Când vorbim despre Constituția din 1866, facem referire la prima constituție propriu-zisă a României, care a folosit ca model Constituția Belgiei (anul 1831), act adoptat în timpul regelui Carol I și rămas ca fiind cea mai longevivă constituție (1866-1923).
În prima constituție internă românească, promulgată fără să se fi cerut acordul Marilor Puteri, proclama suveranitatea națională si instituia principiul separării puterilor în stat. Actul cuprindea opt titluri și mai multe articole, prezentându-se drept una dintre cele mai democratice constituții europene.
Conform acesteia, instituțiile centrale ale statului erau in numar de trei: Parlamentul (Senat și Camera Deputaților), for reprezentativ pentru puterea legislativă, Guvernul (sub conducerea primului ministru), pueterea executivă și Moharhia (de tip ereditar, transmisibilă în familie, pe linie masculină, cu obligativitatea ca moștenitorii tronului să fie crescuți în religia ortodoxă).
Libertatea conștiinței, libertatea învățământului, libertatea presei, libertatea întrunirilor și libertatea asocierilor
Printre prerogativele Domnitorului – acesta împărțea puterea executivă împreună cu guvernul – se numărau cele de a numi și revoca miniștrii, de a grația și de a da amnistie politică (cu excepția miniștrilor), avea dreptul de a bate monedă, era liderul suprem al armatei, acorda distincții și decorații, stătea în puterea lui să dizolve Parlamentul și dispunea de dreptul de veto.
Prin puterea care îi era conferită, Parlamentul avea drept de interpelare a miniștrilor, drept de inițiativă și de aprobare a legilor, discuta și vota bugetul de stat (prin Adunarea Deputaților).
Prin Constituție, erau asigurate mai multe drepturi si libertăți cetățenești, printre care: libertatea conștiinței, libertatea învățământului, libertatea presei, libertatea întrunirilor și libertatea asocierilor.
Textul Constituției a fost publicat în Monitorul Oficial la 1 iulie/13 iulie 1866, devenind astfel primul act înregistrat oficial de manifestare, în formă juridică, a independenţei care va fi declarată, de facto, după 10 ani, la 9 mai 1877.
Prin adoptarea şi promulgarea actului fundamental reprezentând Constituţia, România a devinit primul stat constitutional din Europa de Sud-Est.
Șapte constituţii, 16 revizuiri
Conform arhivelor, România a avut şapte constituţii şi 16 revizuiri ale acestora: prima Constituţie în 1866, modificată în 1879 ca urmare a dobândirii independenţei. În 1884, momentul proclamării Regatului a adus o nouă modificare, iar în 1916 s-a început o nouă revizuire, ce s-a finalizat în 1917, când s-a acordat votul universal. În anul 1923 s-a confogurat o nouă Constituţie şi apoi, în anul 1938, o mai apărut o formă nouă.
Între perioada anilor ’40-’44, pe parcursul celui de-al doilea Război Mondial, Constituţia a fost suspendată. Apoi, în anii 1948, 1952 şi 1965 au fost formulate alte trei Constituţii.
Moment distinct, în anul 1991, după Revoluția din 1989, a venit rândul Constituţiei de după căderea comunismului, lege fundamentală ce a fost revizuită în 2003.
Au mai existat revizuiri, unele de importanţă capitală, precum cea din 1884, care includea proclamarea independenţei şi Regatul, sau cea din 1974, în care era instituită funcţia de preşedinte al ţării.
Constituția României, prima de după Revoluția din decembrie 1989, a fost adoptată de Adunarea Constituantă, la 21 noiembrie 1991, și aprobată prin Referendumul național de la 8 decembrie, iar ziua de 8 decembrie a fost proclamată Ziua Constituției României.
