aproximativ 800 kg, prezentându-se sub forma unei cupole ovale din prisme de cristal, cu înălțimea de 281 cm și cu diametrul mare de 318 cm. În muzeu, vizitatorii vor găsi și vechea sursă luminoasă a farului, o lampă cu petrol, cu șase fitile concentrice, aflându-se în interiorul acesteia.
Farul Genovez de la Constanța
Acces auto dinspre localitatea Agigea pe DN39 / E87, pe Șoseaua Portului, apoi pe Strada Termele Romane spre Poarta I, cu coborâre pe Bulevardul Regina Elisabeta spre Cazinoul Constanța.
Farul Genovez de la Constanța este declarat monument de arhitectură și reprezintă un obiectiv turistic de mare interes aflat în zona Cazinoului, în spatele statuii bustului poetului Mihai Eminescu. El poate fi vizitat doar în exterior. În prezent acesta a putut fi reaprins cu aprobarea Direcției Hidrografice Maritime, astfel încât să nu deranjeze navigația maritimă din port. Farul Genovez a fost construit din piatră nefasonată, fiind placat la exterior cu dale din rocă albă, calcaroasă, șlefuite și tăiate paralelipipedic. Baza farului, înaltă de 2,5 metri, este sub formă de hexagon, deasupra acesteia fiind un corp sub forma unui octogon regulat înalt de circa 8 metri, având în vârf o cupolă metalică. Deasupra intrării în far este sculptată o corabie cu pânze, orientată cu bordul spre dreapta. Farul are o înălțime de 12 metri de la sol, dar pare mult mai mare pentru că este așezat pe punctul cel mai înalt de la nivelul mării.
Istoria numelui Farului Genovez este încă un mister, în sensul că nu se știe exact dacă a fost ridicat în anul 1300 de genovezi, sau dacă numele vine de la un calificativ acordat de turci, impresionați de construcțiile înalte, cu ziduri groase pe care le-au întâlnit la Constanța și cărora le-au atribuit denumirea de Genevis Calee (cetate genoveză).
Cert este că Farul Genovez, așa cum îl vedem și acum, a fost ridicat între 1858 și 1860 de către inginerul francez de origine armeană Artin Aslan, care s-a îndrăgostit de Miriam, una dintre nepoatele hangiței Radicevici, și care nu a mai plecat din Constanța. Inginerul era angajat la o societate britanică de construcții, Danube Black Sea Railway Co LTD, firmă care a executat calea ferată pe ruta Constanța – Cernavodă și noul port al Constanței.
În 2020, prin implicarea președintelui filialei județene a Uniunii Armenilor din România, farul a fost readus la viață, luminând din nou.
Farul Genovez a funcționat timp de 53 ani (1860 – 1913), când rolul de ghidare a navelor spre portul Constanța i-a revenit mult mai modernului far Carol I, amplasat în capătul digului din portul maritim.
Farul Carol I
Acces auto pe DN39 / E87, pe Șoseaua Portului, cu intrare la Poarta I și coborâre pe digul de est al Portului Constanța, pâna la actualul treminal, unde acostează navele turistice de pasageri.
Construit în 1903 la extremitatea digului mare din partea estică a Portului Constanța, lângă actualul terminal unde acostează navele turistice pentru pasageri, Farul Carol I este o construcție de granit, cu înălțimea de 13 metri și 18 metri de la nivelul Mării Negre, cu dungi orizontale albe și negre, pe o fundație paralelipipedică de piatră, decorat cu basorelieful regelui Carol I. Constanța se moderniza și avea nevoie de noi simboluri, iar Farul Carol I era cu siguranță unul dintre ele.
