Arheologii de la situl arheologic din Canterbury au descoperit o statuie romană a lui Triton în timpul săpăturilor în pregătirea unui cartier de locuințe în Kent, Anglia.
Triton era zeul mării din panteonul grecesc și fiul lui Poseidon și Amfitrite. Reprezentările grecești și romane ale lui Triton îl reprezintă, în general,cu jumătatea inferioară fiind cea a unui pește, în timp ce jumătatea superioară este o figură umană.
Potrivit cercetătorilor, locul ar putea fi un mausoleu de la începutul secolului până la mijlocul secolului al IV-lea d.Hr. (datare evidențiată de descoperirea unei monede în umplutura demolată). Mai multe morminte romane au fost, de asemenea, identificate în timpul săpăturii în interiorul și adiacent structurilor.
Cea mai notabilă descoperire este statuia lui Triton, care a fost găsită așezată ritualic, într-un rezervor de apă dezafectat, căptușit cu lut, în colțul de sud-est al unei incinte exterioare.
Potrivit declarației de presă: „Aceste asociații sugerează că complexul de incinte și mausoleul central au fost un locul unei familii locale bogate (posibil asociat cu o vilă romană găsită anterior la Ferma Bax mai la nord) și dedicat zeităților maritime romane”.
Sursă: Heritage Daily