Neagu Djuvara a fost memorialist, diplomat, filosof, istoric, un erudit al României. Avea umor, o eleganţă autentic aristocrată, era un adevărat dandy.
Neagu Djuvara s-a născut în ziua de 18 august 1916, în București, într-o familie a cărei existență este atestată, prin documente, în Ţările Române, în perioada de sfârşit a secolului XVIII și din ale cărei rândurile s-au evidențiat personalităţi importante, cvare au făcut cariere în domeniul politic, universitar, în diplomaţie. Tânărul Djuvara a fost licenţiat în istorie, la Sorbona (anul 1937) şi doctor în drept (Paris, anul 1940). În 1972, a obţinut doctoratul de stat la Sorbona, prezentând o teză de filozofie a istoriei, mai târziu, obţinând şi o diplomă a INALCO, la Paris. A participat active la campania din Basarabia şi Transnistria (perioada iunie–noiembrie 1941), fiind rănit în apropiere de Odessa.
În anul 1943 a intrat prin concurs la Ministerul de Externe în 1943, fiind trimis cu funcția de curier diplomatic la Stockholm, unde a lucrat ca secretar de legaţie până în septembrie 1947, atunci când comuniştii au preluat şi Externele. A trăit în exil, militând în cadrul unor diverite organizaţii ale diasporei. În anul 1961, s-a mutat în Republica Niger, loc în care a locuit timp de 23 de ani în calitate de consilier diplomatic şi juridic al Ministerului nigerian al Afacerilor Străine. Concomitent cu misiunea diplomatică, el a desfășurat și activitate academică, fiind profesor de drept internaţional şi de istorie economică la catedrele Universității din Niamey.
Din anul 1984 este secretar general al Casei Româneşti de la Paris, până în 1990, când se întoarce în ţară.
Multilateral preocupat și dezvoltat
Într-adevăr, se poate spune că Neagu Djuvara este unul dintre puținii istorici români a căror arie de investigare şi interpretare acoperă o arie vastă, realmente impresionantă. Desigur, în principal, preocupările sale sunt legate de teme izvorâte istoria României, cu o preocupare specială pentru „demontarea” unor „mituri istorice” puse în circulaţie în perioada comunistă. Un subiect abordat cu îndrăzneală în cercetarea lui N. Djuvara este și cel de la care pleacă formulând o serie de ipoteze referitoare la nobilimea din formaţiunile statale medievale româneşti, a cărei origine ar fi fost, conform opiniei istoricului, cumană.
Altă direcție în care a făcut analize și interpretări este cea a relaţiilor istorice ale României cu Europa, unde Neagu Djuvara ajunge la concluzia că România s-a aflat întotdeauna din punct de vedere politic şi cultural, „între orient şi occident”, în ceea ce priveşte adoptarea și adaptarea mai multor „modele”, impuse ori nu. Totuşi, istoricul consideră că nu s-a petrecut un „import” total, deoarece este vizibil că există o serie de elemente în ceea ce priveşte viaţa religioasă şi limba care au păstrat o personalitate proprie. Djuvara nu a fost interesat numai de trecut, el a observat cu atenție și implicaţiile politice ale unor fenomene istorice contemporane, din anumite puncte de vedere, declarându-se un „eurosceptic” mai ales în domeniul cultural. Nu de puține ori, el a pus în discuție „hegemonia americană”, considerând că Statele Unite ale Americii s-au implicat (sau pe alocuri chiar au orchestrat) în Europa într-un „război” care s-a întins pe parcursul secolului XX („Războiul de şaptezeci şi şapte de ani şi premisele hegemoniei americane (1914-1991)”
Puțin “ciupit” de controverse
Totuși, chiar dacă statura sa intelectuală a impus un respect ce a părut de neatins, au existat destul de mulți istorici care au contestat unele teorii ale lui Neagu Djuvara, înm special pe cele referitoare la originile clasei politice româneşti, dar nu numai acestea. Cei mai virulenți au încercat să demonstreze că, totuși, marele Djuvara poate fi „acuzat” de un anumit „amatorism” şi o „literaturizare” excesivă, pe care istoricul le-a probat din cauza distonanțelor date de… vârstă. Au existat şi alte „contestaţii” la adresa lui, formulate de pe poziţii naţionaliste, conform cărora unele scrieri ale lui Neagu Djuvara ar putea fi catalogate ca fiind „antiromâneşti”, ceea ce ar fi conturat o interpretare nefavorabilă și nefericită asupra percepţiei de sine la români şi chiar a românilor aflați în afara graniţelor ţării.