În 1913, Farul lui Carol prelua stafeta de la bătrânul Far Genovez, ce avea să își stingă lumina dupa mai bine de jumătate de secol (1860-1913). În vara caldă a anului 1914, când încă niciun soldat nu intrase sub arme, Farul din portul Constanța ghida luxosul iaht și navele militare ce îl însoțeau pe țarul Nicolae al II-lea în prima sa vizită în România. Cu doar un an înaintea acestui eveniment ce a marcat istoria Constanței, la sfârșitul verii lui 1913, când trupele românești plecau învingătoare din Bulgaria în cel de-al doilea Război Balcanic, Regele Carol, privind spre sud de pe terasa circulară a Farului, îi arăta tinerei principese Maria, Cadrilaterul nou cucerit. Acolo avea să își construiască viitoarea regină, în 1927, una dintre cele mai cunoscute și mai vizitate reședințe ale sale: Castelul de la Balcic.
La mijlocul anilor `30, Farul Carol avea în grijă peste 142 de hectare de platforme, 36 de dane comerciale, 3 dane militare, 4 diguri de apărare, rezervoare imense de petrol și silozuri pentru cereale.
Farul Carol a devenit inactiv din anul 1961, predând ștafeta Farului de Aterizare de la Constanța, unul dintre cele mai moderne faruri de la acea vreme, inaugurat în anul 1960 și Farului Alb, aflat în extremitatea digului extins, dat în folosinţă 12 ani mai târziu, în 1972.
În 2002 Farul este reabilitat de către artistul plastic Traian Marinescu, iar replici ale efigiilor sunt puse în locul celor distruse de comunisti.
Farul de intrare de la Constanța – Farul alb
Acces auto pe DN39 / E87, pe Șoseaua Portului, cu intrare la Poarta I și coborâre pe digul de nord-est al Portului Constanța.
Farul alb a intrat în funcţiune în anul 1972. Acesta este situat pe extremitatea digului de nord-est și are o lumină albă cu sclipiri, perioada 4,5 secunde, vizibilitate 10 mile marine, înălţimea luminii 24 metri, înălţimea construcţiei 18 metri. Turnul este o construcţie de granit de culoare cenuşie, având în vârf o cupolă rotundă albă. Pe farul de intrare Constanţa se află instalat un semnal de ceaţă (nautofon) care emite litera „U“ în codul Morse, perioada 30 secunde.
Farul de aterizare de la Constanța
Acces auto dinspre localitatea Agigea pe DN39 / E87, pe Bulevardul 1 Mai până în dreptul Parcului de la Far, unde se afla Farul de aterizare Constanța.
Farul de aterizare a intrat în funcţiune în anul 1960. Are o lumină albă cu grup de 2 sclipiri, perioada 29,8 secunde, vizibilitate 24 mile marine, direcţia luminii 360º, înălţimea luminii 87 metri, înălţimea construcţiei 58 metri. Turnul farului este piramidal de culoare albă, din beton, având în vârf o cupolă albastră în formă de piramidă cu vârful în jos.
Construcţia Farului de aterizare a început în anul 1958, iar în 1960 a avut loc inaugurarea. În acea vreme, în zonă nu existau parcuri, blocuri sau bulevarde mari, dar acum, construcţia impunătoare este aşezată în mijlocul unui părculeţ, în preajma căruia este o fântână arteziană ce atrage privirile tuturor trecătorilor. În ultimii 10 ani, Farul de aterizare a trecut printr-un proces de modernizare, devenit un simbol al oraşului Constanţa. În anul 2005, Farul a fost supus unor reparaţii capitale. În 2010, un nou cap de far, mai performant, a fost instalat în cupola metalică.
Farul de la Gura Portiței
Accesul se face cu transport privat sau comun până la Jurilovca, pentru îmbarcare pe ambarcațiune de agrement și deplasare la Gura Portiței.
Farul are o lumină albă cu sclipiri, perioada 9 secunde, vizibilitatea 10 mile marine, înălţimea luminii 22 metri, înălţimea construcţiei 23 metri. Turnul farului este o construcţie metalică cu zăbrele în benzi orizontale albe şi negre şi o cupolă de culoare albă. Până în anul 1994 farul a funcţionat pe acetilenă, an în care a fost racordat la reţeaua electrică naţională.
Existența farului de la Gura Portiței are un trecut zbuciumat. Din cauza inundaţiilor, farul a trebuit mutat de mai multe ori de pe amplasament. În anul 1966, farul care se afla pe malul nordic al fostului canal de la Gura Portiţei a fost mutat pe malul sudic. A stat aici doar 11 ani, pânâ în 1977, când a fost readus pe poziţia iniţială, de pe malul nordic, din acelaşi considerent – pentru a fi ferit de creşterea apelor. Când Dunărea se umfla, intrarea în far se făcea anevoios. Din acelaşi motiv, Ministerul Apărării Naţionale a dorit în anul 2018 relocarea Farului de aterizare Gura Portiţei, pentru siguranţa traficului navelor maritime la ţărmul românesc şi a personalului navigant. El este situat și în prezent pe un teren inundabil, pe teritoriul administrativ al comunei Mihai Viteazu, judeţul Constanţa. Aflându-se la circa 50 de metri de malul mării farul de aterizare este afectat masiv de variaţiile de nivel ale sistemului lagunar Razelm-Sinoe, precum şi de eroziunea continuă a plajei.
Farul de la Sfântu Gheorghe
Accesul se face cu transport privat sau comun – transfer în Tulcea sau Murighiol pentru îmbarcare pe ambarcațiune de agrement și deplasare la Sfântu Gheorghe.
În anul 1968 a intrat în funcţiune farul de aterizare Sfântu Gheorghe, acesta fiind instalat pe brațul Sf. Gheorghe. Turnul farului este construit din metal, având forma a două prisme triunghiulare uşor torsionate, acoperite pe două laturi cu plăci din tablă inoxidabilă, iar pe celelalte două cu plăci din policarbonat. Farul are o lumină albă cu grup de 2 sclipiri, perioada 7,2 secunde, vizibilitate 19 mile marine, înălţimea luminii 50 metri, înălţimea construcţiei 48 metri.
Farul din Sf. Gheorghe este situat în partea nord-estică a comunei cu acelaşi nume, ce se află la gura de vărsare a braţului omonim, pe partea stângă a acestuia, în sudul grindului Sărăturile. Noul far a fost construit deoarece vechiul far, din lemn, a fost incendiat. A fost ridicat în 1968 într-o manieră modernistă şi are o înălţime de 57 de metri. Funcţional, farul avertizează navele care se apropie de gurile Dunării asupra bancurilor de nisip ce s-au format în apă, bancuri periculoase pentru navigaţie. De aici, se face un drum de doi kilometri spre plajă, prin dunele acoperite de o vegetaţie caracteristică deltei.
Tot la Sfântu Gheorghe există şi farul vechi, turcesc, aflat într-o zonă limitrofă insulei Sacalin – Zătoane, parte a Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării. Primăria are intenţia de a-l reconstrui şi de a-l transforma în muzeu, însă acest lucru este mai dificil având în vedere statutul de rezervaţie pe care-l are zona. Insula este destul de vizitată de turişti, iar un nou obiectiv ar atrage şi mai multă lume. Farul vechi din localitate a fost construit în 1865 şi este nefuncţional în momentul de faţă.
Farul nou de la Sulina
Accesul se face cu transport privat sau comun până la Tulcea, pentru îmbarcare pe ambarcațiune de agrement și deplasare la Sulina.
Farul nou de la Sulina este un far de aterizare situat în aval de orașul Sulina, far ce a intrat în funcţiune în anul 1983. Acesta se află instalat în extremitatea digului de sud a canalului Sulina, la gura de vărsare a acestuia în Marea Neagră.
Farul are o lumină albă cu grup de 3 sclipiri, perioada 16,2 secunde, vizibilitate 19 mile marine, înălţimea luminii 48 metri, înălţimea construcţiei 48 metri, înălţimea turnului 47,20 metri.
Turnul farului este o structură din beton alb cu o cupolă albă în vârf. Farul este prevăzut cu reflector radar activ. Farul este unul din cele șapte faruri care asigură navigația în zona litoralului românesc și se află în administrarea Forțelor Navale Române, prin Direcția Hidrografică Maritimă.
Farul de la Sulina are menirea de a ajuta navele care navighează pe timp de noapte să se orienteze asupra intrării pe canalul Sulina, din acest motiv numindu-se generic „de aterizare”.