Istoria, marea sa dragoste
În ceea ce priveşte locul istoriei în viața sa, Djuvara spunea: „Istoria a fost şi a rămas dragostea vieţii mele”; „Lucrul care place la mine e că nu vorbesc o limbă savantă. Transpun istoria pe înţelesul omului elementar”.
Părerile sale nu au ocolit nici aspectele derivate din implicaţiile etice sau politice, formulate cu o convingere ascuțită.
Iată câteva idei: „O naţiune în ascensiune poate profita de mediocrităţi; o naţiune în declin nu mai ştie să-şi folosească geniile”;
„Nu cedezi un petic de pământ fără să tragi un foc de armă”;
„Dar ce mă îngrijorează pe mine este că am intrat deja într-un nou Ev Mediu. Adică moare definitiv civilizaţia occidentală. Încet, dar sigur”.
Îmbătrânind, Djuvara a probat și un scepticismul tradus printr-o descurajantă lipsă de încredere faţă de viitor: „Sunt foarte îngrijorat de viitorul Europei unite”; „Suntem copleşiţi de musulmani. Nu mai este nimic de făcut!”. Despre terorism: „O răzbunare a soartei împotriva europenilor care au vrut să colonizeze lumea”.
„Cred că rasa albă vrea să moară!”
Într-un interviu apărut în Dilema veche, nr. 91, 14 octombrie 2005, N. Djuvara a vorbit despre faptul că mai toate capitalele europene începeau să fie asaltate de asiatici, de africani. Întrebat dacă rasa albă începuse să dezvolte o “sinucigașă” rarefiere, în contextul unei Europe în care se observa un exploziv procent în creștere al emigranților , istoricul a răspuns:
“Neagu Djuvara: Cauza nu este neapărat emigrarea, ci, mai degrabă, denatalitatea. Noi le avem pe amîndouă! Dacă cercetăm documentele, vom observa că, de ani de zile, morţii nu mai sînt înlocuiţi de nou-năsuţi.
Suntem pe aceeaşi linie cu mai toate ţările europene, inclusiv cu Peninsula Iberică şi Rusia. Cred că rasa albă vrea să moară! De vreo sută de ani încoace, rasa albă se sinucide mai întâi prin războaie, mai apoi prin lipsa dorinţei de a se perpetua. Industriaşii din Franţa şi din alte ţări occidentale au chemat milioane de muncitori, pentru că erau mai ieftini. Dacă un francez nu vrea să strângă gunoiul fără o anumită sumă, este mai simplu să chemi un senegalez care are, într-adevăr, nevoie de bani. Care a fost rezultatul? Acum patru ani s-a făcut o statistică în rândul locuitorilor din judeţele din jurul Parisului – populaţie care însuma aproape 20 de milioane de locuitori – din care a rezultat că mai mult de 45% din copiii de şcoală primară proveneau din părinţi emigranţi. Părerea mea este că acest procent nu este foarte exact pentru că nimeni nu a ţinut cont de bunici, de exemplu! Nimeni nu s-a gândit că un copil care s-a născut în 1990, de exemplu, poate că este nepotul unui emigrant de după 1945. În acest caz, procentul de 45% nu se justifică. După părerea mea, este vorba de 60%! Dacă mergi în zonele importante ale Parisului, observi uşor cu ochiul liber că peste jumătate din copiii care ies de la şcoală sunt coloraţi. În acest ritm, peste 100 de ani, Franţa va fi metisă! Franţa – modelul Europei de când s-a născut civilizaţia occidentală, locul în care s-a conturat legătura între germanici şi romani, în care au început feudalitatea, monarhia organizată, revoluţiile, republicile etc.!”
Lipsa dansului, regretul vârstei de 99 de ani
„Îmi lipsește dansul. Am fost un pătimaș al dansului. Faptul că la 99 de ani nu mai pot, de altfel, nu mă mai poftește nimeni ca să mai dănțuiesc în momentul de față, este lipsa cea mai mare pe care o resimt acum. Dansul era o nebunie”, mărturisea Neagu Djuvara, la vârsta de aproape 100 de ani.
Istoricul și filosoful Neagu Djuvara a încetat din viață în ziua de 25 ianuarie 2018. Avea vârsta de 101 ani.