Farul vechi de la Sulina
Este un monument istoric situat în aval de orașul Sulina, pe malul stâng al Dunării ( pe digul de nord al Canalului Sulina), aproape de vărsarea fluviului în Marea Neagră. Farul a fost scos din funcțiune în urma lucrărilor de prelungire în mare a digurilor gurii Canalului Sulina, începute în anul 1922.
Farul a fost construit în formă de turn circular din metal greu și are o înălțime de 13,7 metri. Atunci când se afla în exploatare, farul difuza semnalul optic pe o distanță de 8 mile marine.
Pe uscat, accesul la far se realizează pe un lung dig de piatră, care îl conectează cu Portul Sulina. Exteriorul farului încă mai păstrează inscripțiile celor ce au participat la construcția lui.
Pe malul drept al Dunării ( pe digul de sud al Canalului Sulina), situat chiar față în față cu farul de pe malul stâng, se găsește alt far vechi, scos și el din uz după prelungirea digurilor gurii Canalului Sulina, dar nu tot așa de spectaculos.
Un document otoman vechi atestă că primul far din Sulina a fost construit pe malul stâng al Dunării, în jurul anului 1745, la inițiativa lui Beshir Agha, personalitate a Imperiului Otoman. Documentul mai amintește că localnicii trebuiau să se ocupe de îngrijirea farului și să furnizeze ceară necesară pentru iluminat.
Actualul far vechi a fost construit de Comisiunea Europeana a Dunării (C.E.D.) la capatul digului de nord între anii 1869-1870. El a funcționat fără încetare până în anii 1920. Lucrările de construcție a farului de la capătul digului de nord, precum și construcția altor două diguri au fost conduse și supravegheate de șeful șantierelor de construcții, contramaistrul William Simpson, mâna dreaptă a inginerului Charles Hartley, cel care a făcut proiectul de amenajare hidrotehnică. William Simpson a lucrat 13 ani în slujba Comisiunii Europene a Dunării și nu a mai apucat din păcate, să participe la inaugurarea construcției celor doua diguri și a farului, murind de malarie în 1870. În 1922 amplele lucrări de prelungire în mare a digurilor gurii Canalului Sulina, au dus la scoaterea din uz a farului, deoarece el nu se mai afla poziționat la intrarea pe canal.
În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, farul a fost transformat într-un punct de observație folosit de către Marina Militară Germană. De asemenea a fost folosit pentru filmările serialului românesc de succes ”Toate pînzele sus!”, produs de Televiziunea Română între anii 1976 și 1978.
Farul este situat pe malul stâng al Dunării, iar legătura sa cu partea continentală se realizează printr-un lung dig de piatră. Ceea ce este interesant la acest dig este faptul că el încă mai păstrează inscripțiile celor ce au participat la construcția sa.
În prezent acest far este declarat monument istoric și este vizitat în permanență de turiști.
Farul muzeu din Sulina
Farul Muzeu din Sulina (cunoscut ca Farul Vechi sau Farul Observator) este un monument istoric situat pe Strada II nr.43 din orașul Sulina. Amplasat inițial în apropierea punctului de vărsare a Dunării în Marea Neagră, farul se află astăzi, în urma expansiunii uscatului și a modificării liniei litoralului, la circa 1,5 km de țărmul mării.
Construcția acestui far, pe vremea Imperiului Otoman, a fost stabilită după înființarea Comisiei Europene a Dunării, prin „Actul public privind navigația la Dunăre”, emis la 2 noiembrie 1865, la Galați. Planurile și construcția acestui obiectiv au fost realizate de către inginerii englezi Ch. Hartley și M. Engelhardt, care au participat, de asemenea, și la realizarea planurilor de construire a canalului navigabil, precum și la al celor de întreținere permanentă a brațului Sulina. Ansamblul farului cuprindea turnul circular, cupola – ce adăpostea mecanismul de iluminat, în jurul căruia era amenajată o platformă de circulație – și lumina fixă albă de ordinul 2, vizibilă de la 15 mile marine.
Sursa: www.cjc.ro
